Germania isi mentine pozitia de initiatorul numarul 1 european si impreuna cu Olanda, Danemarca si Finlanda au adresat Presedintelui Comisiei Europene si Presedintiei Consiliului Uniunii Europene o scrisoare prin intermediul careia propun infiintarea unui mecanism european privind democratia, statul de drept si valorile fundamentale ale UE.
Propunerea a fost prezentata si in cadrul reuniunii Consiliului Afacerilor Generale de luni, 22 aprilie. S-a insistat pe aspectul aplicarii acestei masuri intr-un mod nedescriminatoriu tuturor statelor membre si s-a punctat aspectul coercitiv. In cazul in care Comisia Europeana semnaleaza nereguli – singura sanctiune vehiculata a fost suspendarea fondurilor Europene.La o prima analiza, putem spune ca se aseamana cu procedura de infringement – Comisia semnaleaza o neregula, face o cerere de remediere a situatiei, dupa care statul are mai multe optiuni sau etape. Incepe dialogul politic, apoi aducerea in discutie a spetei in Consiliu sau incheierea unei intelegeri intre stat si Comisie.
Din dezbaterile de luni s-a desprins o idee foarte importanta – noul mecanism trebuie sa aiba criterii bine precizate, obiective clare si sa nu lase loc la interpretari cu caracter politic. Aceasta fermitate cu care au fost enuntate aceste principii vine si din experienta Mecanismului de Cooperare si Verificare asupra caruia adesea s-au adus remarci legate de subiectivitatea rapoartelor, lipsa preciziei si a criteriilor bine stabilite. Criticile MCV au reprezentat un punct important in negocierea noului mecanism.Propunerea este supusa dezbaterii politice si publice, pana in momentul in care initiatorii vor trimite Comisiei o forma concreta a arhitecturii acestui mecanism.
Intre timp, reactiile sunt la extreme – daca unele state considera ca noul mecanism este o inititiva constructiva si va ajuta la o integrare mai profunda, o masura binevenita in contextul ascensiunii curentului populist, altele, precum Cehia, se arata profund jignite. Cehia se opune propunerii afirmand ca nu asa se va castiga increderea, ci se va declansa o spirala a suspiciunii, atmosfera vicioasa nefiind o caracteristica a – „clubului oamenilor de onoare” – asa cum era considerata Uniunea Europeana.Opinia Cehiei se rezuma in cateva cuvinte astfel : prin astfel de mecanisme nu evoluam, nu ne integram ci ne indreptam spre dezbinare.Aceste extreme trebuie sa fie aduse la un punct comun, astfel incat utilitatea noului mecanism european sa fie inteleasa si agreata de toate statele membre.
O mare atentie va fi acordata modului de implementare. Sa invatam din experienta MCV-ului si sa punem accent pe identificarea unor criterii clare si precise, a unui cadru fix care sa nu mai permita opinii cu caracter politic sau aprecieri subiective.In acest mod „Mecanismul privind democratia, statul de drept si valorile fundmentale europene” va beneficia de credibilitate si in timp se poate transforma intr-un instrument eficient de integrare, de recuperare a decalajelor existente in Europa. In caz contrar, va deveni marul discordiei si va conduce la fragmentare, la dezbinare, intr-un alt scenariu al extremelor.
O alta problema destul de delicata face referire la sanctiunile propuse. Cum in ultima vreme mai totul se rezuma la bani, iata ca si in cazul noului mecanism se propune sistarea platilor aferente fondurilor europene, ca masura coercitiva. Statele a caror democratie nu este inca consolidata au nevoie de aceste fonduri pentru dezvoltare, pentru realizarea de reforme, iar faptul ca se afla intr-un proces de tranzitie le predispune la vulnerabilitatea de a se incadra in zona celor cu probabilitatea de a primi avertizari.In acest caz intram intr-un cerc vicios – sistarea fondurilor europene ar putea insemna pentru aceste state o accentuare a decalajului fata de statele cu democratii consolidate si cu economii dezvoltate, iar efectul noului mecanism nu ar fi cel scontat.Propunerea atinge multe colturi intunecate ale Uniunii, dosare foarte delicate in relatiile bilaterale sau multilaterale dintre state si, nu in ultimul rand, principiile care stau la baza spatiului european.
Comenteaza