În vremuri de mult uitate Winston Churchill a descris Rusia drept „o ghicitoare, învăluită într-un mister, în interiorul unei enigme”. Clar expresia i se potrivește în mod egal și lui Vladimir Putin, liderul Kremlinului, în timp ce noi așteptăm următoarea sa mișcare asupra Ucrainei.

Nu am un glob de cristal să vă spun ce se va întâmpla în Ucraina. Ce știu este că toate elementele necesare clasificării unei situații de război pentru un serviciu de informații sunt îndeplinite. La unele din aceste concluzii se ajunge prin interceptări electronice ale discuțiilor dintre oficiali și militari ruși, echipamentele de astăzi fiind extrem de sofisticate. În apogeul efortului rusesc din 2016 de a manipula alegerile prezidențiale din SUA, CIA avea o armă secretă: o cârtiță cu oarecare acces la cercul interior al președintelui Rusiei, Vladimir V. Putin, care a putut să informeze Washingtonul despre cum se gândea maestrul tactician la următoarea sa mișcare scrie New York Times. Agentul respectiv a fost extras din Rusia în 2017, lăsând Statele Unite ale Americii ”oarbe”, pentru o vreme, la gândurile domnului Putin. Acum, după cinci ani de reconstrucție înceată a accesului la cele mai înalte ranguri ale Kremlinului, agențiile de informații ale Americii se confruntă cu un test crucial: să descifreze dacă Putin va folosi cei peste 190.000 de soldați pe care i-a adunat lângă granița cu Ucraina pentru a invada sau doar pentru a avea o pârghie în discuțiile diplomatice. Negocierile diplomatice continuă cu „sughițuri”. Trupele ruse nu se retrag de la graniță. Navetele diplomatice continuă. Putin așteaptă și discută cu cercul său de consilieri evoluțiile din Europa. Cine-l consiliază din această bulă? Poate Șoigu? Cu el iese Putin la vânătoare. Acest cerc restrâns, îi include pe secretarul Consiliului de Securitate Nikolai Patrușev, pe directorul Serviciului Federal de Securitate (FSB) Viktor Bortnikov, pe ministrul Apărării Serghei Şoigu, pe șeful Serviciului de Informații Externe (SVR) Serghei Narîșkin şi pe șeful Comitetului de Investigații Alexandr Bastrîkin. Este un cerc de „siloviki” care a evoluat din 1999 și până acum. Unii au intrat alții au ieșit.

O ultimă rundă de convorbiri Rusia – SUA

Ambasadorul american în Rusia John J. Sullivan a primit pe 17 februarie răspunsul Guvernului rus la propunerile administrației lui Joe Biden în vederea unei relaxări a tensiunilor în centrul cărora se află Ucraina şi a unei îmbunătățiri a securității în Europa. În același timp Bart Gorman adjunctul ambasadorului american la Moscova, este expulzat de Kremlin, o ”escaladare” care ar putea limita soluțiile crizei de la frontiera Ucrainei. Washingtonul face eforturi considerabile diplomatice pentru a opri o invazie în Ucraina. De asemenea trebuie să recunoaștem, istoria ne spune acest lucru, că totul a pornit din 1994 de la relația Clinton-Elțîn [1]. Înaintea lui Clinton nu s-a gândit nimeni la lărgirea NATO. Gorbaciov și Bush Senior au căzut de acord la reunificarea Germaniei fără trupe NATO în estul acesteia. În cazul în care va avea timp înainte de operațiunile militare, Blinken va pleca pe 22 februarie spre Kiev, capitala Ucrainei, unde se va întâlni cu președintele Volodimir Zelenski într-o demonstrație de sprijin american. Naveta lui Blinken în Europa se va opri apoi la Berlin, joi 24 februarie, înainte de a se întâlni cu ministrul rus de externe, Serghei V. Lavrov, la Geneva pe 25 februarie. Blinken se va întâlni la Berlin cu oficiali germani, precum și cu diplomați britanici și francezi, în timp ce Statele Unite și Europa lucrează pentru a coordona sancțiuni economice severe pentru a pedepsi orice incursiune rusă în Ucraina de Est, unde Moscova sprijină de ani de zile o insurgență separatistă. Un înalt diplomat rus a avertizat că discuțiile se află într-o „fundătură”. Kremlinul a semnalat că ar putea refuza să se angajeze în negocieri ulterioare și, în schimb, să ia măsuri „militare-tehnice” nespecificate pentru a-și asigura securitatea, insistând că Rusia nu va permite Occidentului s-o blocheze în negocieri de lungă durată. Faptul că Lavrov se va întâlni cu Blinken vineri 25 februarie indică faptul că Rusia este pregătită pentru cel puțin încă o rundă de diplomație. Probabil ultima. Ministerul rus de Externe a declarat că Lavrov i-a spus lui Blinken în ultimul apel telefonic că Moscova se așteaptă la comentarii „articol cu articol” din partea Statelor Unite cu privire la propunerile Rusiei referitoare la prezența NATO la granița Rusie. Și, în timp ce acumularea de trupe a Rusiei amenință în mod evident Ucraina, analiștii și oficialii occidentali cred că, dacă se renunță la diplomație, Kremlinul ar putea lua și alți pași – cum ar fi repoziționarea arsenalului de rachete nucleare – pentru a amenința mai direct Statele Unite și Europa de Vest. „Este o chestiune serioasă”, a spus Lavrov la o conferință de presă alături de omologul său german, Annalena Baerbock, la Moscova. „A scoate lucrurile [n.A.G. adică a transfera unitățile de militari ruși de la granița cu Ucraina în propriile baze militare] înainte de a ajunge la acorduri concrete în acest sens nu funcționează.”

SUA nu a devoalat noua Strategie de Securitate Națională

Desfășurarea forțelor militare americane din bazele din SUA în Europa ar trebui să determine administrația Biden să-și regândească prioritățile critice ale politicii de apărare relevante pentru Rusia, China și regiunea Indo-Pacific. Și așa nu a fost dată publicității prima Strategia de Apărare Națională a Statelor Unite a lui Joe Biden în calitate de președinte. În mod sigur aceasta va acorda prioritate Chinei ca fiind „provocarea următoare”. Există motive întemeiate pentru a face acest lucru, având în vedere efortul de modernizare militară chineză în curs, susținut și amplu, demonstrat anul trecut, mai ales prin testele cu rachete hipersonice ale Chinei și creșterea numărului de nave militare moderne. Dar un ochi rămâne ațintit asupra Rusiei care are una dintre cele mai avansate forțe militare din lume și, în multe privințe, a fost mult mai activă decât China – invadând Georgia în 2008, ocupând forțat și anexând Crimeea ilegal în 2014, desfășurând forțe în estul Ucrainei pentru a promova o rebeliune separatistă acolo, trimițând forțe ruse în Siria pentru a susține regimul Assad și desfășurând unități paramilitare (Grupul Wagner) în Libia sau Mali printre alte multe operațiuni militare. America se confruntă cu posibilitatea unui conflict pe două fronturi în Indo-Pacific și în Europa. Analiza posturii americane făcută în 2021 a inversat procesul de retragere a trupelor americane din Europa planificat de Trump. Nu dau sfaturi dar sunt câteva priorități ale SUA clare ca bună-ziua și care nu s-au mișcat până acuma: (1) Consolidarea descurajării împotriva Chinei, în special în ceea ce privește un potențial asalt chinez asupra Taiwanului (Xi va fi ales președinte pe viată la următorul Congres al Partidului Comunist Chinez , congresul cu numărul 20, iar 2023 va fi un an interesant); (2) Susținerea descurajării NATO împotriva constrângerii ruse; (3) consolidarea poziției în Orientul Mijlociu unde amenințările relative nu sunt la fel de semnificative ca în Europa și Asia și unde aliații și partenerii capabili pot contribui substanțial la autoapărarea colectivă împotriva Iranului, în special în urma Acordurilor Avraam; (4) consolidarea prezentei militare în Peninsula Coreea, unde Phenianul continuă construcția de rachete balistice de diferite tipuri cu care amenință în primul rând Japonia. Dacă discutam numai Europa aici postura americană este insuficientă și trebuie ca Pentagonul să recitească studiul RAND [2] dar și evaluările Centrului pentru Studii și Strategii Internaționale[3]. Este clar o mutare costisitoare dar care poate fi acoperita și de cei cărora li se asigură securitate(dacă vor!). Avem exemple ca Bulgaria, Slovacia și Ungaria care nu doresc. De fapt în 1997 în studiul pentru care am fost premiat de Comandatul Colegiului Industrial al Forțelor Armate din subordinea Universității de Apărare a SUA, la ordinul secretarului de stat doamna Madeleine K. Albright, am scris că în NATO trebuie admise în primul val România și Polonia state care contează cu adevărat, fiind furnizoare de securitate pe flancul estic al Europei.

Este Europa unită în fața Rusiei?

Răspunsul este nu. Și totuși Europa este în criză. Franța are interesele ei, Germania pe ale ei, Polonia, România și Țările Baltice au un inamic comun Rusia, Ungaria are un prieten la Moscova la fel ca și Bulgaria, Cehia și Slovacia se uita la China, Serbia la Moscova și câte și mai câte. Vraiște! Și totuși noi mimăm unitatea sub umbrela Comisiei Europene. Dacă suntem toți într-o sală nu înseamnă că suntem și uniți. În săptămâna aceasta la Bruxelles se desfășoară summitul Uniunea Europeană-Uniunea Africană. Au fost prezenți 70 de președinți și prim-miniștri din Europa și Africa. Summitul este al șaselea în ordine derulării lor. Ce poate Europa să rezolve în Africa când aruncă milioane de doze de vaccin Covid expirate? De ce este important acest summit la care pe lângă întâlnirile oficiale, mese rotunde etc se derulează și întâlniri cu participare restrânsă, una chiar la invitația președintelui Macron. De ce oare? Singura explicație este prezenta grupurilor teroriste în Sahel care amenință liniștea Europei. Dar dacă te uiți cu lupa la țările europene numai în Franța găsești peste 700 de „no go zone” adică acolo unde politia intră însoțită de armată dotată cu blindate.

De ce mergem în Mali?

Am scris rândurile de mai jos ca să înțelegeți de ce am fost cu trupe în Mali și poate vom mai continua. Nu a explicat nimeni până acum de ce Parlamentul României a trimis trupe acolo. Mali a fost colonie franceză care a devenit independentă în 1960. Au urmat decenii tulburi, pline de conflicte. În anii ’90 au avut loc mai multe confruntări între guvern şi triburile de tuaregi din nord, care se simțeau marginalizați şi luptau pentru constituirea propriului stat independent în regiunea Azawad. Anul 2012 a adus un nou val de violențe între guvernul din Mali şi Mișcarea Națională pentru Eliberarea Azawad-ului (MNLA), un grup de rebeli de origine tuaregă, dar care a încheiat în prealabil alianțe cu mai multe organizații islamiste unele dintre ele teroriste. Alianțele s-au făcut și desfăcut tuaregi au vrut să introducă Legea Sharia în zonele ocupate din nordul țării fapt nereușit. ECOWAS (Comunitatea Economică a Statelor Vest-africane) a planificat o acțiune militară pentru a redobândi controlul guvernamental în nordul Țării. Acțiunea a eșuat. În ianuarie 2013, atunci când forțele rebele au preluat controlul asupra orașului Konna şi amenințau capitala Bamako, preşedintele de atunci, Dioncounda Traore, s-a văzut nevoit să facă un apel către Franța. Forțele franceze au intervenit în Mali pe 11 ianuarie. ECOWAS şi-a dus și ea militari pentru menținerea păcii în zonă. În aprilie s-a constituit United Nations Multidimensional Integrated Stabilization Mission in Mali (MINUSMA). S-a semnat şi un acord de pace între guvern şi tuaregi. Apoi s-au organizat alegeri în august 2013. Noul președinte , Ibrahim Boubacar a primit sarcina de a conduce refacerea țării după lungul şir de războaie din ultimii ani. Realitatea este că dezastrul din Mali are rădăcini în tensiunea dintre modernitate şi tradiționalism, reprezentate de autoritatea prezidențială pe de o parte și de comunitățile tribale pe de altă parte. Și apoi mai sunt consecințele Conferinței de la Berlin din 1884-1885 [4] care au redesenat artificial granițele unor zone fără să țină cont de repartizarea teritorială a triburilor. Astfel tuaregii din nord au fost afectați ei ne mai fiind reprezentați în administrația țării.

Contribuția României la Operațiunile Takuba/MINUSMA

Din luna octombrie 2019, România a contribuit, pentru o perioadă de un an, la eforturile internaționale de menținere a păcii în Mali cu un detașament al Forțelor Aeriene Române format din 120 de militari și 4 elicoptere IAR-330 Puma L-RM. Detașamentul ”Carpathian Pumas” (o combinație creată ca și cea „The ducks come from the trucks” – nu înțeleg de nu au folosit cuvântul englez pentru pumă – cougar) a fost campat în baza ONU Camp Castor, din Gao, aflată la o distanță de peste 1.000 de kilometri de capitala Bamako. În august 2020 militari din baza Kati, situată la 15 km de Bamako, s-au răsculat și au dat o lovitură de stat. Liderii militari care au preluat puterea, au fost dispuși să colaboreze cu misiunea ONU (Misiunea ONU) MINUSMA, cu forța (anti jihadistă franceză) Barkhane, cu G5 Sahel (care grupează cinci țări din regiune), Forța Takuba (o alianță a forțelor speciale europene care îi asistă în lupte pe militari din Mali). ”Toate acordurile anterioare” vor fi respectate, a precizat purtătorul de cuvânt al militarilor puciști. Mandatul și rolul MINUSMA în această țară este de a supraveghea la respectarea Acordului de pace de la Alger și la protejarea populației civile. Franța a lansat operațiunea Barkhane în 2014 pentru a lupta împotriva grupurilor islamiste din țările din Sahel: Mali, Mauritania, Burkina Faso, Niger şi Ciad. În luna martie a 2021, Franța şi alte 12 țări au creat Gruparea de Forțe Takuba, care asigura asistență forțelor armate din Mali. Concret, la operațiile din zonă participă în prezent militari de elită din Franța, Italia, Belgia, Cehia, Danemarca, Estonia, Germania, Olanda, Norvegia, Portugalia, Suedia, Regatul Unit şi Grecia, iar din octombrie s-au alăturat și 50 de militari români din forțele speciale. Task Force Takuba are sarcina de a combate grupărilor teroriste în regiunea Liptako, aflată la confluența statelor Mali, Niger şi Burkina Faso. Zona în care au acționat şi militarii de elită români este considerată foarte periculoasă pentru că este scena pe care se desfășoară mai multe grupări teroriste feroce. Este vorba de aripa din Sahara a ISIS (ISIS-GS) şi filiala sahariană a Al-Qaida (JNIM), care deşi nu au doctrine identice colaborează destul de des la nivel tactic. Tot în zonă mai activează şi alte grupări islamiste de o mai mică anvergură, precum al-Murabitoun, Ansar al-Dine, Boko Haram sau Frontul Eliberării Macinei. Conform situației prezentate de Ministerul Apărării la ora actuală avem 5 militari observatori în Mali[5]. Site-ul RFI anunță: ”După nouă ani de prezență militară în Mali, soldații francezi (ai misiunii Barkhane) și cei europeni (din forța operațională Takuba) se pregătesc să părăsească această țară. Decizia este luată de președintele Emmanuel Macron care a reunit miercuri 16 februarie la Paris mai mulți lideri europeni și africani. Subiectul figurează și pe ordinea de zi a summit-ului Uniunea Europeană – Uniunea Africană care se va desfășura joi 17 și vineri 18 februarie la Bruxelles. Lideri și responsabili din aproximativ 20 de țări africane și europene s-au reunit miercuri seară în jurul președintelui francez pentru a discuta despre noile strategii ale luptei anti-teroriste în Africa”. Ei, urmează alegerile din Franța și este nevoie de liniște pe frontul militar așa că africani vor prelua operațiunile anti-teroriste. Summitul aduce pe agendă migrația ilegală, un val de lovituri de stat militare în statele africane și prezența tot mai mare a mercenarilor ruși pe continent. Stabilitatea a devenit o preocupare din ce în ce mai mare, deoarece Africa, este deja stăpânită de militanții islamiști. În ultimele 18 luni în țări cum ar fi Etiopia, s-au adâncit într-un conflict militar serios. Luna trecută, Burkina Faso s-a alăturat Guineei, Mali și Sudanului ca a patra țară înghețată de Uniunea Africană după ce armata sa l-a răsturnat pe președintele ales – niciunul dintre cei patru nu va fi reprezentat la Bruxelles. Nu numai că Moscova agresează militar Ucraina, ci și mercenari din grupul paramilitar rus Wagner care au apărut și pe continentul african. Națiunile occidentale se tem că Rusia intră într-un vid lăsat de o remaniere a forțelor europene pe continent, deoarece Franța și câțiva aliați au anunțat joi retragerea trupelor lor din Mali.

Ședință informală la Consiliul European

Charles Michel, a profitat de prezența celor 27 de lideri europeni și i-a convocat, 17 februarie, la o reuniune informală a Consiliului pentru a evalua situația dintre Rusia și Ucraina. La reuniune președintele Consiliului European, Charles Michel a informat liderii blocului cu privire la cele mai recente evoluții din criza ucraineană, inclusiv despre un bombardament al unei grădinițe din estul Ucrainei, care a avut loc în timpul întâlnirii liderilor UE. De asemenea liderii UE au ascultat o prezentare din partea președintelui Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, cu privire la pachetul de sancțiuni pe care Comisia s-a pregătit să îl implementeze în cazul unei invazii militare ruse. Deoarece a fost un Consiliu informal, nu au fost luate decizii. De asemenea oficialii spun că liderii nu au intrat în detaliile sancțiunilor și nu le-au supus la vot. Aceștia au primit mai degrabă informații generale. Țările care sunt cele mai expuse la sancțiunile aplicate Rusiei și care vor suferi cel mai mult de pe urma acestora au fost deja în contact regulat cu Comisia la nivel bilateral, așa că Bruxelles-ul are încredere că acestea sunt deja de acord cu cele stabilite prin discuțiile bilaterale care au avut loc, ele fiind organizate de șeful cabinetului președintei Comisie Europene, Bjoern Seibert. Prezentarea pachetul, însă, ne indică că sunt încă probleme cu privire la unele sancțiuni preconizate a fi ulterior votate. Prezentarea lui von der Leyen a fost un efort de sprijinire a consensului în rândul liderilor blocului înaintea unei potențiale situații în care sancțiunile sunt gata să fie puse în aplicare, probabil în câteva ore de la o invazie a Ucrainei. În special, Comisia dorește să se asigure că liderii UE, în special statele membre care ar putea fi cel mai afectate de impactul sancțiunilor asupra propriilor economii, sunt conștienți de potențialele costuri implicate. Cel care nu se angajează fără echivoc să susțină sancțiunile pregătite este cancelarul german Olaf Scholz. Cancelarul nu susține măsuri precum înghețarea accesului Rusiei la sistemul bancar SWIFT sau anularea conductei de gaze naturale Nord Stream 2 dintre Rusia și Germania. De fapt din unele surse acestea nu sunt trecute în pachetul pregătit.

Reacția NATO la situația din Est

Între timp, după o întâlnire de urgență a miniștrilor apărării din NATO astăzi, secretarul general al NATO Jens Stoltenberg a declarat încă o dată că alianța nu crede că trupele ruse se retrag de la granița cu Ucraina în vreun fel, în ciuda pretențiilor exprimate în acest sens de președintele rus Vladimir Putin. Stoltenberg a spus că a trăi cu amenințarea la adresa păcii și stabilității regionale reprezentată de Rusia este „noua normalitate” europeană și că NATO este pregătită să răspundă la aceasta, sub forma unei rearanjări militare de grupuri de luptă care vor fi staționate în Europa de Est. Remarcile sale răsună în comentariile spirituale făcute la începutul acestei săptămâni de ministrul francez de externe Jean-Yves Le Drian într-un interviu acordat FT, în care Le Drian a spus că „nu mai există reguli” când vine vorba de securitatea europeană, din cauza comportamentului Rusiei care încalcă normele. Rusia a demonstrat că pactele de control al armelor sunt „aproape învechite sau irelevante”. În Țările Baltice francezii au un grup militar format din 300 militari, 12 tancuri Lecrec, 8 mașini blindate de luptă ale infanteriei, 21 de mijloace de infanterie ușoare blindate, 2 blindate ale geniștilor și materiale auxiliare logistice și de tractare. Așteptăm deciza privitoare la România.

China este indirect pe agenda summitului Africa-Europa!

UE va folosi summitul pentru a lansa o inițiativă menită să genereze 150 de miliarde de euro (170 de miliarde de dolari) în fonduri de investiții publice și private în următorii șapte ani. Planul este prima tranșă regională a noului proiect Global Gateway al UE – un program de investiții la nivel mondial de 300 de miliarde de euro menit să rivalizeze cu Inițiativa Belt and Road a Chinei în Africa. Avem o gamă diversificată de proiecte în care se va investi, proiecte ambițioase pentru creșterea accesului la internet, a legăturilor de transport și a energiei regenerabile, deoarece Comisia încearcă să ofere o alternativă la împrumuturile de la Beijing. Detaliile de finanțare rămân însă vagi, iar partenerii africani încă nu au fost de acord cu acestea. Până acum, liderii africani și-au exprimat, în schimb, dorința ca țările partenere ale UE să permită Fondului Monetar Internațional (FMI) să ofere un ajutor continuu de zeci de miliarde de dolari.

Post Scriptum: Eu sunt obligat să vă informez exact cu ce declară fiecare dintre părți chiar dacă eu am partea mea de părtinire ținând cont ca am învățat strategie militară (Grand Strategy) în SUA și am un Master în Strategia Resurselor de Apărare de la Universitatea de Apărare de la Fort McNaire Washington D.C. Important este să înțelegem ce se întâmplă ca să putem să luam măsuri în ceea ce ne privește. Ceea ce veți citi mai jos este o înșiruire (aleatorie) de opinii care vă vor da o mai mare putere de înțelegere a situației.

Toată viața m-am ghidat după ceea ce a scris Topârceanu în memoriile sale (un om care a luptat la Turtucaia[6]): “Cine nu-și iubește țara, pământul pe care s-a născut și a crescut mare, este un om fără suflet. A fi patriot nu e un merit: e o datorie.” Așa că dragi politicieni lăsa-ți bla-bla-urile și concertați-vă ca României să-i fie bine. Norocul nostru al românilor este aici unde ne-am născut. Nimeni nu va fi fericit oricâți bani ar avea în altă parte. Nu vreau să vă opresc să plecați dar gândiți-vă bine la ce veți primi acolo. Cuvântul ”dor” nu se poate traduce. Eu l-am simit în SUA la studii un an de zile deși am avut un program senzațional la Universitatea de Apărare a SUA. Dar hai să …retournons à nos moutons:

  1. Criza de la granița Ucrainei trebuie privita cu atenție: încep mișcările separatiștilor din Dombas. Vineri, pe 18 februarie, s-a înregistrat o creștere bruscă a încălcărilor de încetare a focului de către separatiștii susținuți de Rusia în est, anunță armata ucraineană într-un raport. Circa 60 de încălcări au fost semnalate în ultimele 24 de ore, iar un soldat a fost rănit scrie Europa Liberă. Operațiunile sub ”steag fals” au început. Propaganda rus arată autobuze cu copii din Dombas care trec granița în Rusia. Vladimir Putin i-a ordonat, prin media, vineri 17 februarie, ministrului pentru situații de urgență rus, Aleksandr Ciuprian, să meargă la Rostov pe Don pentru a organiza cazarea persoanelor care părăsesc regiunile separatiste din estul Ucrainei.
  2. Circa 53 de șefi de stat şi de guvern sunt așteptați la München între 18 și 20 februarie pentru a discuta despre arhitectura de securitate a Europei în contextul crizei dintre Rusia și Ucraina și a tensiunilor apărute în ultimele două zile în regiunea Donbas. Rusia nu participă la conferință. Raportul Conferinței din 2022 intitulat „Schimbarea de direcție, dezvățarea de neputință” analizează despre marile riscuri globale ale acestor ani, care se accentuează acum.
  3. O scurtă rememorare necesară. Vă avertizez ca foarte mulți vorbesc despre intențiile lui Putin dar puțini au citit discursul lui de la Munchen din 10 februarie 2007. Veți întreba dacă discursul lui Putin de la München își păstrează însemnătatea și valoare până în prezent? Eu cred că toate avertismentele lui, toate, pentru că acolo nu există nici o excepție, nu numai că s-au adeverit, dar au devenit de și mai mare actualitate decât atunci când Putin le-a rostit, pentru că au fost verificate de realitate. Discursul lui Putin de la München a intrat în istorie, când, în 2007, el a criticat dur ideile unei Ordini Mondiale unipolare. Atunci, președintele Rusiei s-a pronunțat ferm împotriva planurilor de extindere a NATO și a amplasării în Europa de Est a unor elemente ale apărării antirachetă americane. Este exact ce cere acum.
  4. Liderul bielorus Aleksander Lukașenko a aterizat vineri, 18 februarie, la Moscova pentru un summit cu Vladimir Putin, principalul subiect al discuțiilor fiind legat de prezența militarilor ruși pe teritoriul Belarus, relatează Reuters. Fosta republica sovietica va schimba Constituția și va permite desfășurarea de rachete balistice în fostele silozuri ale URSS.
  5. Acum, după ce a primit o hotărâre favorabilă de la Curții Europene de Justiție, presiunea este asupra Comisiei pentru a-și îndeplini amenințarea împotriva Ungariei și Poloniei după un an de așteptare. Dar aceasta ridică o întrebare importantă: într-un moment în care UE are nevoie de consens și coeziune pentru a răspunde crizei Rusia-Ucraina, ar îndrăzni comisia să penalizeze doi membri cheie ai blocului cu drept de veto asupra altor rezoluții? Să sperăm că o așteptare este soluția cea mai bună. O sancțiune i-ar da lui Orban la alegerile din aprilie ”muniție de luptă” Cu toate acestea, Comisia insistă că alegerile din Ungaria nu vor avea nicio influență asupra deciziei sale cu privire la reținerea fondurilor UE. Comisia știe mai bine ca oricine ce și cum(!?)
  6. Rusia anunțat derularea de exerciții nucleare săptămâna viitoare Exact ca în timpul Războiului Rece. Ceea ce nu înțeleg unii analiști este ca această presiune psihologica nucleară este colosală în cancelariile occidentale și în derularea relațiilor internaționale.
  7. Temerile occidentale se concentrează asupra a aproximativ 190.000 (la acest număr s-a ajuns acum) de soldați ruși – aproximativ 60% din totalul forțelor terestre ale Rusiei – postați în jurul granițelor Ucrainei. Kremlinul insistă că nu are planuri de invadare, dar a considerat de mult Ucraina ca parte a sferei sale de influență și extinderea NATO spre est o amenințare existențială. O cerere-cheie în această criză este ca NATO să promită că nu va permite niciodată aderarea Ucrainei. Secretarul Apărării, Lloyd Austin, și-a repetat poziția conform căreia, în loc să-și întoarcă trupele acasă, Rusia continuă să se pregătească să atace.
  8. Blinken le-a spus diplomaților de la Consiliul de Securitate al ONU că un eveniment brusc, aparent violent, organizat de Rusia pentru a justifica o invazie va declanșa atacul. Blinken a menționat printre aceste evenimente un „așa-zis atentat terorist” în interiorul Ucrainei, o lovitură cu drone în scenă, „un atac fals, chiar un atac real… folosind arme chimice”. Invazia se va deschide cu atacuri cibernetice, împreună cu lovituri cu rachete și bombe în toată Ucraina, a spus el. Blinken a descris intrarea trupelor ruse, avansarea spre Kiev, un oraș de aproape 3 milioane de locuitori, și către alte ținte cheie (centre de comunicații ale armatei, construcții de artă, centre de comandă, unități militare etc).
  9. Rusia a deschis cutia Pandorei: un nou Război Rece își face drum în geopolitica globală. O nouă Cortină de fier de la Marea Baltică la Marea Neagră a fost instalată de Rusia. Rusia continuă să ceară retragerea tuturor trupelor NATO din estul Europei și revenirea la situația din 1997 controlând escaladarea militară inclusiv cu mesaje politice. Rusia nu vrea NATO la granița lor și vor crearea unei zone sanitare din Nord până în Sud. Dacă Ucraina nu se federalizează va avea două zone de război înghețat în Dombas și Lugansk la fel ca Georgia.

Când Rusia s-a alăturat războiului civil în curs din Siria, în vara lui 2015, a șocat Statele Unite și partenerii săi. Din frustrare, președintele de atunci, Barack Obama, a susținut că Siria va deveni o „mlaștină” pentru Rusia și pentru președintele rus Vladimir Putin. Siria ar fi Vietnamul Rusiei sau Afganistanul lui Putin, o greșeală gravă care ar reveni în cele din urmă împotriva intereselor Rusiei. Siria nu a ajuns să fie o mlaștină pentru Putin. Rusia a schimbat cursul războiului, salvându-l pe președintele sirian Bashar al-Assad de o înfrângere iminentă și apoi a transpus forța militară într-o pârghie diplomatică. A menținut costurile și victimele la cote sustenabile. Acum Rusia nu poate fi ignorată în Siria. Nu a existat un acord diplomatic. În schimb, Moscova a acumulat o influență regională mai mare, de la Israel până în Libia, și a păstrat un partener loial în Assad pentru proiecția puterii Rusiei. În Siria, ceea ce administrația Obama nu a anticipat a fost posibilitatea ca intervenția Rusiei să aibă succes.

Dacă ipotetic Rusia câștigă controlul asupra Ucrainei sau reușește să o destabilizeze la scară majoră, va începe o nouă eră pentru Statele Unite și pentru Europa. Statele Unite și aliații săi ar trebui să creeze o nouă ordine de securitate europeană ca urmare a acțiunilor militare ale Rusiei în Ucraina. În acest caz Germania va pierde preemința, fiind o putere militară marginală, care s-a bazat pe respingerea războiului. Franța și Regatul Unit își vor asuma roluri de conducere în afacerile europene în virtutea armatelor lor relativ puternice și a tradiției îndelungate de intervenții militare. Factorul cheie în Europa va rămâne însă Statele Unite. NATO va depinde de sprijinul SUA. Statele din Est inclusiv Estonia, Letonia, Lituania, Polonia și România, vor avea probabil un număr substanțial de trupe NATO staționate permanent pe teritoriul lor. O solicitare din partea Finlandei și a Suediei de a obține un angajament conform articolului 5 și de a adera la NATO ar fi imposibil de respins. În Ucraina, țările UE și NATO nu vor recunoaște niciodată un nou regim susținut de Rusia creat de Moscova. Și așa mai departe…

[1] ”Vladimir cel Sfânt cneazul Kievului (partea a II-a)” articol unde găsiți explicațiile din stenogramele timpului anii1994-1996 (https://www.cristoiublog.ro/vladimir-cel-sfant-cneazul-kievului-partea-a-ii-a)

[2] ”Reinforcing Deterrence on NATO’s Eastern Flank” de David A. Shlapak, Michael Johnson

[3]Evaluating Future US Army Forces Posture in Europe (https://csis-website-prod.s3.amazonaws.com/s3fs public/legacy_files/files/publication/160203_Hicks_Army ForcePosture_Web.pdf)

[4] Conferința de la Berlin din 1884–1885, numită și Conferința Congo ori Conferința Africa de Vest ,a reglementat colonizarea europeană și comerțul în Africa în timpul perioadei neocolonialistă și a coincis cu apariția neașteptată a Germaniei ca putere imperială. Conferința a fost organizată de Otto von Bismarck, primul cancelar al Germaniei. Rezultatul său, Actul general al Conferinței de la Berlin, poate fi văzut ca oficializarea împărțirii Africii, dar unii istorici avertizează împotriva unei aprecieri exagerate a rolului său în rezolvarea conflictelor dintre puterile coloniale și atrag atenția asupra acordurilor bilaterale încheiate înainte și după conferință. Conferința a marcat începutul unei perioade de intensitate a activității coloniale a puterilor europene, care au eliminat majoritatea formelor existente de autonomie și autoguvernare a statelor africane.(Wikipedia)

[5] https://www.defense.ro/misiuni-internationale-1

[6] George Topîrceanu- „Memorii de război. Amintiri din luptele de la Turtucaia. Pirin Planina”