Jocul de puzzle al lui Vladimir Putin 2.0
Încerc, la începutul anului, să creionez câteva dintre ideile care vor fi discutate în cursul anului 2020. După eliminarea celui considerat cel mai mare terorist, generalul Qasem Soleimani, după doborârea avionului ucrainean PS752 al companiei Ucraine Airlines International (UAI) din motive necunoscute (după unii greşeală după alţii intenţie) şi atacul bazei americane Al-Assad din Irak[1](unde au fost militari americani afectaţi psihologic de atac şi care au reuşit să scape doar refugiindu-se într-un bunker construit în timpul lui Saddam), preşedintele rus, aflat la putere timp de douăzeci de ani, într-o formă sau alta, a anunţat o viitoare reformă semnificativă a Constituţiei, limitând prerogativele şefului statului în beneficiul Parlamentului şi o schimbare surpriză [...]