Modul în care situaţia escaladează între israelieni şi palestinieni ar putea implica întreaga regiune. Khamenei i-a chemat pe palestinieni să-şi construiască propria forţă de luptă. Iranul s-a implicat în sprijinirea Hamas alături de sirienii lui Al-Assad. Criza politică din Israel i-a ajutat pe terorişti. Runda actuală de violenţă care a izbucnit pe 10 mai între Israel şi Hamas are două aspecte neobişnuite. Primul este o situaţie fără precedent. Pentru prima dată, o organizaţie teroristă relativ minoră, cum ar fi Hamas, s-a opus unei puteri militare majore, precum Israelul, cu un ultimatum, cerând retragerea tuturor forţelor sale de securitate din două puncte cheie din Ierusalim – complexul Moscheii Al-Aqsa şi cartierul Sheikh Jarrah. Hamas chiar a stabilit o oră specifică – ora 18:00/ 10 mai 2021. Evident, Israelul a ignorat ameninţarea şi a continuat sărbătorile anuale de Ziua Ierusalimului.

În fiecare an, pe 10 mai, de Ziua Ierusalimului, israelieni sărbătoresc unirea oraşului după ce au preluat partea de est în războiul de şase zile din 1967, acum 54 de ani. Dar exact la ora 18:00, Hamas a tras şase rachete spre Ierusalim. Una a aterizat la periferia oraşului, provocând daune, dar fără victime. Cu toate acestea, sirenele de avertizare cu privire la rachetele palestiniene au dat alarma şi au perturbat parada anuală din Ierusalimul de Est, trimiţând participanţi în adăposturi, în timp ce parlamentarii au fost evacuaţi din plenul Knesset, unde se desfăşura o sesiune specială anuală, marcând victoria Aliaţilor asupra naziştilor. Scenele, difuzate în direct, au oferit Hamas-ului momente dramatice ale victoriei, au surprins Israelul nepregătit şi au alienat declaraţiile lăudăroase ale unor personalităţi israeliene din ultimele săptămâni.

Al doilea aspect unic al acestei runde de violenţă între Israel şi Fâşia Gaza este poate şi mai fascinant: în cele mai grele momente ale sale, în timp ce luptă pentru supravieţuirea sa politică şi libertatea personală, prim-ministrul Benjamin Netaniahu primeşte un ajutor neaşteptat de la mişcarea Hamas. Atacul cu rachete a izbucnit în ziua în care membrii Knesset, Naftali Bennett şi Yair Lapid, şefi ai partidelor Yamina şi Yesh Atid, se pregăteau să-i spună preşedintelui Reuven Rivlin că au reuşit să formeze un nou guvern. Cele şase partide ale unite în aşa-numitului Bloc pentru Schimbare au purtat negocieri intense în ultimele zile, finalizând majoritatea acordurilor de coaliţie. Doar câteva neînţelegeri finale au rămas de eliminat înainte ca blocul să reuşească realizarea aproape imposibilă a înlocuirii lui Netaniahu. Apoi, s-a dezlănţuit tot iadul, cu rachete zburând spre zonele ocupate din Israel, cu avioane israeliene care loveau ţinte din Gaza şi cu ciocniri izbucnite între poliţia israeliană şi cetăţeni arabi, mai ales în oraşe mixte evreieşti-arabe.

Dezvoltările l-au forţat pe un membru din Knesset, Mansour Abbas, şeful partidului islamist Ra’am, să ceară oprirea negocierilor pentru o coaliţie de guvernare, negocieri pe care le purtase în încercarea de a deveni primul partid politic arab cu un ”punct de sprijin” într-un guvern israelian. Ra’am este afiliat ideologic la Hamas, iar Abbas nu-şi putea permite să semneze acorduri de coaliţie cu Israel în timp ce forţele guvernamentale se confruntau cu fraţii săi din Gaza. Conform unor teorii apărute inclusiv în presa din Israel, în cele din urmă, Hamas ar fi putut să-i ofere lui Netaniahu linia de salvare finală, recompensându-l pentru poziţiile sale politice şi de securitate din ultimul deceniu. Israelul şi teritoriile palestiniene se angajează regulat în lupte de nivel scăzut, dar intifadele (au fost în 1987 şi în 2000) şi acţiunile militare consolidate  sunt relativ mai rare.

Nu a existat un eveniment major între cel două părţi de când Israelul şi mai multe state arabe din Golf au făcut paşi mici dar importanţi spre reconciliere anul trecut în conformitate cu Acordurile Abraham.  Tensiunile au început luna trecută în cartierul predominant palestinian Sheikh Jarrah şi au fost declanşate de o dispută prelungită între evreii care doreau să-i evacueze pe palestinieni din casele lor, o mişcare susţinută de o hotărâre judecătorească. Tensiunea s-a răspândit de acolo până la cel mai volatil punct de aprindere de pe faţa pământului – Moscheea Al-Aqsa. Decizia bizară a poliţiei, de luna trecută, de a plasa bariere metalice lângă Poarta Damascului către Oraşul Vechi, pentru a perturba întrunirile tradiţionale de seară, la locul respectiv, din luna Ramadan, a generat ciocniri nocturne, la început în zona porţii şi ulterior la complexul Al-Aqsa (600 de palestinieni au fost răniţi în ciocnirile violente cu forţele de ordine israeliene în apropierea Porţii Damascului, una dintre intrările în Oraşul Vechi, şi în zona Esplanadei Moscheilor). Apoi a venit ultimatumul Hamas şi au  izbucnit confruntările. Hamas a lansat rachete în Israel, rachete de 122 mmm din sistemele tip Katiuşa, de producţie iraniană, după modelul BM21-Grad produs de sovietici şi care nu sunt sisteme de precizie, dar au capacitatea de a lansa un ”snop de rachete”, în timp scurt, rachete care pot provoca distrugeri pe suprafeţe mari, de cele mai multe ori la întâmplare.

Ca răspuns, Israelul a efectuat atacuri aeriene în Gaza şi a mutat transportoare blindate şi tancuri la graniţa comună cu Autoritatea Palestiniană. De asemenea sistemul de protecţie anti aeriană al Israelului Iron Dom a fost pus în funcţiune (Israelul are cel mai bun sistem de apărare anti-aeriană pe trei nivele-Iron Dom- joasă altitudine, David Sling-medie altitudine şi Arrow-înaltă altitudine). Este clar că acesta are o capacitate de a lovi rachetele între 70-80%. Frecvenţa salvelor din Gaza a încetinit în ultimele ore, dar nu este clar dacă acest lucru se datorează faptului că grupul este lipsit de muniţii sau dacă apărarea aeriană israeliană a reuşit în sfârşit să le intercepteze în proporţie de peste 80%. Oricum, numărul victimelor este relativ scăzute până acum. Episoadele acestea sunt rutină în Israel dar acum lucrurile s-au complicat neaşteptat. 

Deci, în acest moment avem mai multe întrebări decât răspunsuri. Poate Hamas să crească vreodată precizia rachetelor sale şi să impună astfel mai multe victime? Poate, de când au început să primească sisteme noi de armament de la iranieni. Poate intercepta Israelul rachetele lansate din Fâşia Gaza? În principiu da. A fost vreo rachetă lansată din Siria sau Liban? Nu ştim la ora aceasta. De ce serviciile israeliene nu au reuşit să anticipeze atacul sau să localizeze rachetele înainte de fi trase? Să ne aducem aminte de 2014, când în ajunul operaţiunii Protective Edge, serviciile de informaţii militare au apreciat că Hamas nu urmăreşte confruntarea. Apoi, luptele au durat 51 de zile. De data aceasta, toată lumea speră că acest conflict va fi de scurtă durată.Cum vor reacţiona membrii arabi semnatarii noului Acord Abraham? Cu alte cuvinte, nu este doar o chestiune dacă lucrurile escaladează, ci modul în care escaladează. Şeful  Statului Major al Tzahalul  a ordonat marţi mobilizarea a 5.000 de rezervişti pentru a creşte numărul militarilor din Divizia Gaza. Desfăşurate pentru prima dată în condiţii de luptă, au fost luate măsuri speciale ale IDF împotriva dronelor înarmate (producţie iraniană), pe care se ştie că Hamas le-a adăugat la arsenalul său. IDF raportează că artileria de 155 mm a fost desfăşurată la graniţele Fâşiei Gaza în timp ce barajul de rachete palestinian împotriva Israelului continua.

IDF a desfăşurat luni seara, pe 10 mai, 130 de operaţiuni de combatere a terorismului din zona Gaza. Grănicerii au fost autorizaţi să mobilizeze 8 unităţi de rezervă pentru a sprijini operaţiunile poliţiei pentru stingerea focarelor de violenţă în tot Israelul. O salvă de 30 de rachete lansate de Hamas a lovit importantul oraş portuar Ashdod, la 40 km de Fâşia Gaza, precum oraşul Ashkelon. Ambele găzduiesc grupări de fabrici şi uzine importante. Ca răspuns la lansări de rachete de către Hamas , Forţele de Apărare din Israel (IDF) au efectuat lovituri în interiorul Fâşiei Gaza atât noaptea cât şi dimineaţa, avioanele de război efectuând peste 140 de atacuri. IDF a declarat că a ucis cel puţin 15 luptători ai Hamasului şi ai Jihadului Islamic Palestinian în operaţiunile care vizau locuri unde se fabricau şi se depozitau rachete, complexele de instruire şi militare, două tuneluri subterane şi casa unui comandant de batalion al Hamas.

Jihadul Islamic, unul dintre principalele grupuri armate palestiniene din Gaza, a declarat că doi dintre comandanţii săi au fost ucişi în atacurile aeriene israeliene. Unul, Sameh Fahim Hasham al-Mamlouk, în vârstă de 34 de ani, era comandantul unităţii sale de rachete din nordul Gaza, a spus grupul. IDF a spus că vizează în mod specific liderii militari şi că se aşteaptă să elimine cât mai mulţi. Lăsând de o parte implicaţiile politice ale acestui focar, Netaniahu culege acum ceea ce a semănat când s-a întors la putere în 2009, sub angajamentul de a distruge Hamas. În anii următori, aşa cum văd analiştii, el a încheiat în practică o alianţă cu grupul evitând o ciocnire totală cu organizaţia. El a permis strângerea de fonduri pentru a finanţa gruparea, permiţând asistenţă străină. Toate acestea au devenit extrem de clare în războiul din 2014 cu Gaza, denumirea de cod Operaţiunea ”Protective Edge”. Şi-a dorit Netaniahu pur şi simplu un Hamas puternic şi o Autoritate Palestiniană slabă şi bâlbâită în decizii?. Nu ştim dar rezultatul actual  este un grup puternic, încrezător în sine, care acum îşi dă arama pe faţă – dar care s-ar putea să-i ofere şi un serviciu extraordinar.

Nu vreau să intrăm în zona teoriilor conspiraţioniste, dar greşelile politice faţă de Hamas şi de Autoritatea Palestiniană costă în timp mai ales că, din informaţii neoficiale, Teheranul şi-ar fi constituit o celulă de criză la Beirut de unde ar coordona operaţiunile militare ale Hamas împotriva Israelului. În mod paradoxal, ciocnirile continue cu Hamas subminează perspectivele unui nou guvern care să-l înlocuiască pe cel a lui Netanyahu. Legea îi acordă lui Yair Lapid puţin peste trei săptămâni pentru a forma un nou guvern, determinând speculaţii că conflictul militar cu Hamas ar putea dura mai mult decât atât. Forţelor de Apărare ale Israelului (IDF) li s-a ordonat să răspundă dur la tirul cu  rachetele Hamas asupra Ierusalim, iar forţele aeriene au bombardat mai multe ţinte în timpul nopţii, între 10 mai şi 11 mai 2021.

Cât vor dura luptele? Evaluările serviciilor de informaţii militare din ultimele săptămâni au susţinut că Hamas nu caută o confruntare extinsă cu Israelul. Această analiză s-a bazat în mare parte pe caracterul şi mişcările lui Yahya Sinwar, „omul puternic” al Hamas din Gaza, care s-a concentrat pe ameliorarea crizei umanitare din enclavă şi consolidarea proprie sale poziţii de lider. Se pare însă că serviciul de informaţii israelian nu a identificat importanţa ameninţării surprinzătoare generate de Mohammed Deif, liderul aripii militare Hamas care nu s-a implicat în operaţiuni împotriva Israelului de ani buni. Deif a fost cel care a declanşat saga ameninţărilor împotriva Israelului săptămâna trecută, iar apariţia lui bruscă (doar în voce) pare să fi schimbat echilibrul puterilor din Fâşia Gaza aproape peste noapte. Israel consideră că Sinwar nu a avut de ales decât să meargă împreună cu aripa militară. Hamas se confruntă, de asemenea, cu o luptă de putere între conducerea sa din afara Gaza (Khaled Meshaal şi Salah al-Arouri) şi din interiorul Gaza (Ismail Haniyeh şi Sinwar), grupul extern susţinând o confruntare cu Israelul, în timp ce Sinwar preferă calmul care i-ar permite să îmbunătăţească condiţiile în care locuiesc locuitorii enclavei. Declaraţie rară a liderului aripii militare Mohammad Deif, la o zi după arestarea a doi palestinieni, rânirea a 10 palestinieni în ciocniri la protestul de evacuare a familiilor din cartierul Sheikh Jarrah, avertizează că situaţia nu este pe o cale de soluţionare.

De zeci de ani de zile, zona Israel-Gaza-Cisiordania intră sub jurisdicţia Americii. Începând cu 1985, Statele Unite au acordat subvenţii Israelului aproape 3 miliarde USD anual, Israel fiind cel mai mare beneficiar anual al ajutorului american din 1976 până în 2004 şi cel mai mare beneficiar cumulat de ajutor (146 miliarde USD, nu ajustat la inflaţie) Al doilea război. Şaptezeci şi patru la sută din aceste fonduri trebuie cheltuite achiziţionând bunuri şi servicii din SUA. Mai recent, în anul fiscal 2019, SUA au acordat Israelului un ajutor militar extern de 3,8 miliarde de dolari. Israel beneficiază, de asemenea, de garanţii de împrumut de aproximativ 8 miliarde de dolari. Aproape tot ajutorul SUA acordat Israelului este acum sub formă de asistenţă militară, în timp ce în trecut a primit şi o asistenţă economică semnificativă.

Un sprijin puternic al Congresului pentru Israel a dus la faptul că Israelul primeşte beneficii care nu sunt disponibile pentru alte ţări. Statele Unite au fost prima ţară care a recunoscut Israelul ca stat în 1948 şi prima care a recunoscut Ierusalimul ca şi capitală a Israelului în 2017. Israel este un partener de încredere pentru Statele Unite, iar Israelul nu are un prieten mai mare decât Statele Unite conform declaraţiei de pe site-ul Departamentului de Stat al SUA. Rusia s-a abţinut să se mai ocupe de problema palestiniană, deşi e membră în Cvartetul pentru Orientul Mijlociu. A fost în mod clar vorba despre o arenă americană, în care Moscova nu a jucat un rol activ. În luna martie 2020, înalţi oficiali ruşi s-au întâlnit cu şeful facţiunii politice a organizaţiei Hamas, Ismail Haniiek, care a căutat să obţină ajutorul Rusiei în promovarea reconcilierii dintre palestinienii din cadrul organizaţiei Hamas, care controlează Fâşia Gaza, şi cei din organizaţia Fatah, care controlează Cisiordania. Dar, deocamdată, amprenta Rusiei nu se regăseşte în această privinţă, cu excepţia unor eforturi de a promova un schimb de prizonieri palestinieni şi depistarea palestinienilor dispăruţi – probleme în care au fost implicate şi alte ţări, dar a căror rezolvare nu a dat până acum rezultate. Rusia priveşte de la graniţa dintre Siria şi Israel şi aşteaptă o oportunitate să intervină.

Există de fapt o competiţie în lumea musulmană legată de palestinieni, mai multe ţări îşi arogă statutul de principal protector al lor. Iranul şiit condus de ayatolahii integrişti declară de multă vreme că vrea să şteargă Israelul de pe harta lumii. Sâmbăta trecută, 8 mai 2020, preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a calificat Israelul drept, citez, „stat terorist” care atacă „cu cruzime, cu sălbăticie şi fără etică musulmanii din Ierusalim”. Renaud Girard, scrie în Le Figaro despre noua strategie a Israelului în regiune, bazată pe apropierea de ţările arabe sunnite care vor şi ele să împiedice accesul Iranului la arma nucleară ceea ce este una din soluţiile de stabilizare a situaţiei din Orientul Mijlociu. Concluzia lui Renaud Girard, scrie RFI, este următoarea: „Chestiunea palestiniană este singura în privinţa căreia Israelul nu reuşeşte să găsească o strategie. Menţinerea situaţiei actuale este imposibilă. Dar, divizată în această privinţă, democraţia israeliană amână continuu ziua unei decizii curajoase şi definitive” . 

Administraţia Biden a lansat un apel la calm adresat ambelor părţi. “În contextul în care ne îndreptăm spre o perioadă sensibilă în zilele următoare, va fi esenţial ca toate părţile să asigure calmul şi să acţioneze responsabil pentru reducerea tensiunilor şi evitarea confruntărilor”, a declarat Jalina Porter, un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat de la Washington. Cea mai recentă rundă de violenţă dintre israelieni şi palestinieni se întâmplă deoarece conflictul lung şi nerezolvat dintre cele două părţi a fost lăsat din nou fără soluţie. Este o rană deschisă în inima Orientului Mijlociu şi de aceea confruntările violente faţă în faţă s-au transformat în trageri de rachete, atacuri aeriene şi moarte.

Liderii de pe ambele părţi s-au luptat pentru propriile bătălii politice interne, concentrându-se pe protejarea propriilor poziţii, când cea mai mare problemă pentru orice lider palestinian sau israelian ar trebui să fie pacea. Această provocare nu a fost abordată serios de ani de zile.