Meditând spontan şi la scena deschisă asupra vitezei scăzute de sedimentare europeană, un recent format de reflecţie găzduit de BNR pe tema “Europa în contextul global” a aşezat pe linia numitorului comun, drept cauză de ordin primar, cvasdispariţia liderilor, a politicienilor vizionari care iniţiazăşi aplică, ţinându-se bineîn şa.

Întrucât aserţiuni identice sau apropiate ca desen se mişcă aproape obsesiv pe circuitul conferinţelor internaţionale ar părea că am pătruns în apele teritoriale ale unui loc comun. Cred însă că merită adăugate câteva gânduri, poate ca un adendum la un nescris ghid al bunei guvernări.

Extincţia lidershipului autentic are, categoric, cauze complexe, dar, în opinia mea, cea mai importantă pune dinamica informaţiei în contextul dinamicii electorale: cu un ochi la staţiile TV şi altul la sondaje, liderii se înfăşoară singuri în mantia neputinţei. Programe reconstructive solide devin gelatinoase până la fluid, în funcţie de variaţiile electrocardiografului şi giruetele sensibilităţilor opiniei publice fortamente non-vizionară.

Poate că, filosofic vorbind, este greu de exprimat de ce, în condiţiile debate-urilor despre democraţia directă netocratică, luciditatea ar cere per a contrario, transparenţa specializată, nişată, cu drept de vot doar din partea stakeholderilor. Este un îndemn la închiderea canalelor de legătură cu populaţia? Evident,nu.

Este, cu siguranţă, un îndemn clar la obligaţia ca intervenţia politică asupra societăţii să vină dintr-un plan înalt, dintr-o gândire strategică.

Rolul sondajelor de opinie – şi nu aducem în discuţie inflaţia de confecţii cu damf manipulator, ci măsurătorile profesionale oneste – ca şi al agendei media (interesantă alchimie de distonante!) este, între mandate, unul pur consultativ.

“Există principii pe care le susţin. Iar când voi părăsi acest birou, le voi susţine în continuare. Aşa că nu pot fi condus de sondaje. Sondajele nu ţin de principii, ci de impulsul de moment. De o nanosecundă” desface Bush un amănunt din definiţia gândirii strategice în Robert Draper, “Dead certain. The Presidency of George W. Bush”.

Incompatibilitatea între gândirea strategicăşi variaţiile mari de opinie în interiorul unui mandat guvernamental (nanosecundele!) poate fi echilibrată de mişcări tactice, de “efectul surpriză“. Diferenţa om politic – om de stat o dă o ecuaţie simplă: acceptarea rolului elitei şi absenţa obsesiei pentru imagine. Tangajul opiniilor nu trebuie să producă rău de mare omului de stat. Comprimat: fenomenul de “emulaţie în negare”, (predominanţa celor care nu reuşesc să adune nici o urmă de entuziasm pentru a mişca lucrurile), ca şi „cultura veştilor proaste”, nu sunt un trade mark românesc, sunt doar potenţate de ethosul naţional. Sincronic şi diacronic, guvernarea dă pretutindeni aceleaşi bătălii.

Urmăresc cu atenţie agenda Ponta şi efortul de a transpune în operă un pachet de proiecte şi reforme, nu neapărat populare şi cu adversari nu neapărat vizibili: reforma sistemului energetic (autorizarea prospecţiunilor pentru gazele de şist, eliminarea schemei moral frauduloase a eolienelor, curăţarea Hidroelectricii, etc), reforma administrativ-teritorială, proiectul Roşia Montana, reforma constituţională, legislaţia pro holding, etc. Subiecte din game şi cu calibre diferite care cer abordări curajoase.

Urmăresc, de asemenea, şi atacurile la care sunt supuşi miniştrii promotori ai proiectelor şi scăderea acestora în sondaje. În fond, abia acum începe testul. Dacănu cad în capcana concursurilor de popularitate, vor reuşi. Dacă devin flexibili şi se-nconvoaie vor pierde tot. Las la final, pentru memorare şi repetare în gând, expertiza unuia dintre marii reformatori de stânga ai secolului trecut pe care spiritele luminate îl vor recunoaşte:

„.. dacă sunteți convinși că schimbarea este corectă, implementați-o. Opoziția este inevitabilă; dar rareori este de netrecut. Vor exista mereu mulți susținători tăcuți și mulți detractori vocali. Iar leadershipul implică, în special luarea acelor decizii care schimbă lucrurile. Dacă nu puteți face față acestei situații, nu deveniți lideri”. Guvernul Ponta e în punctul de inflexiune.