porcul-zburatorÎn flancul Alianţei NATO, la graniţa cu Ucraina, lucrurile sunt din ce în ce mai complicate şi impredictibile. Exerciţiile militare la care participă forţele Alianţei, pe uscat, în poligonul de la Smârdan sau în largul Mării Negre, s-au înmulţit. DE ACELASI AUTOR Lumea de azi, în viziunea directorului CIA Camera neagră Estul Europei, sub semnul lui Marte

Ultimul exerciţiu, în plină desfăşurare, este Dacian Thunder 2015, exerciţiu care are ca obiectiv creşterea nivelului de interoperabilitate şi îmbunătăţirea nivelului de antrenament al personalului român şi american, prin executarea zborurilor în comun. Forţele Aeriene Române participă la exerciţiu cu patru aeronave MiG-21 LanceR şi şase elicoptere IAR-330 Puma, de tipul SOCAT şi MEDEVAC, iar Forţele Aeriene Americane, 11 aeronave A-10 şi tehnica de deservire aferentă. Din păcate avem şi un mare absent – avionul IAR 99 ŞOIM – un proiect al industriei naţionale de apărare destinat antrenamentului piloţilor dar şi utilizării, în caz de război, pentru însoţirea şi protecţia în operaţiuni militare a trupelor terestre. Dotat acum câţiva ani cu aparatură de ultimă generaţie, avionul a fost adus la standardele NATO.

Dar, paradoxal, el riscă să ajungă istorie ca şi multe alte programe militare româneşti. Cum ar fi fost o întâlnire între IAR 99 ŞOIM şi faimosul A-10 Thunderbolt? Poate vom avea, în viitor, ocazia să ştim. Participarea avioanelor A-10, vânătoare de tancuri, la exerciţiile din România se datorează în primul rând tipului de ameninţare militară la care pot fi supuse ţările de la frontiera Ucrainei şi anume: desfăşurarea de forţe convenţionale tancuri, baterii antiaeriene şi mijloace blindate în zonele de operaţii. În condiţiile în care Rusia a folosit pe lângă forţele speciale în Ucraina, forţe convenţionale tradiţionale, pregătirea în misiuni comune ale aviaţiei române şi americane este o condiţie imperios necesară. În aviaţie, necesitatea executării de misiuni comune este extrem de importantă pentru a înţelege filosofia din spatele zborului unui astfel de avion (A-10), dar chiar şi pentru a te obişnui cu limbajul utilizat de piloţii americani în timpul zborului (abrevieri speciale), limbaj care se traduce într-un anumit fel.

Născut în Războiul Rece

Vedeta acestor exerciţii este fără îndoială avionul A-10 Thunderbolt. A-10 este cunoscut numai din poveştile militarilor care au participat la operaţiunile din Irak sau Afganistan, fiind unul dintre cele mai iubite avioane din arsenalul militar american. A-10 Thunderbolt II Warthog este sinonim cu sprijinul la sol al trupelor americane desfăşurate în operaţiunile militare terestre. Perioada prin care trece A-10 este una grea, în care Pentagonul ar dori să-l pensioneze, pentru a-i face loc avionului de ultimă generaţie F-35, iar membrii Comitetului senatorial pentru Serviciile Armate doresc să-l menţină pentru încă 10 ani în operare. De fapt, avionul participă cu rezultate excelente la misiunile Alianţei împotriva Statului Islamic (sunt dislocate la baza Ahmed al Jaber din Kuweit şi aparţin escadronului 163 Blacksnakers al Gărzii Naţionale cu baza la Fort Wayne, Indiana), iar Forţele Aeriene ale SUA au luat decizia de a menţine 18 avioane A-10 în rezerva strategică (Backup Aircraft Inventory). Forţele americane aveau nevoie de un avion specializat care să reziste la arme uşoare şi la antiaeriană şi să fie cât mai precis în atacarea ţintelor, spre deosebire de avioanele de luptă supersonice care, datorită vitezei, erau puţin adecvate în acest rol.

Modernizare

În acest moment US Air Forces mai are active 243 de astfel de avioane, toate fiind prinse în programul de modernizare. A-10 C, varianta modernizată, dispune de un sistem electronic de zbor de ultimă generaţie, motoare upgradate, iar avionica dispune de ecrane cu cristale lichide multi-mod. Are capacităţi sporite de comunicaţie cu trupele de la sol, principalii săi clienţi, cât şi acces la sistemul Blue Force Tracker, care îi arată pilotului, pe un ecran HUD (Head Up Dispaly), poziţia propriilor trupe. Noile sisteme de căşti Scorpion Helmet Mounted Cueing System (HMCS) asigură pilotului vizualizare – câmpul de luptă în faţa ochilor, direct pe casca de zbor, cu poziţionarea ţintelor inamice (tancuri, tarsportoarelor blidate, camioanelor sau vehiculelor blindate) şi a armelor ce pot fi utilizate împotriva acestora din propria panoplie de rachete şi bombe. Avionul poate angaja şi ţinte din afara razei tunului, fiind dotat cu racheta aer-sol AGM-65 Maverick, în diverse variante de ghidaj. De asemenea, avionul mai poate duce containere de rachete Hydra, bombe ghidate prin laser, rachete aer-aer AIM-9 Sidewinder (pentru apărare proprie) şi diverse alte containere, cum ar fi cel de contramăsuri electronice (ALQ-131 ECM). Cu ultimele modernizări, A-10 poate folosi rachetele JDAM (Joint Direct Attack Munition). Versiunea nouă A-10 C a aparut în urma programului „Precision Engagement Modification”, început în 2005 şi terminat în 2011, când 356 de bucăţi au primit modernizări pentru precizia angajării luptei, inclusiv un sistem de control al focului îmbunătăţit (FCS), contramăsuri electronice (ECM), o nouă legătură de date şi capabilitatea de a folosi bombe inteligente.

Ce ştie să facă A-10?

Gândit în mod special pentru a vâna tancuri sovietice, el are capacitatea de a survola un timp îndelungat câmpul de luptă. Viteza de croazieră a „Porcului“ (porecla lui A-10), în greutate de 23 de tone, este de 560 km/h, dar are capacitatea de a zbura şi cu 230 km/h, distanţa necesară la decolare fiind de 1,2 km, sarcina externă acroşabilă de 7300 kg şi raza de acţiune de 460 km. Tunul de 30 mm din botul său, GAU-8/A Avenger, reprezintă inima sistemului de luptă, avionul fiind practic construit în jurul acestuia. Mitraliera-tun Gatling, de 30 mm, aruncă 65 de proiectile/secundă, de la proiectile perforante AT până la proiectile explozive. Nacelele motoarelor poziţionate în coadă oferă protecţia acestora la proiectilele trase din faţa avionului, precum şi la posibilele obiecte aspirate de pe pistele improvizate. Coada cu derive duble are rolul de reducere a semnăturii termice şi acustice a motoarelor, scăzând riscul de detectare şi interceptare de către rachete sol-aer. Blindajul avionului, din titan, protejează, cu cele 500 kg ale sale, pe sistemul cadă, postul de pilotaj şi sistemele vitale pentru controlul zborului, rezistând la proiectile perforante sau explozive de până la cal. 23mm sau chiar la anumite lovituri de 57mm. Grosimea blindajului variază de la 13 la 38 mm fiind alcătuit din plăci a căror utilizare în acoperirea avionului este determinată de traiectoriile cele mai probabile şi de unghiurile de ricoşeu. În plus, interiorul cabinei pilotului beneficiază de un blindaj pe baza de nailon multistrat (multi-layer nylon spall shield), pentru a-l proteja de fragmente de explozie, iar geamul frontal şi cupola cabinei sunt blindate contra armelor de calibru mic. Blindajul cântăreşte 6% din greutatea avionului gol. Datorită vitezei reduse cu care poate zbura, viteză de până la 230 km/h, avionul este o platformă stabilă şi precisă pentru arme aer-sol, putând survola zona frontului la altitudini de doar 300 m şi vizibilitate 2,4 km. A-10 este capabil sa decoleze de pe piste scurte şi improvizate cu încărcătură semnificativă, putând folosi şi baze aeriene a căror piste sunt parţial distruse, iar la nevoie avionul poate opera şi de pe căi de rulare sau secţiuni de şosea drepte.

Americanii îi iau în serios pe ruşi

Pe scurt, „Porcul“ este atât de robust proiectat, încât poate continua să zboare cu un motor, un ampenaj vertical, un flaps şi o jumatate a unei aripi lipsă. Prezenţa acestui avion vânător de tancuri în exerciţiile din România este dovada că americanii au luat în serios ameninţările venite dinspre Est şi desfăşoară cele mai performente avioane care au marcat prin prezenţa lor ultimele operaţiuni militare în teatrele de război de la începutul acestui secol. Impredictibilitatea acţiunilor preşedintelui Vladimir Putin face ca aceste exerciţii, împreună cu cele de pe litoral să pregătească interzicerea a două direcţii operaţionale importante existente în zona de est a României, zonă de teren mediu frământat (regiunile centrale, răsăritene şi sud-estice ale Europei sunt astfel de zone) şi zona de litoral a Mării Negre. Lecţiile învăţate din criza ucraineană ne demostrează faptul că ruşii au folosit pe lângă bateriile antiaeriene de rachete, blindatele (principala forţă de izbire a trupelor de uscat) care, datorită caracteristicilor de luptă, aveau misiunea de a duce acţiuni cu caracter decisiv.