pregatiri-razboiLordul Palmerston spunea: națiunile nu au prieteni și inamici permanenți ele au numai interese permanente. Președintele Valdir Putin are un interes exprimat încă din 1990, cu prilejul unui seminar desfășurat în Sankt Petersburg despre relațiile germano-ruse, acela de a vedea Rusia din nou în prim planul puterilor globale acolo unde să stea la masă cu SUA și să decidă în chestiunile geopolitice. Șocul prin care a trecut președintele Vladimir Putin, ca urmare a căderi Zidului Berlinului, imaginea mulțimii revoltate, lipsa de reacție a Kremlinului l-au marcat profund în poziția sa de spion KGB în Dresda, Germania. Lui Valdimir Putin și celor care sunt în jurul lui le lipsește poziția pe care URSS-ul o ocupa în perioada Războiului Rece, aceea de putere globală. Din această cauză testează acum credibilitatea NATO și folosește vulnerabilitățile, divergențele vechi sau noi din UE pentru a fisura și demonta această construcție europeană. Europa de est în special Polonia și România rămân să se bazeze pe forța militară a SUA pentru o eventuală descurajare a unei Rusi resurgente. Pachetul de descurajare vine și cu 2% pentru apărare dar și cu programe de înzestrare cu avioane, elicoptere, nave și sisteme antirachetă. Polonia re un program de înzestrare pe 10 ani prin care investește în echipamente de ultimă generație iar România va avea 2% din 2017. Pentru președintele Putin interesul de a reface URSS este finalul unui puzzle creat de Gorbaciov și de Elțân prin dezmembrarea URSS. Europa trebuie să se pregătească pentru un lung drum al confruntărilor în toate planurile cu Federați Rusă. Exercițile rusești care se derulează pe flancul estic al NATO  sunt în fapt o provocare adresată Alianței de către o forță expediționară precum a fost odinioară faimoasa Armadă spaniolă.

Războiul hibrid a lui Putin are la bază modernizarea echipamentelor militare (va aloca 340 miliarde USD în următorii zece ani), utilizarea ca amenințare permanentă a triadei nucleare (avioane strategice, submarine atomice și rachete balistice) prin utilizarea acestora în diverse zone ale globului, în special în Europa, instruirea forțelor prin exerciții militare de amploare în zonele în care are interese politice (Artica, Kaliningrad, Crimeea, Marea Neagră, Caucazul), jocul spionajului rusesc promovat prin FSB în zona fostelor state sovietice, și de SVR și GRU în celelate țări ale Europe dar și în SUA, utilizarea atacurilor cibernetice și nu în final prin dezvoltarea unei media transeuropene(Russia Today și Sputnik).  Președintele rus Vladimir Putin a ordonat Flotei de Nord să intre în alertă maximă de luptă, ca parte a unor ample exercitii militare.

Principala sarcina a exercițiilor a fost aceea de a evalua capacitățile forțelor armate ale Flotei de Nord și de a asigura securitatea Federatiei Ruse în regiunea arctica, a explicat generalul Serghei Soigu. Această forță a cuprins 38.000 de militari, peste 3.300 de echipamente militare, 41 de nave, 15 submarine si 110 avioane și elicoptere. Țările Baltice sunt în alertă. Cine vizitează Lituania astăzi observă cât de îngrijorați privesc lituanieni situația din Ucraina și posibilul scenariu militar rus în nordul Europei. Toate vin pe fondul amintirilor din timpul ocupație țariste în secolul 18 și apoi în timpul sovietelor după semnare pactului Molotov-Ribbentrop în 1939. Președintele Lituaniei Dalia Grybauskaite i-a numit pe ruși stat terorist și a promis că va livra arme Ucrainei. De asemenea președintele Lituaniei o țară de 3,5 milioane de locuitori, membră NATO, UE și a Eurozonei a reinstaurat serviciul militar obligatoriu. Motivul, conform lituanienilor, se datorează anilor petrecuți sub dominația sovieticilor care au marcat gândirea Kremlinului privitoare la acea zonă strategică de la Marea Baltică. Moscova la rândul ei acuză Vilniusul de provocare și subminare a Acordului de la Minsk în privința Ucrainei. Lituania a devenit linia frontului NATO aviația alianței fiind nevoită să intercepteze peste 130 de zboruri militare ruse în 2014 la granița acesteia față de 4 zboruri în 2010. Expunerea Lituaniei se datorește în primul rând graniței pe care o are cu enclava Kaliningrad și în al doilea rând populației ruse din țară în jur de 10% și care trăiește în marile orașe. Rusia a efectuat exerciții militare în enclavă în ianuarie 2015, exerciții care au implicat utilizarea a peste 9000 de militari și a 55 de nave din Flota Marăă Baltice. Emoția a fost mare în Lituania pentru că exerciții militare similare au precedat invadare Georgiei în 2008. Rusia folosește în Țările Baltice Războiul hibrid prin defăimarea liderilor dar și prin exploatarea acțiunilor activiștilor anti-guvern (exemplu este  așa numita Alianța Poloneză pentru Acțiune în Alegeri care sprijină linia Moscovei și al cărei lider are legături strănse cu Kremlinul). Doamna de fier cum a fost numită președinta Lituaniei Grybauskaite (care mai are doi din al doilea și ultimul mandat de președite) a fost acuzată de apartenență la PCUS iar copii din cartea Red Dalia (Dalia cea roșie) au fost misterios împrăștiate în Parlamentul European în decembrie 2014. Un veteran al jurnalisticii lituaniene Ramunas Bogdanas declara: Suntem o societate hibridă. Noi înțelegem sistemul sovietic pentru că am fost parte din el iar acum rolul nostru este să vorbim adevărul despre acest sistem pentru că Vestul nu înțelege amenințarile venite dinspre est. Ministerul Apararii lituanian a publicat un manual de supravietuire în caz de invazie rusească(potrivit Agenției Reuters).

Guvernul le solicită cetățenilor să reziste ocupatiei straine organizand, de pildă, manifestatii sau greve sau, macar, sș-ți facă treaba la locul de munca mai prost decat de obicei. De asemenea în caz de invazie, manualul îi invită pe lituanieni sa se organizeze via Facebook și Twitter și să pornească atacuri cibernetice împotriva ocupantului. Ministrul Apararii, Juozas Olekas, a explicat ca autoritățile s-au inspirat din cazurile Georgiei și Ucrainei. Forțele Aeriene Estoniene își modernizează baza de la Amari, la 40 de km de Talin, de unde lansează exerciții comune cu forțele aeriene americane sau cu cele ale Aliaților. SUA a alocat 24,7 milioane USD pentru dezvoltarea acestei baze între 2015-2016. Acesta este un semn că americani au intenția să rămână pentru o perioadă mai lungă de timp în Estonia. 300 de militari din forțele armate ale SUA însoțiți de armament greu și de tancuri Abrams vor fi desfășurați în baza. Acestora li se vor alătura în jur de 13000 de militri estonieni în vederea efectuării exercitiului Siil 2015. La aceste fonduri americane se adaugă 40 milioane de euro asigurați de guvernul estonian pentru infrastructura NATO de pe teritoriul estonian. Norvegia, un membru NATO extrem de important, este una dintre țările care a crezut în dividentele păcii câștigate de Occident la finalul Războiului Rece. Acum 6 ani politicienii norvegieni au decis că Rusia nu mai este un pericol și că a venit timpul să vândă una din bazele secrete, Olavsvern, ascunsă în munte lângă micul oraș Ramfjord, aproape de granița cu Rusia și dotată cu cele mai sofisticate echipamente electronice. Vânzarea bazei Olavsvern are o poveste extrem de interesantă. Decizia politicienilor norvegieni a fost pusă în practică de guvernul al cărui prim ministru era Jens Stoltenberg (al 27 prim ministru norvegian între 17 October 2005 – 16 October 2013). Vazarea a fost postată pe finn.no echivalentul norvegian al eBay. Prețul cerut a fost de 12 milioane de euro. Prețul obținut a fost de 4,4 milioane de euro iar vânzarea s-a făcut către un omul de afaceri Gunnar Wilhelmsen.

După ce a postat pe propriul site virtuțile bazei, o suprafață de 25 mii mp săpați în munte (cu cele mai moderne instalații de producere a energie și de ventilație), cu o capacitate de locuit de 124 de camere și cu un chei cu apă adâncă în suprafață de 3 mii mp a închiriat-o flotei rusești de nave de cercetare știițifică. Recent în port a poposit nava Akademik Nemchinov aprținând companie de cercetare oceanografică Sevmorneftegeofizika, navă specializată în cartografierea adâncurilor Mării Artice. Compania care deține nava are contracte cu Gazprom dar și cu alte agenții ale guvernului de la Moscova, ea făcând parte din flota specială a Rusiei (una din sarcinile acestei nave este să supravegheze zona maritimă pentru depalarea în siguranță a submarinelor nucleare rusești). Goran Frisk, un fost comandat de top în marina regală norvegiană a comentat faptul că în zona nordică Rusia a deplasat minisumarine de supraveghere și cercetare a condițiilor hidrografice dar și nave de cercetare oceanografice precum nava Professor Logachev care au misiunea de a le proteja (vezi cazul submarinului dispărut misterios în largul arhipelagului Stockholm/nava de cercetare a apărut în același loc și în același timp). Conform unui membru al Parlamentului Norvegian reprezentant al regiunii Tromso, Oyvind Korsberg, baza Olavsaern este de o importanță strategică pentru apărarea suveranității țării dar și pentru rolul ei în cadrul Alianței NATO. Ministrul Apărării din actuala coaliție de guvernare Ine Eriksen Soreide s-a opus împreună cu colegii lui la vânzarea acesteia avertizând frecvent despre acțiunile Flotei Nordului a Federație Ruse în zona Artică. Acum decizia de preluare de către guvern a bazei militare depinde numai de propietarul ei Wilhelmsen care nu dă semne că ar dori revânzarea ei. Această decizie care a dus la vânzarea bazei a înfuriat staful Alianței de la Brusseles și a slăbit considerabil capacitatea de luptă a armatei norvegiene. Poziția Norvegiei în Flancul Nordic al Alianței este crucială iar pierderea bazei Olavsvern a fost o greșală impardonabilă. Pe 16 martie președintele Vladimir Putin, conform spuselor ministrului Apărării,  generalul Sergei Shoygu, a ordonat Flotei de Nord să desfășoare exerciții militare cu întreaga capacitate de luptă de care dispune. Astfel 38.000 de militari, 3.360 piese de echipament, 41 de nave, 15 submarine şi 110 avioane şi elicoptere au început misiunile pentru asigurarea securităţii militare a Rusiei în regiunea arctică. În același timp Norvegia executa cel mai mare exrcițiu militar desfășurat în ultimele decenii, în regiunea Finnmark. Exerciţiul Joint Viking a implicat 5.000 de militari norvegieni. Un grup de avioane militare rusești, incluzând avioanele cu rază lungă de acțiune Su-27 și avioanele de vânătoare Su-34 au fost interceptate zilele acestea zburând lângă enclava rusesscă Kaliningrad de către avioane Typhoon de la baza NATO Siauliai din Lituania. Astfel de manevre pe care rușii le practică în mod curent ca semn de intimidare și ca modalitate de instruire a propriilor forțe sunt o amenințare la adresa siguranței aviației civile mai ales că, spre exemplu, bombardiere strategice rusești TU-95 au zburat cu transpondărele închise, tăind legătura radio cu centrele de coordonare ale zborului din zonele survolate (în decembrie 2014 au fost 21 de violări ale spațiului aerian al NATO desupra Țărilor Baltice fiind interceptate peste 80 de aviane care zburau în formație în 6 zile consecutive).  Poliția aeriană de astăzi este un aranjament în timp de pace și nu constituie o formă de descurajare militară chiar dacă prin culoarea politică solidă pe care o are semănă cu așa ceva.

În anii recenți Rusia a trimis spioni în toate țările foste comuniste, a activat rețele de spionaj deja existente acolo și a folosit propaganda anti guvern cu rezultate deosebite. Praga a fost probabil orașul cu cea mai mare concențarție de spioni ruși pe metru pătrat conform unei surse din sistemul de contraspionaj ceh. După un raport al serviciului de contraspionaj ceh 3 suspecți, cu legături diplomatice cu misiunea Rusiei la Praga au părăsit în mod tacut, la sugestia autorităților, Cehia. Praga a încercat să reducă efectele evenimentului pentru a nu scoate în față vechile lupte dintre servicii cehe și cel rusești. Generalul Andor Sandor fostul șef al serviciului de inforamții al Cehoslovaciei, pensionat în 2002, a declarat că privind la detaliile acestui război între cele două servicii evenimentul care a avut loc este departe de a fi un incident izolat. Este mai rău decât în timpul Războiului Rece, acum marea forță de spionaj împotriva noastră fiind Rusia urmată în deaproape de China-declara generalul, adâugând că – de la începerea crizei ucrainiene spionajul rus s-a intensificat în Cehia. Acest fapt este certificat de Serviciul de Securitate și  Infornații al Cehiei (BIS) care a evidențiat faptul că rușii sunt interesați de rezervele energetice ale Cehiei, de accesul la informațiile transmise de NATO și importanța Cehiei în UE. Și cu toate acestea Cehia are reacții contardictorii Ministerul Apărării ne dorind militari NATO pe teritoriul național iar preșdintele ceh exprimându-și dorința de a participa la spărbătorirea Zilei Victoriei la Moscova. Este oare o reminiscență a gândirii vechilor politicieni cu simpatii rusești? Generalul Sandor preciza că acum peste 30 de ani Cehoslovacia avea 35 de mii de militari ruși pe teritoriul ei aceștia cunoscând deja fiecare metru al teritoriului național ceh. Serviciul de informații BIS estimează că aproximativ 30 de membrii ai ambasadei ruse la Praga aparțin SVR, chinezii membrii ai ambasadei fiind în jur de 28 (cifrele sunt aproximative fiind din surse deschise). Diferența între cele două servicii fiind stabilirea obiectivelor care pentru rusi sunt mult mai precise. 1/3 din energia Cehiei este livrată de centralele nucleare iar acum există o competiție între rusi și chinezi pentru două reactoare ce vor fi construite la Temelin. Generalul Šándor declara: sunt oameni de afaceri ruși care călătoresc prin lume și care se opresc la Praga ei fiind în același timp și ai membri GRU sau SVR. În finalul declarației generalul Sandor a spus: Rușii vor continua să spioneze în Cehia chiar își vor intensifica activitatea. Ei știu că urmarea acestei ofensive va fi destabilizarea Europei. Nu este niciun dubiu în această privință. Rușii operează în fostele state socialiste în Ungaria, Bulgaria, România și Slovacia. Dacă vor realiza o ruptură în cadrul unității UE sau NATO acest lucru îi va mulțumi. Ofensiva rusă continuă în întreaga Europă având la bază elemntele Războiului hibrid. Ea nu se va opri până ce Moscova nu-și va atige obiectivele stabilite. Care sunt acestea? Deocamdată am văzut anexarea ilegală a Crimeei. Criza regională continuă.