Ca reacţie la anexarea Crimeei şi a sprijinului acordat de Federaţia Rusă separatiştilor din Ucraina, la începutul anului 2014, SUA au anunţat măsuri fără precedent: nu statul rus va fi sancţionat, vor fi sancţionaţi cetăţeni ruşi prin îngheţarea conturilor bancare şi a proprietăţilor, dar şi prin interzicerea vizelor de intrare pe teritoriul american. Flota a 6-a din Mediterană nu a fost chemată să intre în acţiune, exporturile către Rusia nu au fost blocate, schimburile culturale şi cele educaţionale nu au fost oprite. Oficiali ai cabinetului Putin au fost ţinte (Karen Dawisha, Cleptocraţia lui Putin, Editura Simon&Schuster, 2014)
Care este explicaţia acestui nou model de sancţiuni? Ele se datorează sistemului (cartea de mai sus îl devoalează, inclusiv în note documentare care se întind pe 84 de pagini!) creat în 14 ani de conducere a Federaţiei Ruse de către preşedintele Vladimir Putin, un sistem care se aseamănă izbitor cu cel organizat altădată de ţarii Rusiei. Europenizarea imperiului a început sub Petru I cel Mare, întemeietorul Sankt Petersburgului (1703), cel care a adus în Rusia birocraţia statală după model occidental, a reorganizat armata şi a impus reforme aristocraţiei ruse. Statul imperial rus s-a dezvoltat şi impus ca un profesor sever pentru supuşii săi.
Sistemul creat după 1999, odată cu demisia lui Elţîn şi venirea în prim-planul politicii moscovite a premierului Putin, a dus la coliziunea politicii instituite de Kremlin cu politica liberală a Occidentului şi la construirea unei logici naţionaliste de fier în care spaţiul limitrof graniţei federaţiei, constituit în principal din fostele state componente ale URSS, aparţine de facto Moscovei. Care sunt limitele spaţiului de securitate naţională a Federaţiei Ruse? Nu se precizează în nicio doctrină a Kremlinului, dar cu certitudine aviaţia strategică efectuează exerciţii cu bombardierele Tu-95 desupra Europei. Anul trecut, forţele NATO au interceptat mai mult de 100 de aeronave ruseşti, de circa trei ori mai mult decât în 2013, în contextul creşterii accentuate a tensiunilor dintre Occident şi Moscova, pe fondul crizei din Ucraina. 11 întâlniri au fost socotite ca având un grad maxim de pericol.
Criza ucraineană a urmat un trend ascendent de la anunţul fostului preşedinte Victor Ianukovici de a nu semna Acordul de asociere la UE, în noiembrie 2013. De atunci, ceea ce a început ca o dezbatere naţională în Parlamentul ucrainean s-a transformat într-o revoluţie, apoi o invazie a forţelor ruseşti şi, în final, într-un cumplit război civil în estul Ucrainei. În pofida schimbărilor politice din Ucraina, prin alegeri democratice, şi a asistenţei de milioane de dolari din UE şi SUA, a repetatelor întâlniri dilpomatice la nivel înalt, organizate de Germania sau Franţa, criza nu s-a diminuat, ba, dimpotrivă, s-a accentuat. În acelaşi timp, alte două crize ocupă prim-planul relaţiilor internaţionale: (1) relaţiile dintre SUA, împreună cu partenerii europeni, şi Federaţia Rusă au ajuns la nivelul celor existente în timpul Războiului Rece; (2) relaţiile în cadrul UE s-au deteriorat datorită viziunilor diferite asupra sancţionării Federaţiei Ruse. Să ne aducem aminte că, la învestirea preşedintelui Vladimir Putin, în 2012, conform cutumei lansate de Elţîn de a nu fi invitaţi, pe cât posibil, străini, pe lângă cei 2.000 de invitaţi ruşi s-au regăsit şi cei doi prieteni personali ai preşedintelui, Gerhard Schroder şi Silvio Berlusconi. Putin a confirmat, încă o dată, că pentru el pietenia personală este mult mai importantă decât formalismul sau alte acte de cuviinţă în anumite împrejurări. Rusia suferă astăzi din cauza sancţiunilor, dar şi a preţului scăzut al petrolului, economia ţării, oricum nereformată, intrând în stagflaţie. Economiştii şi oamenii de afaceri i-au cerut lui Putin să soluţioneze conflictul cu Occidentul, dar preşedintele a exclus sistematic orice implicare a puterilor vestice în procesul decizional, care este apanajul exclusiv al cercului de familie format din veterani ai serviciilor secrete.
Serviciul Federal de Combatere al traficului de droguri şi Serviciul Federal de Imigraţie vor fi consolidate sub Ministerul de Interne şi nu sub FSB, cu care cele două instituţii au avut legături apropiate în trecut, actualul şef de la controlul traficului de droguri fiind în structura KGB. Vă veţi întreba de ce se face această restructurare şi consolidare a serviciilor? Foarte simplu: FSB a fost considerat principalul vinovat în criza ucraineană – pentru că, la Kremlin, fostele state sovietice sunt socotite ca parte a spaţiului de acţiune al serviciilor de informaţii ruseşti – iar criza din Ucraina (Euromaidanul) nu a fost evaluată la adevarata sa valoare. Strategia lui Vladimir Putin este ca FSB să se ocupe numai de culegere de informaţii şi contraspionaj în spaţiul ex-sovietic. De asemenea, se aşteaptă şi alte restructurări la nivelul Consiliului de Securitate patronat de Nikolai Patruşev, dar şi la nivelul Ministerului de Interne, unde fostul şef al Serviciului de Pază şi bodyguard personal al preşedintelui, Vladimir Zolotov, este posibilul nou ministru, el fiind considerat ca nefiind parte a vreunui cerc de influenţă de la Kremlin. La toate acestea se adaugă relaţiile pe care Rusia le are cu comunitatea internaţională, situate la nivelul cel mai scăzut din ultimii douăzeci de ani. Vizita lui Vladimir Putin la Budapesta este o vizită care se adresează bunului său prieten, premierul Viktor Orban, căruia i-a promis sprijin financiar, dar şi economic (se va încheia un memorandum pe livrări de gaze). Ungaria trebuie să încheie cu Rusia un acord flexibil pentru importul de gaze naturale, pentru a evita astfel să devină o slugă a puterilor străine, a declarat premierul Viktor Orban pentru televiziunea ungara HirTV. Cine sunt aceste puteri străine este mai greu de identificat! Cât priveşte vizita preşedintelui Vladimir Putin la Budapesta, Viktor Orban a declarat că Ungaria va încerca să menţină cea mai echilibrată relaţie posibilă cu Rusia. A adăugat, apoi, că acesta a fost motivul invitării lui Putin în Ungaria. Ne dorim securitate pe termen lung, pace şi calm pentru Ungaria, a spus Orban, în opinia căruia statele din Europa Centrală trebuie să aibă relaţii prieteneşti, echilibrate şi corecte, care să asigure beneficii reciproce, cu Germania şi Rusia. Să fie rezultatul vizitei cancelarului Angela Merkel la Budapesta?
Analizam, cu câteva luni în urmă, încercuirea (economică) a României de către Federaţia Rusă. Acum, ne aflăm în pragul unui război sau, în cel mai bun caz, în faţa unui conflict îngheţat la graniţa de est, cu un vecin european cu o altă viziune decât aceea a Bruxelles-ului, şi un altul a cărui flexare militară a muşchilor face din Flota rusă la Marea Neagră (într-o creştere numerică de nave şi submarine) un pericol de luat în seamă. Preşedintele rus Vladimir Putin anunţa, într-un interviu recent, că nu doreşte război, însă a semnat, zilele trecute, un decret cu privire la mobilizarea rezerviştilor pentru exerciţii de luptă în 2015, potrivit ITAR-TASS. Ultimele zile au oferit tabloul navetei Kiev-Moscova, efectuată de cei mai importanţi lideri europeni – cancelarul Angela Merkel şi preşedintele François Hollande – în căutarea disperată a păcii. Cei doi lideri europeni au discutat ore în şir cu preşedintele ucrainean, conţinutul discuţiilor rămânând necunoscut publicului. Conform presei germane, s-ar fi discutat un plan bazat pe acordul de la Minsk, semnat în septembrie anul trecut. Vestul aplică toate metodele de presiune, inclusiv dezbaterea privind livrarea de arme din SUA către Ucraina, pe care Kievul le cere insistent. NATO a anunţat planurile pentru Forţa Rapidă din Est, dar şi localizările centrelor de comandă în flancul estic al Alianţei. Rezultatul vizitei la Moscova a fost devoalat de cancelarul german Angela Merkel, care a declarat că nu este clar dacă iniţiativa de pace privind Ucraina, propusă cu preşedintele francez François Hollande şi discutată cu presedintele rus Vladimir Putin, vineri, va funcţiona. La rândul său, Hollande a declarat că această iniţiativă este una din ultimele încercări de a obţine pacea, în caz contrar urmând un scenariu care poartă numele război. La Conferinţa de Securitate de la München, preşedintele conferinţei, Wolfgang Ischinger, a propus o strategie duală: avem nevoie, spunea el, de o strategie a răbdării (conflictul cu Rusia s-ar putea să dureze o generaţie) şi trebuie să negociem de pe o poziţie de putere, nu de pe una cu slăbiciuni evidente şi indecisă. El evoca prima declaraţie a secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg, care sublinia că relaţia cu Rusia poate fi realizată printr-o coeziune consolidată a Alianţei. Există un pericol real ca Vestul să reacţioneze peste măsură şi să conducă la o retragere a Rusiei în spatele unei baricade a naţionalismului. Media de la Moscova i-a transformat pe ucraineni în neo-nazişti, dar a invitat extrema dreaptă din Europa la aşa-zisele alegeri din Crimeea. Probabil că procesul diplomatic va eşua, iar ruşii nu vor veni la masa tratativelor cu convingerea realizării unui unui acord, chiar în condiţiile implicării OSCE.
Obiectivele pe care preşedintele Putin şi le-a propus nu au fost atinse. Crimeea nu are culoar direct pe uscat care s-o lege de Federaţia Rusă, iar al doilea mare port al Ucrainei, Odessa, este sub controlul Kievului. Nu mai vorbim de gurile Dunării, care au fost dintotdeauna un obiectiv al ruşilor. Amplificarea utilizării arsenalului nuclear în diverse exerciţii nu face altceva decât să promoveze spectrul unui conflict militar în care triada nucleară sau, mai bine zis, rachetele cu rază intermediară de acţiune şi încărcătură nucleară, pe care ruşii, în pofida tratatului de neproliferare din 1987, le construiesc şi le testează, ar putea deveni realitate. Atât SUA, cât şi UE sunt afectate de conflictul ucrainean. Este vorba de securitatea continentului european. Intervenţia în Ucraina, susţinută de o forţă militară, prima de acest fel după Al Doilea Război Mondial (cu excepţia, desigur, a invadării de către URSS a propriilor parteneri din blocul estic), precum şi ocuparea unui teritoriu cu modificarea ulterioară a graniţei în apărarea etnicilor ruşi şi a vorbitorilor de limbă rusă au zdruncinat încrederea occidentalilor în posibilitatea eliminării unui potenţial conflict militar pe propriul teritoriu. Cu Rusia identificată ca un agresor, o serie de acorduri care fundamentau securitatea europeană, de la finele Războiului Rece, sunt în pericol: Acordul START din 2010 (reducerea arsenalelor nucleare ale Rusiei şi SUA), fără o posibilă urmare, Tratatul Forţelor Convenţionale din Europa şi Trataul Forţelor Nucleare Intermediare (INF), din 1987, care este ameninţat cu suspendarea. Europa rămâne divizată în privinţa modului de comportare faţă de Federaţia Rusă, cu mai multe guverne şi corporaţii (la care adaug forţe de extremă dreapta: UKIP – Anglia, Frontul Naţional – Franţa, Jobbik – Ungaria şi, mai nou, în alt plan, câştigătorul alegerilor din Grecia, Partidul Syriza) care doresc încetarea sancţiunilor şi restaurarea legăturilor comerciale şi financiare. Ţările care au fost sub dominaţia URSS după cel de Al Doilea Război Mondial au fost, în general, cele care au sprijit sancţiunile având în minte comportarea sovieticilor în anii de ocupaţie. Cel mai important jucător european în această dramă rămâne cancelarul Angela Merkel, care, în ciuda opoziţiei multor industriaşi germani, a avut o atitudine tranşantă cu privire la sancţiunile care trebuie aplicate Moscovei. Putin a încercat pe toate căile să păstreze o relaţie particulară cu Germania, locul unde a fost trimis în misiune în anii Războiului Rece. Acolo, Putin a fost şocat de căderea Zidului Berlinului şi acţiunile devastatoare împotriva centrelor STASI. Din păcate, acţiunile de cucerire a oraşului Mariupol şi ignorarea grupului de dialog Normandia (Franţa, Germania, Ucraina şi Rusia) fac astfel încât sancţiunile să devină, la ora actuală, singura pârghie împotriva ocupării Crimeei şi a acţiunilor ruseşti din estul Ucrainei, asupra cărora s-au solidarizat SUA şi UE. Rusia nu acceptă acordul de la Minsk. Piesa critică în puzzle-ul occidental este prevenirea colapsului Ucrainei prin asigurarea suportului financiar care să consolideze sistemul politic de la Kiev şi să asigure victoria împotriva separatiştilor pro-ruşi. Acum, Kievul are urgentă nevoie de 15 miliarde de dolari. În acest timp, asigurarea armatei urainene cu armament letal ar fi o măsură controversată, ce ar putea declanşa escaladarea conflictului. Armata ucraneană nu are mijloacele necesare să învingă un inamic bine dotat şi instruit. Germania şi Franţa se opun livrărilor de arme letale ucrainenilor, iar americanii sunt împărţiţi între a livra şi a rămâne în expectativă. SUA au nevoie de o fereastră de comunicare cu Moscova, însă canalele ce decurg din Comisia Prezidenţială Bilaterală sau din angajamentele militare bilaterale sunt suspendate. În criza ucraineană este nevoie de noi canale de comunicare la nivel înalt. Vestul se află în căutarea unei soluţii cum nu s-a mai întâmplat în ultimii 20 de ani. În toate capitalele occidentale întrebarea esenţială este „Cum poate fi îmblânzit Vladimir Putin?”. Răspunsurile găsite arată însă dezbinarea Vestului în confruntarea cu Rusia.
Americanii, cel puţin republicanii şi lidership-ul militar, militează pentru înarmarea Ucrainei. Despre iniţiativa diplomatică franco-germană, senatorul republican John McCain, şeful comisiei forţelor armate din Congres, a spus că, privind atitudinea guvernului german în criza ucraineană, am putea crede că nu are habar ce se întâmplă pe front sau ca îi este indiferent că acolo mor oameni.
Modelul este cel consacrat în istorie: programul Star Wars al preşedintelui Ronald Reagan. La München, Biden a spus că acest conflict nu se poate soluţiona militar, dar Ucraina are dreptul de a se apăra. Aşadar, este o chestiune de timp până când preşedintele Obama va lua o decizie. Înarmare sau diplomaţie? Cancelarul Angela Merkel şi ministrul apărării, Ursula von der Leyen, au încercat să convingă la München că înarmarea ar fi o greşeală, o măsură disperată, sângeroasă şi autodistructivă. Angela Merkel: Nu îmi pot imagina o situaţie în care înarmarea Ucrainei l-ar opri pe Putin din urmărirea propriilor ţeluri. Ministrul german de externe, Frank-Walter Steinmeier, a criticat discursul omologului său rus şi a cerut Rusiei să dea dovadă de mai multă disponibilitate la compromis pentru că lumea ar fi departe de o soluţionare a crizei din Ucraina. Urmează vizita la Washington a cancelarului Angela Merkel şi o discuţie de trei ore cu Barack Obama, după care întâlnirea de la Minsk dintre preşedintele Hollande, cancelarul Merkel şi preşedintele Putin. Va avea criza din Ucraina o soluţie diferită de federalizare? În aceste condiţii, vor mai fi valabile Acordurile semnate în Europa după Al Doilea Război Mondial? A venit iarna în relaţiile internaţionale europene, iar 2% din PIB pentru susţinerea înzestrării forţelor armate trebuie să fie o realitate!
Concluzie (de citit obligatoriu) pentru politicienii din ţările Flancului Estic al Europei: Ucraina din linia întâi!
Profesorul american Philip Karber, expert militar la Universitatea din Georgetown, participant la acţiunile militare din estul Ucrainei şi consilier militar în teren pentru trupele ucrainene, este coautorul unui raport asupra situaţiei militare din Donbas. Concluzia sa este că Vladimir Putin are determinarea de a cuceri partea estică a Ucrainei. Profesorul de strategie militară susţine că Kievul are 25% şanse să păstreze un acord de încetare a focului în estul Ucrainei, iar procentele pot creşte la 50-60% dacă primesc echipamente de monitorizare radio-electronică, echipamente de război electronic şi drone de supraveghere aeriană. Alte tipuri de echipamente ar fi sisteme de comunicaţii şi vehicule blindate tip Humvee. De asemenea, Philip Karber afirmă că Ucraina a pierdut definitiv Crimeea, dar şi alte teritorii din estul Ucrainei, unde Kievul nu-şi mai exercită autoritatea constituţională. Karber a estimat că OSCE este prea slabă pentru a supraveghea acordul de încetare a focului de la Minsk. Războiul hibrid dus de Rusia, care combină forţe convenţionale, forţe de gherilă, atacuri teroriste şi cibernetice, face ca părţile în conflict să fie mai puţin perceptibile şi în afara controlului comandaţilor. Fără un sprijin din partea SUA sau a UE, Ucraina va intra în colaps sub povara războiului civil din est. Ce ar putea face Polonia, se întreaba profesorul Karber? Sprijin în producerea de arme antitanc de către ucraineni, care să străpungă blindajul reactiv al tancurilor ruseşti din teatrele de operaţii. De fapt, avertizează Karber, retorica occidentală nu sprijină Ucraina.
Iată o relatare cutremurătoare, care descrie o realitate crudă: „Războiul iernii din Donbas e brutal, iar câmpul de luptă îngheţat este neiertător. Totul este mai greu şi e nevoie de mai mult efort. Zăpada are un strat de gheaţă, te face să aluneci pe suprafeţele neregulate până când reuşeşti s-o străpungi cu piciorul. Apoi trebuie să faci un efort nemăsurat să-ţi scoţi piciorul din capcană, să mai faci câţiva paşi şi, din nou, procesul se repetă. Marşul e încet şi anevoios, echipamentul militar te trage în jos, te dezechilibrează şi funcţionează ca un frigider. Combinat cu o lipsă de camuflaj, reprezintă o ţintă perfectă pentru lunetiştii care trag direct în cap. Este greu să duci răniţii la spitalul de evacuare, aşa că vor zace acolo, tremurând şi suferind, iar rata mortalităţii creşte. Tranşeele sunt imposibile în pământul îngheţat, astfel încât schijele de obuz devin extrem de eficiente. Motoarele pe motorină nu pornesc, iar armele se blochează. Funcţiile de bază ale organismului devin primitive. Nu există apă caldă pentru îmbăiere, nu există un loc să-ţi speli lenjeria intimă şi apa din ploscă îngheaţă. Mâncarea este rareori servită caldă şi, de obicei, se mănâncă cu degetele. Fiecare respiraţie arde plămânii, nasul curge încontinuu, barba capătă o pojghiţă de gheaţă cu fiecare expiraţie. Un mic foc pentru a-ţi încălzi mâinile sau a-ţi usca şosetele este un lux. O cană cu ceai fierbinte valorează cât o sticlă de whisky. Însă, în ciuda tuturor lipsurilor, toată lumea este bine dispusă: nimeni nu a fost ucis sau rănit astăzi, vântul a scăzut şi nici nu mai ninge. Ucrainenii, care sunt ţărani în sufletul lor, îşi iubesc animalele. Trei mogâldeţe îmblănite, care seamănă cu nişte corcituri de labrador, se joacă prin zăpadă şi înveselesc trupele. Această activitate stimulează poveşti de război, de victorie şi înfrângere, de eroi amintiţi şi de eşecuri care sunt amuzante doar retrospectiv”.
Leave A Comment