România şi Alaska

Pe 9 aprilie, se împlinesc 154 de ani de la ratificarea, în Senatul SUA, a documentului prin care Statele Unite cumpărau Alaska de la Rusia, un imperiu aflat, la acel moment, în dificultate financiară. Iniţiativa „afacerii” a aparţinut secretarului de stat american de la acea vreme, William H. Seward, şi s-a concretizat prin anexarea de către SUA a unui teritoriu cu o suprafaţă de 1.518.800 km², pentru suma de doar şapte milioane de dolari. Această afacere a fost făcută cu contribuţia indispensabilă a unui american de origine română, George Pomuţ, general şi diplomat, erou al războiului civil american care s-a desfăşurat între anii 1861 – 1866. George Pomuţ s-a născut la 31 mai 1818, în oraşul Gyula, comitatul Békés, în Ungaria de astăzi, tatăl său fiind fierar pe moşia grofului Wenckheim. Familia Pomuţ era de origine română, provenind din Săcele, comitatul (acum judeţul) Braşov, de unde bunicul său, Dinică Pomuţ, a plecat spre vest în căutarea unui trai mai bun. Pomuţ a absolvit Academia Militară din Viena, apoi a studiat la Academia Militară din Saint Etienne, Franţa. A participat la Revoluţia de la 1848 din Ungaria, înrolându-se ca voluntar în armata de honvezi. Condamnat de guvernul austriac, se refugiază, alături de un grup de 30 de camarazi, pentru a scăpa de pedeapsă, mai întâi în Italia, de unde pleacă în Germania, pentru ca în final să emigreze în SUA. În 15 martie 1855, Pomuţ obţine cetăţenia SUA – sub  numele de Pomutz.

A urmat izbucnirea Războiului de Secesiune din America. Pomutz solicită înrolarea ca voluntar în Armata Uniunii nordului. În 1861 este locotenent în cadrul Regimentului 15 de Infanterie din Iowa. A făcut adevărate fapte de vitejie în luptele de la Shilloh, Corinth, Vicksburg, Atlanta, sau Savannah, iar drept recompensă, în anul 1863 este promovat la gradul de maior. Meritele sale militare sunt deosebite si recunoscute de generali americani, precum Ulysses S. Grant, William Tecumseh Sherman, William Belknap sau Andrew Hickenlooper. În august 1864, Pomutz se întoarce la Regimentul 15 Iowa, unde i se oferă comanda, fiind promovat la gradul de locotenent-colonel. În anul 1865, ca o recunoaştere a meritelor sale militare, Senatul american îi conferă gradul de general de brigadă. La 16 februarie 1866, este numit în funcţia de consul al SUA la Sankt Petersburg, în Rusia, unde rămâne în funcţie timp de 12 ani. În această poziţie, Pomutz demonstrează calităţi diplomatice de excepţie fiind un fluent vorbitor a nu mai puţin de opt limbi străine. În mandatul său Pomutz s-a făcut remarcat prin intermedierea unor negocieri între Rusia şi SUA, care s-au finalizat, în anul 1867, prin cumpărarea, de către SUA, a zonei Alaska, dar şi prin încheierea unui Tratat esenţial pentru continuarea unor bune relaţii între cele două ţări. În anul 1874 preşedintele SUA, Rutherford Hayes îl promovează pe Pomutz la rangul de consul general. Aşa se încheie istoria teritoriului pe care în zilele următoare se vor întâlni delegaţia americană şi cea chineză.

Întâlnire şoc în Alaska!

Săptămâna viitoare, în Alaska, înalţii oficiali din administraţia Biden urmează să aibă întâlniri faţă în faţă cu omologii chinezi. Secretarul de stat Antony Blinken şi consilierul pentru securitate naţională al preşedintelui Biden, Jake Sullivan, vor sta împreună cu cel mai înalt oficial al politicii externe din China, Yang Jiechi, şi consilierul de stat chinez Wang Yi, joi, la Anchorage. Este primul angajament într-o rivalitate care poate defini moştenirea politicii externe a lui Biden. “Aceasta este o oportunitate importantă pentru noi de a expune în termeni foarte sinceri numeroasele preocupări pe care le avem[1]“, a declarat Secretarul de Stat Blinken, Comisiei pentru afaceri externe a Camerei. „De asemenea, vom explora dacă există căi de cooperare şi vom vorbi despre concurenţa pe care o avem cu China pentru a ne asigura că Statele Unite au condiţii de concurenţă echitabile pentru companiile şi lucrătorii noştri, iar aceştia beneficiază de acest lucru.[2]” Oricare ar fi dorinţa administraţiei Biden de a găsi puncte de convergenţă într-o serie de probleme spinoase – de la drepturi comerciale şi de proprietate intelectuală la securitate cibernetică şi climă – se confruntă cu Beijingul nu doar ca un competitor geopolitic, ci ca un adversar ideologic. Aceasta este o postură întărită de sentimentul larg răspândit împotriva Chinei în Washington. Pe agendă se afla, ca prioritate, campania Chinei de reprimare a populaţiilor musulmane din provincia Xinjiang, despre care Blinken a spus în repetate rânduri că el credea că este „genocid”.

Acest subiect marchează o linie roşie în cadrul relaţiilor China-SUA. Nu există mari aşteptări pentru discuţiile din Alaska. „Acesta nu este un dialog strategic. În acest moment nu există nicio intenţie pentru o serie de angajamente de continuare a unor relaţi corespunzătoare [3]”, a declarat Blinken miercuri. „Acele angajamente, dacă vor urma, trebuie să se bazeze într-adevăr pe propunerea că vedem progrese tangibile şi rezultate tangibile în problemele care ne preocupă referitor la China.[4]” Întâlnirea seamănă cu cea pe care chinezii au avut-o cu australienii în timpul recentei crize dintre cele două state şi unde Beijingul a prezentat părţii australiene o listă cu 14 puncte în litigiu. Se va întampla la fel la această întalnire din Alaska? În timpul unui briefing din zilele acestea, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe chinez Zhao Lijian a declarat „Cerem Statelor Unite să privească China şi relaţiile China-SUA într-un mod obiectiv şi raţional, respingând mentalitatea Războiului Rece şi a jocului cu sumă zero, să respecte suveranitatea, securitatea şi interesele dezvoltării Chinei şi să încetează să intervină în afacerile interne ale Chinei“.Cu toate diferenţele lor politice, administraţiile Trump şi Biden par să împărtăşească o analiză comună a regimului chinez, ancorată în jurul opoziţiei faţă de acţiunile dictatoriale întreprinse de preşedintele Xi Jinping şi a unei viziuni de creştere asupra rolului pe care China îl joacă pe scena mondială. În discursuri, preşedintele Biden a vorbit despre provocarea Chinei ca parte a unei ciocniri globale între valorile democratice şi autoritarismul iliberal. Blinken a confirmat săptămâna aceasta că Casa Albă intenţionează să găzduiască un „summit al democraţiilor” spre sfârşitul anului. S-a contura deja o dimensiunea ideologică a concurenţei cu China. Liderii chinezi sunt foarte conştienţi de consecinţele internaţionale probabile ale urmării unui curs ultra-represiv în Hong Kong. Dar, prin urmărirea penală a 47 de activişti pro-democraţie, preşedintele Xi Jinping aruncă mănuşa unei noi administraţii americane şi a aliaţilor săi. Mai mult, răspunsul Occidentului la impunerea de către China a legii securităţii naţionale – limitat până acum la denunţuri diplomatice şi sancţiuni împotriva unui număr mic de înalţi oficiali chinezi şi din Hong Kong – nu a afectat cu adevărat guvernul de la Beijing. Liderii chinezi par, de asemenea, să fi trasat o ”linie roşie” în relaţia cu noul preşedinte american Joe Biden: prerogativele suverane ale Chinei în Hong Kong şi în provincia vestică Xinjiang nu sunt negociabile. China va face ce doreşte în acele locuri, în ciuda avertismentului lui Biden cu privire la „repercusiuni” pentru abuzurile drepturilor omului.

Deocamdată, administraţia Biden doreşte să evite o coliziune frontală cu China, deoarece trebuie mai întâi să respecte priorităţile interne, cum ar fi combaterea pandemiei COVID-19 şi încurajarea redresării economice. Dar odată aprobat programul de stimulare economică în valoare de 1.900 de miliarde de dolari, comemorând împlinirea unui an de la intrarea SUA în carantină din cauza pandemiei de Covid-19 cu măsuri de susţinere a americanilor şi a economiei pe agenda revine politica externă. Întrucât consilierii lui Biden cântăresc cea mai bună abordare a Chinei, represiunea intensificată a PCC din Hong Kong va submina susţinătorii unei abordări mai nuanţate şi mai puţin confruntatoare a SUA, în timp ce îi va justifica pe cei convinşi că doar o poziţie dură poate modifica comportamentul chinez. În acel moment, represiunea chineză din Hong Kong asigură, pentru Biden, mult mai uşor recrutarea democraţiilor occidentale ca aliaţi. În prezent, multe ţări europene ezită să devină parteneri cu drepturi depline într-o nouă coaliţie anti-China condusă de SUA. În afară de interesele lor comerciale extinse în China, ei îşi fac griji că o rivalitate geopolitică neîngrădită dintre SUA şi China ar putea arunca lumea într-un nou Război Rece, ar putea să perturbe şi să fragmenteze economia globală şi să distrugă orice speranţă de a combate schimbările climatice. Dar în cele din urmă, liderii europeni trebuie să răspundă propriilor alegători, dintre care mulţi se preocupă profund de drepturile omului şi cer politici mai dure faţă de China. Nu va trece mult până când Germania şi Franţa, în special, vor găsi imposibil să menţină o politică care se bazează pe neutralitatea strategică în duelul desfăşurat SUA-China pentru a-şi păstra interesele economice în China. Când democraţiile europene se vor alătura în cele din urmă naşterii coaliţiei anti-China a administraţiei Biden, creditul nu ar trebui să revină Americii, ci preşedintelui Xi. 

Răspunsul Chinei: vaccinul anti-COVID-19

Răspunsul Chinei la această coaliţie se concretizează acum în producerea şi exportul vaccinului anti-Covid. Vaccinurile au avut un loc în diplomaţie încă din epoca Războiului Rece. Ţara care le poate produce şi distribui către alţii mai puţin norocoşi are o rentabilitate a investiţiei sale sub forma unui ”soft power”: prestigiu, bunăvoinţă, poate un anumit grad de îndatorare, chiar şi uimire. Astăzi, ţara care se îndreaptă cel mai repede spre consolidarea acestor câştiguri ar putea fi China, sub preşedintele Xi Jinping, care a proclamat în mai anul trecut că vaccinurile fabricate de China împotriva COVID-19 vor deveni un „bun public global”. De atunci, oficialii de rang înalt au promis multor ţări în curs de dezvoltare acces prioritar la vaccinurile chineze, iar Ministerul chinez de Externe a anunţat că ţara furnizează vaccinuri gratuite către 69 de ţări şi le exportă comercial către alte 28. Concurenţii Chinei îşi fac griji că acolo unde se duc vaccinările din Beijing, va urma influenţa sa (vezi Serbia vecina României). Dar domeniul vaccinării COVID-19 este încă unul în mare parte neexplorat şi presărat cu bariere, fie că sunt logistice, ştiinţifice, psihologice sau geopolitice. Calea Chinei prin acest labirint nu este nici evidentă, nici asigurată. Ţara se confruntă cu o concurenţă acerbă din partea Rusiei şi a Indiei. Acum şi Statele Unite au intrat pe mizele globale pentru distribuirea echitabilă a vaccinurilor sigure şi eficiente. China nu a dovedit încă că poate îndeplini rolul pe care şi l-a asumat sau poate câştiga încrederea celor cărora le-a oferit ajutorul. Va fi nevoita să se aşeze la masa discuţiilor cu SUA!

Coaliţie anti-China

Înaintea reuniunii de la Anchorage se află alte eforturi din partea administraţiei Biden pentru a ajunge la aliaţii asiatici, de asemenea, precauţi de ascensiunea Chinei. Preşedintele Biden s-a întâlni practic cu liderii „Quad”, un grup de democraţii majore care pune Statele Unite alături de Japonia, India şi Australia şi care, printre altele, este perceput pe scară largă ca o platformă pentru coordonarea regională împotriva ascensiunii Chinei. Înainte de a se îndrepta spre Alaska, Blinken va avea întâlniri în Japonia şi Coreea de Sud, unde i se va alătura secretarul apărării Lloyd Austin, care are, de asemenea, programat să viziteze separat India. O astfel de coaliţie ar putea impune costuri dureroase Chinei pentru acţiunile sale din Hong Kong. Importantă este vizita la Seul a lui Blinken si Austin. Finalizarea unui acord pe termen lung, de partajare a costurilor militare, rezolvă un punct de tensiune între Statele Unite şi Coreea de Sud, semnalând un accent reînnoit al SUA asupra aliaţilor regionali. Dar lasă încă probleme de apărare bilaterale spinoase şi duce la schimbarea priorităţilor SUA în regiune, ceea ce va schimba implicit şi  relaţia de apărare SUA-Coreea de Sud în următorii zece ani. La 8 martie, negociatorii SUA şi cei din Coreea de Sud au ajuns la un acord de principiu privind reînnoirea Acordului lor de măsuri speciale (SMA) de partajare a costurilor militare, după trei zile succesive de discuţii la Washington, a anunţat pe 8 martie Ministerul de Externe al Coreei de Sud. Departamentul de Stat al SUA a declarat pe 7 martie că acordul se va prelungi până în 2025 şi va include o „creştere semnificativă” a ponderii Coreei de Sud din cheltuielile pentru sprijinirea desfăşurării trupelor americane în ţară. Deşi detaliile complete nu au fost publicate, scurgerilede informaţii indicau că  parte a efortului de a netezi legăturile cu Coreea de Sud, administraţia Biden era dispusă să accepte o creştere de 13% a contribuţiilor sud-coreene faţă de acordul anterior de 925,3 miliarde de dolari. Ca parte a unei acţiuni globale de creştere a împărţirii sarcinii militare a aliaţilor, Trump a presat Coreea de Sud să îşi extindă în mod substanţial contribuţiile.

Un acord de un an pentru perioada 2018-2019 a expirat şi a dat locul unei negocieri de peste un an cu discuţii infructuoase iniţial. Pe 17 februarie, a fost încheiat un acord de partajare a costurilor SUA-Japonia  şi care a prelungit actualul acord până în aprilie 2022. Acordul nu a modificat contribuţiile japoneze anuale de 1,9 miliarde de dolari pentru a acorda timp negocierilor privind un pact pe o perioada mai lungă. Administraţia Trump ar fi făcut presiuni pentru o plată anuală de 8 miliarde de dolari. Ce se află în spatele acordului cu Seulul? Înainte de alegerile prezidenţiale din martie 2022, administraţia preşedintelui Moon Jae-in îşi propune să recâştige Autoritatea de Control Operaţional (OPCON) de la SUA, ceea ce ar permite guvernului sud-coreean să-şi controleze armata în timpul războiului, spre deosebire de actualul aranjament în care astfel de forţe ar fi conduse de un general american. Cu toate acestea, Statele Unite ezită să facă schimbări radicale în OPCON, având în vedere ameninţarea continuă a nord-coreeană pe fondul stagnării negocierilor SUA-Coreea de Nord cu privire la denuclearizare. Natura exactă a relaţiei de apărare SUA-Coreea de Sud este încă în reconstrucţie. În timp ce Statele Unite vor continua să se concentreze asupra Coreei de Sud ca un partener regional cheie, se pot îndepărta de desfăşurarea masivă a trupelor în Peninsula Coreeană în favoarea desfăşurării de trupe flexibile şi mobile la o distanţă mai mare faţă de continentul asiatic, cu un accent special pe Japonia. 

Concluzie

Este adevărat, pe termen scurt, SUA şi aliaţii săi nu pot submina cu uşurinţă eforturile chineze de a construi în Hong Kong un centru financiar chinezesc capabil să rivalizeze cu New York şi Londra. Sancţiunile financiare, precum interzicerea investiţiilor în companiile listate acolo, ar provoca haos pe pieţele globale. De asemenea decuplarea Chinei de lanţurile globale de aprovizionare cu tehnologie pare deocamdată greu de realizat, dar ar putea deveni realitate dacă coaliţia este de acord cu un nou acord similar cu Comitetul de Coordonare pentru Controlul Exporturilor Multilaterale, care a înăbuşit transferurile de tehnologie occidentală către blocul sovietic în timpul Războiului Rece. Democraţiile occidentale ar putea, de asemenea, să le refuze liderilor chinezi prestigiul internaţional pe care îl caută, reducând schimburile la nivel înalt şi contestând cu vigoare influenţa chineză în organizaţiile multilaterale. Şi adăpostirea victimelor represiunii Chinei în Hong Kong ar fi atât un gest umanitar, cât şi o mustrare puternică a politicii chineze. Strategia preşedintelui Biden faţă de China capătă un contur din ce în ce mai pronunţat. A început crearea unei coaliţii anti-China cu repercusiuni asupra geopoliticii globale.