Trăim vremuri ciudate. De la Primul Război Mondial nu am mai avut o astfel de situație. La acestea se adaugă impotența liderilor de a găsi soluții, declarațiile aiuritoare ale acestora, dorința de a soluționa litigii care vin din vremuri și incompetența generată de lipsa de educație politică.

Îmi aduc aminte ce spunea Paulo Coehlo „Oamenii de folos fac lucruri folositoare, și nu le pasă dacă sunt tratați drept nefolositori. Dar, cei cu adevărat nefolositori întotdeauna se judecă pe ei înșiși ca fiind importanți și își ascund incompetența în spatele autorității.”

La Forumul Economic Mondial de la Davos din februarie 2014, prim-ministrul japonez Shinzo Abe a speculat că disputele teritoriale chino-japoneze privind micile insule stâncoase din Marea Chinei de Est ar putea fi analoge cu diferitele crize care au dus la izbucnirea Primului Război Mondial. Ministrul german de Finanțe Wolfgang Schauble și fostul secretar de stat american Hillary Clinton au comparat ambii anexarea Crimeei de către președintele rus Vladimir Putin cu anexarea fostei Cehoslovacie de către Germania nazistă în 1938.

Mai recent, Putin a vorbit despre necesitatea de a proteja minoritățile etnice ruse din fostele republici sovietice, inclusiv Ucraina. Hitler avea o viziune geopolitică – dominația/subjugarea Europei – iar reunificarea popoarelor de limbă germană a fost doar mijlocul prin care a putut dobândi masa critică necesară pentru a atinge acel statut final geopolitic. Putin pare să dorească să readucă Rusia pe o poziție globală centrală în politica internațională, lucru de care fosta Uniune Sovietică s-a bucurat în mare parte în perioada de după cel de-al Doilea Război Mondial.

Putem să gândim că Putin își dorește să restaureze fostul imperiu sovietic. În mod sigur ar putea fi scopul Kremlinului. Deși politicienii folosesc adesea analogii istorice pentru a descrie o situație în curs de desfășurare, aceasta nu înseamnă că raționamentul analogic nu este plin de potențiale pericole. Este important de menționat că fiecare situație este unică, deși unii lideri politici fără scrupule exploatează adesea aceste oportunități pentru propriile lor scopuri.

Tucker versus Putin-două observații

Nu am vrut să comentez interviul lui Tucker care în opinia mea este un aranjament dedicat opiniei publice și elitelor politice americane și pregătește venirea lui Trump. Cine l-a determinat să ia acest interviu lui Putin? Poate Deep State-ul american, poate a făcut-o din proprie inițiativă? Nu știm, doar putem bănui. Căile de  manevră rămân subterane și el sunt ”umblate” de serviciile secrete. Șeful CIA, William Burns, este într-o continuă mișcare de la Beijing la Riad, de la Abu Dhabi la Tel Aviv, de la Bruxelles la Varșovia. Să nu uităm ca Tucker a bântuit și prin Ungaria și România.

La Budapesta, Orban i-a declarat lui Tucker, într-un interviu, că victoria Kievului împotriva Moscovei „nu este doar o neînțelegere. Este o minciună. Este imposibil… [ucrainenii] vor fi învinși mai devreme sau mai târziu… de soldați  rușii. Ceea ce va conta în cele din urmă sunt ”cizmele pe pământ”/ ”boots on the ground”, iar rușii sunt mult mai puternici.” La București Tucker nu a găsit un interlocutor.

Noi suntem mai sfioși! După interviul cu Tucker Putin a continuat seria cu unul dat televiziunii ruse probabil în vederea alegerilor dar și pentru a lămuri o serie de chestiuni din celălalt interviu. Putin i-a spus miercuri pe 14 februarie prezentatorului televiziunii ruse, Pavel Zarubin, că ar fi vrut ca Tucker Carlson să aibă un comportament mai agresiv, ceea ce i-ar fi dat dreptul de a răspunde la fel de ascuțit. Interviul lui Carlson a fost primul pe care Putin l-a realizat cu un jurnalist american de la începutul invaziei Rusiei în Ucraina. Cele două interviuri trebuie citite în tandem pentru ca se completează și completează imaginea lui Putin.

În interviul cu Zarubin, Putin a spus că îl preferă pe Joe Biden lui Donald Trump, fiind un politician predictibil, dar că este dispus să lucreze cu orice preşedinte american. Hai nu zău(!?). Putin și șefii săi din sistemul de  securitate au fost de acord că o Casă Albă a lui Trump ar contribui la asigurarea obiectivelor strategice ale Moscovei. Vorbim aici de două operații ale serviciilor (americane și ruse) una denumită ”Crossfire Hurricane” a FBI concretizată în 3000 de pagini de materiale clasificate legate de investigarea interferenței electorale rusești, precum și de legăturile dintre Moscova și Donald Trump, și care au dispărut la finele mandatului lui Trump de la Casa Albă așa cum au raportat CNN și New York Times.

A doua este emanată de Kremlin și scursă în media occidentală. Vladimir Putin a autorizat personal o operațiune secretă a unei agenții de spionaj pentru a sprijini un Donald Trump, caracterizat în documente drept „instabil mental”, la alegerile prezidențiale din SUA din 2016, în timpul unei ședințe cu ușile închise a Consiliului de Securitate Națională al Rusiei, potrivit a ceea ce se consideră că ar fi documente secrete scurse de la  Kremlin.

Întâlnirea cheie a avut loc la 22 ianuarie 2016, sugerează ziarele, cu președintele rus, șefii săi de spionaj și câțiva miniștrii. Ei au convenit că o Casa Albă a lui Trump ar ajuta la asigurarea obiectivelor strategice ale Moscovei, printre care „turbulențe sociale” în SUA și o slăbire a poziției de negociere a președintelui american. Cele trei agenții de spionaj ale Rusiei au primit ordin să găsească modalități practice de a-l sprijini pe Trump, printr-un decret care pare să poarte semnătura lui Putin. În acel moment, Trump era lider în cursa pentru nominalizare din partea partidului Republican. Un raport pregătit de departamentul de experți al lui Putin a recomandat Moscovei să folosească „toate forțele posibile” pentru a asigura victoria lui Trump.

Documentele reprezintă o scurgere gravă și extrem de neobișnuită din interiorul Kremlinului. „Kremlinul a răspuns disprețuitor. Purtătorul de cuvânt al lui Putin, Dmitri Peskov, a spus că ideea că liderii ruși s-au întâlnit și au convenit să-l susțină pe Trump la întâlnirea de la începutul lui 2016 a fost „o mare ficțiune” atunci când a fost contactat de ziariști englezi Luke Harding, Julian Borger și Dan Sabbagh care au scris despre subiect. Indiferent cât de senzațional, pentru unii, plictisitor, pentru alții,  ar părea interviul lui Putin cu ”jurnalistul” Tucker Carlson (așa se spune ”jurnalist”-tatăl său, și el ”jurnalist”/diplomat/lobbist, a fost directorul Vocii Americii între 1980-1991; recunosc că o ascultam la radio sub plapumă ca să nu se audă prin cameră), acesta are în mod clar plasate o serie de obiective reale ale Kremlinului care merită, cel puțin pe două dintre ele, să le menționăm ca lumea să înțeleagă ce și cum.

Primul obiectiv a fost acela de a determina guvernele și publicul occidental să se gândească și să vorbească despre o reglementare negociată a războiului din Ucraina. Deși Rusia și-a dorit în mod clar să experimenteze o „înfrângere strategică” a Ucrainei, Putin a susținut că puterile occidentale văd acum că „nu se va întâmpla niciodată” o victorie a Occidentului. În schimb, ei vor trebui să-și dea seama cum să dea înapoi „cu demnitate”. Rusia, a insistat el, este „gata pentru acest dialog”. Bună glumă este acestă remarcă!

Al doilea obiectiv a fost ca Putin să-și justifice atât decizia de a începe războiul, cât și întreaga sa abordare a relațiilor cu Ucraina. Din nefericire pentru el, acest al doilea gol l-a subminat pe primul, poate chiar fatal. Este greu de imaginat vreun alt lider mondial care încearcă să legitimeze invadarea unei alte țări, pornind de la evenimentele din secolul al IX-lea – și apoi mergând încet prin câteva secole până astăzi. Carlson a vorbit pentru mulți ascultători când l-a întrerupt pe Putin pentru a spune: „Îmi pierd noțiunea unde ne aflăm în istorie”. (Răspunsul util al lui Putin: „În secolul al XIII-lea.”). Putin a defilat la nesfârșit cu obsesiile sale etno-naționaliste. Și nu toate acestea au fost chestiuni de istorie îndepărtată.

Învinovățirea Poloniei, mai degrabă decât lui Adolf Hitler și Iosif Stalin pentru începutul celui de-al Doilea Război Mondial, a fost doar exemplul cel mai flagrant. Demilitarizarea pentru Putin însemnă o garanție că Ucraina nu se va alătura niciodată NATO. Comentariile lui Putin au fost amestecate și răspunsurile la întrebări întotdeauna împărțite pe paliere diferite în avantajul său. O concluzie finală poate fi imaginea care ne spune că Putin începe să se poziționeze pentru a se mulțumi cu mult mai puțin (să renunțe „cu demnitate”, așa cum a spus el despre compromisurile pe care doresc să le facă guvernele occidentale). Ceea ce i-a spus lui Carlson despre „denazificare” nu a fost decât cel mai mic indiciu de retragere, dar este o problemă care merită urmărită.

Taylor Swift un infuencer al alegerilor americane?

Și ar mai fi o evoluție interesată care se adaugă la interviul lui Tucker fenomenul ”Taylor Swift”. Cu câteva ore înainte de Super Bowl, Donald Trump a postat un mesaj pentru Taylor Swift pe Truth Social în care îi cerea să nu-l susțină pe președintele Joe Biden. În postarea sa de președinte, el a comentat modul în care a fost responsabil pentru Legea de modernizare a muzicii, despre care susține că i-a adus lui Swift o mulțime de bani.

Trump a menționat, de asemenea, la sentiment, cum îi place lui de iubitul ei Travis Kelce, „chiar dacă poate fi un liberal”. Există o dinamică dintre Taylor Swift și universul MAGA (Make America Great Again) care ar putea fi folosită în campania alegerilor americane. Swift a fost premiată ca persoana anului (Time Person of the Year), pentru remarcabilul ei succes din 2023, care a inclus un turneu mondial plin de performanțe, un film al concertului care a doborât recordurile de box office și a ridicat de una singură economia SUA, potrivit Rezervei Federale. Conservatorii din mass-media tradițională au lansat teorii ale conspirației împotriva superstarului pop, teorii care a crescut după ce The New York Times a raportat că campania Biden a sperat în mod activ la susținerea ei. Vivek Ramaswamy, un fost candidat la președinție care și-a oferit sprijinul său lui Trump, este poate cel mai cunoscut republican care a urmărit-o pe cântăreață până acum și care a lansat o teorie precum Super Bowl va fi câștigat de iubitul lui Swift.

Și chiar așa s-a întâmplat. Prezentatoarea Fox News, Jeanine Pirro, susținătoarea lui Trump, a avertizat-o pe Swift să nu „se implice în politică”. Chiar săptămâna aceasta, un sondaj de la Universitatea  Quinnipiac a subliniat slăbiciunile lui Trump cu privire la femeile, care alcătuiesc o mare parte din baza de fani ai lui Swift. Sondajul a constatat că Biden are un avans de 6 puncte față de fostul președinte pe fondul semnelor tot mai mari ale unei diviziuni de gen, 58% dintre femei spunând că îl susțin pe Biden. Sondajul respectiv a amplificat temerile că impopularitatea lui Trump în rândul femeilor l-ar putea costa în ceea ce se așteaptă să fie alegeri strânse.

El a fost mult timp acuzat de sexism și a stârnit recent critici pentru atacurile sale asupra principalei rivale Nikki Haley, în urma victoriei sale din New Hampshire. David Jackson, profesor la Universitatea de Stat Bowling Green, care a cercetat efectele susținerilor celebrităților a spus pentru The Hill că popularitatea actuală a lui Swift „depășește” pe cea a multora, ceea ce face dificilă estimarea cât de influentă ar fi o susținere din partea ei. Jackson a mai spus că atacurile republicanilor împotriva lui Swift indică că încearcă de a o „încurca” înainte de a face pasul spre democrați.

El a mai spus că și  Trump, favoritul GOP, a fost, de asemenea, o celebritate care a sărit în arena politică. Swift l-a criticat pe Trump în timpul alegerilor din 2020, acuzându-l că a încercat să „înșele în mod flagrant și să pună în pericol viețile a milioane de americani” în urma eforturilor administrației Trump de a împiedica votul prin corespondență pe fondul pandemiei de Covid-19. Avocata lui Trump, Alina Habba, a distribuit o postare pe rețelele de socializare care include legenda: „Cine crede că această țară are nevoie de mult mai multe femei ca Alina Habba și mult mai puține ca Taylor Swift?” (Habba l-a reprezentat pe Trump în cazul defăimării E. Jean Carroll, unde a fost obligat să plătească 83 de milioane de dolari). Războiul s-a declanșat.

Aliații lui Trump promit un „război sfânt” împotriva lui Taylor Swift. Voi trebuie să înțelegeți acum de ce un prezentator de emisiuni a câștigat un loc de parlamentar în 2019: datorită popularității. Folosirea vedetelor, de orice fel de la sportivi la jurnaliștii, de la soliști la artiști, este un mod de manipulare a opiniei publice în condițiile în care mas media este un actor de seamă în alegerile de orice fel. Va fi folosită Taylor Swift alături de Travis Kelce, cu care formează un cuplu apreciat de fanii americani atât cei ai muzici cât și cei ai celui mai popular sport american, în campania electorală de către serviciile americane? Nu știm dar vom vedea. Taylor Swift se pare că este ”găina cu ouăle” de aur! Poate și din acestă cauză a fost creată în 2023 ascensiunea fulminantă a ei. Hollywoodul nu se dezminte!

Problema Ucrainei și a Europei pe agenda alegerile din SUA

Situația Ucraine este critică pe câmpul de luptă. Senatul a aprobat marți cererea președintelui Biden de a aloca 95 de miliarde de dolari pentru cheltuielile de ajutor extern pentru Ucraina, Israel și Taiwan, după o sesiune care a durat toată noaptea, sesiune care a încheiat aproape o săptămână de dezbatere asupra proiectului de lege.

Legislația, care a fost adoptată în Senat cu 70-29, se confruntă cu o luptă dificilă în Camera Reprezentanților, pe fondul opoziției fostului președinte Donald Trump Republicanii din Camera Reprezentanților sunt din ce în ce mai rezistenți la asistența suplimentară pentru Ucraina – și la ajutorul extern în general. „Proiectul de lege al Senatului vizând ajutorul acordat țărilor străine rămâne tăcut cu privire la cea mai presantă problemă cu care se confruntă țara noastră„, a criticat Mike Johnson într-un comunicat, referindu-se la criza migratorie de la frontiera dintre Statele Unite și Mexic (Agerpres).

Republicanii cer în schimbul adoptării unui ajutor pentru Kiev o înăsprire semnificativă a politicii migratorii. Iar „în lipsa oricărei modificări” din partea Senatului pe această temă scrie Agerpres, „Camera Reprezentanților va continua să lucreze după propria voință asupra acestor probleme importante„, a declarat luni șeful Camerei Reprezentanților, republicanul Mike Johnson, susținut în poziția de la Cameră de Donald Trump.

Zelenski și alți politicieni ucraineni au lăudat grupul bipartizan de senatori însă cel mai probabil, acesta va insista pentru mai multă asistență militară în vizitele la Berlin, Paris și, eventual, Londra, ca parte a unui tur turbulent în această săptămână, a declarat un oficial ucrainean. Președintele Biden i-a implorat pe republicanii din Cameră să aprobe ajutorul, calificând recentele comentarii anti-NATO ale lui Trump „proaste”, „periculoase” și „neamericane”. În aceste condiții democratul Tom Suozzi a câștigat, zilele acestea, alegerile în suburbiile New York-ului și a oferit partidului său o oarecare liniște pe fondul anxietății mari cu privire la vulnerabilitățile politice ale președintelui Biden. El a preluat locul republicanului George Santos, care a fost acuzat de fraudă și apoi expulzat din Congres la sfârșitul anului trecut.

2% – minim din PIB pentru forțele armate aliate

Trump își desfășoară tumultos turneul pentru nominalizarea în funcția de candidat al Republicanilor în alegerile prezidențiale din noiembrie 2024. Discursurile sale capăt uneori conotații dramatice în viziunea liderilor occidentali. Nu a fost prima ”salvă de vorbe” a lui Donald Trump împotriva Europei sau a NATO, dar enormitatea comentariilor sale la un miting electoral din Carolina de Nord sâmbătă, 10 februarie, au fost un semnal de alarmă pentru europeni. ”Temerile Europei pentru o Americă izolaționistă sub o a doua președinție a lui Trump devin realitate”, scrie Financial Times într-un editorial, după ce fostul președinte Donald Trump le-a spus susținătorilor la mitingul de campanie menționat mai sus că va încuraja Rusia „să facă orice dracu’ vrea ea ”țărilor NATO care nu și-au atins valoarea de referință de 2% din PIB pentru cheltuielile de apărare. Este vechea marotă a lui Trump și în general a senatorilor americani începută, dacă îmi aduc bine aminte, prin 2002 când 2% din PIB a fost stabilita la NATO.

Secretarul Apărării James Mattis, în prima sa întâlnire cu miniștrii apărării din NATO din februarie 2017, a avertizat că Statele Unite și-ar putea „modera angajamentul” față de Alianță dacă aliații nu vor lua în serios atingerea obiectivului de 2%. „Nu mai poate contribuabilul american să suporte o parte disproporționată din apărarea valorilor occidentale.” Poate stabilirea procentului de 2,5% din PIB, în CSAT pentru România, este unul din singurele puncte importante ale mandatului prezidențial în rest…știu mai bine românii. Nu este prima dată când Trump pune sub semnul întrebării angajamentul Americii față de NATO și baza sa, prevederea articolului V, care impune că un atac asupra unei țări NATO este un atac asupra tuturor.

După cum scrie editorialistul Marc Champion pentru Bloomberg, promisiunea de apărare colectivă a NATO este despre încredere și credibilitate. Cuvintele lui Trump sunt suficiente pentru a o submina. Dacă cele 60 de miliarde de dolari dorite nu vor ajunge sau sunt amânate cu mult mai mult timp, acestea vor avea un impact irevocabil negativ asupra apărării practice a Ucrainei în prima linie, a coeziunii politice la Kiev și a moralului la nivel național. Daunele sunt deja făcute. Și președintele rus Vladimir Putin este cel care beneficiază.

Reacțiile liderilor europeni

Le Monde scrie într-un editorial: „Reacțiile alarmate ale mai multor lideri europeni… la remarcile lui Trump arată că amenințările sale sunt în sfârșit luate în serios. De fapt, ar trebui să servească drept electroșoc. De prea mult timp, și chiar și sub președinția lui Trump (2017-2021), europenii s-au făcut iluzii atât cu privire la realitatea amenințării ruse, cât și la prioritatea protecției absolute a SUA în cadrul unei alianțe concepute cu aproape 75 de ani în urmă într-un context internațional total diferit.”

Într-o singură lovitură Donald Trump a eliberat Europa din limitele bulei americane de securitate. Singura întrebare reală pe care alegerile americane o vor rezolva pentru securitatea Europei este momentul colapsului NATO. Desigur, administrația Biden ar contesta acest lucru, argumentând că dacă omul lor va câștiga realegerea, NATO ar fi la fel de sigură ca întotdeauna. Dar pentru cât timp? Europa în această etapă de incertitudine geopolitică, își va lăsa  securitatea o dată la patru ani, la capriciile decisă de aproximativ 50.000 de alegători americani dintr-un stat ”swing” (marja brută a victoriei în ultimele alegeri prezidențiale)? Asta mă îngrijorează acum pentru ca la fel ca multe alte state nu s-au mai ridicat nici în America oameni de valoarea lui Kissinger, Brzezinski sau Regan care să decidă politica externă a Americii.

”Cancel culture” și fenomenul ”woke” în siajul evenimentelor geopolitice

Plutim într-o lume în care peste 160 de monumente și memoriale ale Statelor Confederate ale Americii și personalități asociate au fost îndepărtate din spațiile publice din Statele Unite (noroc ca pe multe le-am văzut/fotografiat în timpul masteratului de la Washington din 1996-1997) iar grupările de activiștii de mediu vandalizează lucrările de artă din muzee. De ce se întâmplă aceste fapte? Așa se duce lupta împotriva nedreptăților istorice și împotriva poluării și a încălzirii climatice? Nu înțeleg. Poate că bagajul meu de cunoștințe este rudimentar.

Într-o dezbatere pe HotNews Petre M. Iancu editorialist la Deutsche Welle spunea despre ”cancel culture” și fenomenul ”woke”:sunt două lucruri diferite- „cancel culture”, după părerea mea, este o metodă iar fenomenul „woke” este o mișcare, o mișcare revoluționară, marxistă de origine, care a transformat marxismul economic într-unul cultural; „cultura anulării”, căreia îi putem spune din păcate și „cultura anihilării” dacă suntem mai severi, este o formulă revoluționară de excludere socială și de cenzurare a persoanelor sau operelor de artă acuzate, adesea pe nedrept dar poate uneori și pe drept, de a fi discriminatorii, de a propaga idei, cuvinte sau meme care să ofenseze un grup sau altul; mișcarea „woke” este acea grupare ideologică care stabilește ce anume este ofensator, ce cuvinte sunt admise în spațiul public, ce gânduri, ce idei, ce păreri sau ce fapte, uneori chiar banale, sunt cotate ca fiind admisibile sau inadmisibile, exprimabile sau inexprimabile, tolerabile sau intolerabile în spațiul public. Cam în această lume trăim astăzi.

Electroșocul lui Trump ar trebui să fie un avertisment pentru Europa?

Indiferent dacă Trump, în mod deliberat provocator sau nu, a măsurat sau nu impactul declarațiilor sale, dacă mesajul său a fost menit să flateze sentimentele izolaționiste ale electoratului său sau să-i panicheze pe europeni, nu contează. Ceea ce trebuie să ne amintim este că omul care ar putea conduce SUA la sfârșitul anului 2024 a pus la îndoială validitatea Alianței într-un moment în care europenii au cel mai mult nevoie de reasigurare.

Rolul de descurajare al NATO se prăbușește de îndată ce puterea adversarului se poate îndoi că acesta va fi implementat. Acest apel la Moscova nu trebuie luat cu ușurință, oricât de fantezist ar părea. Dacă vă mai aduceți aminte de summitul de la Helsinki din 2018, unde Putin și Trump s-au întâlnit iar  președintele american a susținut că a dat mai multă credință celor spuse de președintele rus decât propriilor sale servicii de informații. De data aceasta, comentariile lui Trump coincid cu eforturile membrilor republicani ai Congresului de a bloca ajutorul SUA pentru Ucraina. Convergența pozițiilor lui Trump și a lui Putin în această serie de evenimente este motiv de mare îngrijorare în rândul aliaților Americii.

Cu întârziere, europenii își dau seama că lumea s-a schimbat și că trebuie, împreună și fără să aștepte alegerile prezidențiale americane din noiembrie, să învețe lecțiile acestei dinamici distructive Trump-Putin. Și, în cele din urmă, să preia în mâinile lor propria securitate. Dacă va fi ales, politicile pentru al doilea mandat lui Trump ar depinde parțial de cei care vor fi numiți în funcțiile cheie, de conducere. Legislația recentă care impune Congresului să aprobe o retragere reală a americanilor din NATO nu ar fi prea mult o reținere.

Congresul nu poate împiedica un președinte să submineze NATO prin, să zicem, retragerea trupelor americane din Europa sau pur și simplu refuzând să respecte articolul 5 și să apere aliații atacați. Ideea că puteți ignora observația lui Trump cu privire la NATO, pentru că intenția lui reală ar putea fi diferită, este fatală. Descurajarea funcționează atunci când angajamentul față de apărarea colectivă este absolut și lipsit de ambiguitate. Semănând îndoieli, Trump a invitat Rusia și alți inamici să testeze hotărârea Occidentului. Ministrul danez al apărării a avertizat recent că Rusia ar putea investiga angajamentul membrilor NATO față de articolul 5 în termen de trei până la cinci ani. Omologul său din Marea Britanie și cel din Germania au spus că țara trebuie să se pregătească pentru războaiele care implică Rusia, China, Iran sau Coreea de Nord în următorii cinci ani.

Răscrucea geopolitica a Europei

Domnilor politicieni suntem la o răscruce de timp. România nu este implicată în geopolitica europeană, nu bate cu pumnul în masă este numai în Meniu! Triunghiul de la Weimar se reface (Polonia, Germania, Franța). Cancelarul german Olaf Scholz i-a răspuns lui Donald Trump fără să-l menționeze pe nume pe fostul președinte al SUA, calificând orice „relativizare” a obligațiilor de apărare reciprocă ale NATO „iresponsabilă și periculoasă”. Noi în afară de alegeri comasate sau nu, funcții la UE, nu avem altceva în cap. Ne este frică și de umbra războiului din Ucraina.

Nimic transparent în relația cu Ucraina. De ce? Ne atacă rușii? Pai oricum atât timp cât suntem în NATO, iar NATO este un inamic al Rusie, suntem o țintă. Care-i problema? Marea abureală! Amenințarea fostului președinte american Donald Trump la adresa NATO a atras însă o ripostă puternică din partea premierului polonez Donald Tusk, care a susținut că Alianța nu ar trebui să renunțe niciodată la idealul său de „Toți pentru unul și unul pentru toți!” scrie Politico. „Filozofia UE și a NATO” este ca „Cei trei muschetari”, a spus Tusk, alegând cea mai potrivită referință – din romanul lui  Alexandre Dumas– înaintea unui prânz de lucru cu președintele Emmanuel Macron la Paris. Macron a susținut de mult că Europa ar trebui să investească mai mult în propria sa securitate, atrăgând uneori critici din partea aliaților care îl văd ca împingând propria industrie militară a Franței, contribuind în același timp foarte puțin în ceea ce privește armele la lupta împotriva rușilor din Ucraina.

Întâlnirea bilaterală de la Paris a fost, de asemenea, un moment pentru lideri de a marca, cum a afirmat mai sus, renașterea formatului Weimar între Franța, Germania și Polonia care a fost creat în 1991, dar a intrat în îngheț în timpul guvernului polonez anterior al partidului naționalist Dreptate și Justiție. Drept urmare miniștrii lor de externe s-au întâlnit luni în afara Parisului pentru a schița domeniile de politică comune în cazul în care binomul Putin-Trump va conlucra. „Bine ai revenit dragă Donald (Tusk)”, a spus un Macron zâmbitor. Tusk a spus că își începe mandatul de premier cu o „revitalizare” a relațiilor cu „marii noștri parteneri europeni”, cu escale la Bruxelles, Kiev, Berlin și Paris.  „Vom fi respectați în toate capitalele lumii dacă credem că Uniunea Europeană poate fi o putere nu numai a civilizației, economiei și științei, ci și o putere militară”, a spus Tusk într-o conferință comună cu Scholz.

Post Scriptum: Întrebări fără răspuns

Și noi avem un format strategic cu Polonia și Turcia. Polonia este implicată în securitatea europeană iar tinerii suedezi dau efectiv năvală la angajarea în armată. Revitalizăm parteneriatul strategic cu cele două state sau suntem ocupați cu probleme mult mai importante? Dar cu B9 mai facem ceva? Nimic nou pe frontul de Est! Noi stăm în păpușoi și așteptăm.

Ce? Cine știe? Donald Trump tocmai ne-a făcut o favoare nouă europenilor. Ne-a spus că Europa are nevoie de o armată puternică. Autonomia strategică devine o necesitate. Realitatea este că, oricine va câștiga în noiembrie, MAGA va rămâne un factor în politica americană pentru o vreme de acum încolo. Cine poate spune că moștenitorul republican al lui Trump nu își reînnoiește înclinația anti-NATO? Este un risc pe care Europa nu-și poate permite să-l ignore! Dacă Donald Trump iese președinte ce se întâmplă cu Pax Americana..(!?) Se termină un capitol de geopolitică și începe un altul? Cum se va numi?  Ce rol va juca China? Ce rol va juca Europa? Dar dacă nu iese Tramp? Lumea va rămâne unipolară? Îmi pare rău sunt numai întrebări fără a avea o demonstrație matematică în spatele lor.