NATO. Am scris zile la rândul despre războiul din Ucraina. Am încercat de fiecare dată să fiu obiectiv deși m-am confruntat cu o ploaie de injurii ale trolilor cel mai probabil de la Moscova (când scriu despre ruși) dar și din rândul conaționalilor mei frustrați când critic politicienii români. Vă promit că voi rămâne obiectiv și în continuare, eu fiind format într-o instituție militară de învățământ de excepție (Academia Tehnică Militară) la vremea când profesorii erau încă din vechea școală interbelică, deși pe ultima sută de metri.

Mi-am consolidat studiile militare în America fiind primul absolvent român al Colegiului Industrial al Forțelor Armate (astăzi Eisenhower School) / Universitate de Apărare a SUA, Washington D.C. în 1997. Înțeleg că analizele mele nu sunt pe placul unora, dar adevărul trebuie spus …  “O minciună poate face înconjurul lumii, până când adevărul își pune pantofii” – spunea Mark Twain.

Ceea ce trebuie să înțelegeți din confruntarea de la estul Românie este că securitatea flancului estic depinde de securitatea Ucrainei și de rezultatele sale în războiul cu Rusia și în al doilea rând de faptul că Rusia nu se va retrage din zonele ocupate decât dacă vor fi învinși în război. Dacă nu, atunci lucrurile devin mult mai complicate iar noi ar trebui să fim pregătiți din punct de vedre militar (oameni, mijloace de luptă, industrie de armament revigorată inclusiv mult trâmbițata fabrică de pulberi). Adâncimea strategică este dorința pe care generali ruși o vor înapoi.

Ei au avut-o, de la Moscova la Berlin, în timpul Războiului Rece. Este, în principiu, vorba de locul  unde poți ampla rachete de croazieră (cu sau fără încărcătură nucleară) pentru a lovi în principal țintele militare ale adversarului. Este o chestiune de timp de zbor a rachetei. Kremlinul nu a fost niciodată de acord cu lărgirea NATO, însă Clinton l-a ”păcălit” pe Elțîn și tăvălugul lărgirii Alianței a pornit. Fostul președinte rus Boris Elțîn, la o întâlnire cu omologul său american Bill Clinton în 1997, a numit expansiunea NATO spre est o „greșeală”, în timp ce Clinton, la rândul său, l-a asigurat că Alianța Nord-Atlantică nu va reprezenta o amenințare pentru Rusia.

Este vorba de fapt despre transcriptul convorbirii dintre cei doi președinți, care s-au întâlnit în Finlanda, pe 21 martie 1997, pentru a discuta despre relația NATO – Rusia și despre programul armelor nucleare. Documentul a fost declasificat și publicat de National Security Archive/SUA. Retorica a fost reluată de Putin în 2007 la Conferința de Securitate de al Munchen. Un lucru vreau să mai scriu înainte de a trece la subiectul pe care vi-l propun astăzi. Să fie clar nu dau sfaturi și nici nu acuz pe nimeni, trag doar câteva concluzii personale. În condițiile în care, deocamdată finalul confruntării din Ucraina este neclar economia românească ar trebui să fie trecută într-o stare de pre-război.

Ce ar însemna asta? Să ne pregătim sectorul energetic care trebuie să devină rezilient, să ne pregătim sectorul alimentar (depozite de legume fructe, fabrici de prelucrare, depozite frigorifice etc), să ne pregătim sectorul producție de medicamente și cel spitalicesc. Trei domenii esențiale. Pe lângă toate acestea este necesară pregătirea teritoriului dar și o legislație adecvată aprobată de Parlament (actualizarea pachetului legislativ propus de MApN). A trecut anul de când șeful Apărării generalul Vlad a dat un interviu în care a clarificat situația actuală a României.

Masuri luate de politicieni? ZERO. Nu insist știu că sunt voci care spun ca au făcut totul. Știu că nu este pe placul multora dar este necesară revizuirea sistemului de încorporare/serviciul militar la fel cu actualele modelele din Europa Occidentală. Trebuie să revenim la serviciul militar obligatoriu.  Cât să dureze, cum să se facă, unde, rămâne la latitudinea decidenților politici și a celor militari. Este nevoie de curaj pentru această decizie dar este important dacă o iei din timp sau nu. Aristotel spunea: ”Este semnul unei minți educate capacitatea de a analiza o idee fără a o şi accepta”.

Garanțiile de securitate și umbrela NATO sunt prezente, dar nu sunt suficiente. Anul acesta NATO a făcut o serie de revizuiri ale planurilor legate de capacitățile sale de apărare. În culise, oficialii au analizat cerințele minime pentru realizarea acestor planuri, care au fost trimise guvernelor naționale în ultimele săptămâni. Cerințele minime detaliază deficiențele armatelor NATO în domenii-cheie, oferind o estimare a costurilor pentru remedierea acestora. Printre aceste deficiențe se numără deficitul de apărare antiaeriană și de rachete cu rază lungă de acțiune, numărul de trupe, muniția, problemele logistice și lipsa de comunicații digitale sigure pe câmpul de luptă. Estimările neoficiale ne spun că noi români avem nevoie de 200.000 militari activi și 700.000 rezerviști dar și alte 10 milioane cu minime cunoștințe militare. Poate greșesc dar așa văd eu lucrurile. Asta ca să înțelegeți despre situația reală a zilei de astăzi.

De la Acordurile Abraham la ”Acordurile lui Joseph B”

Astăzi am să încerc o evaluare a zonei Levantului. Este un loc extrem de important inclusiv pentru stabilitatea Europei. Acolo pe lângă confruntarea cu Hamas a avut loc și o confruntare Biden-Netanyahu. Nici Comisia Europeană în frunte cu von der Leyen nu a avut o atitudine constructivă în relația cu Netanyahu menționată mai ales înainte de operațiunea Rafah. Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, care s-a certat cu Biden din cauza războiului din Gaza, s-a adresat Congresului SUA. Netanyahu s-a concentrat asupra ostaticilor încă deținuți de Hamas.

Datorită călătoriilor frecvente, de la atacul Hamas asupra Israelului din 7 octombrie, ale lui Biden, ale secretarul de stat Tony Blinken, ale Directorul C.I.A. William Burns și ale consilierul pentru Securitate Națională Jake Sullivan, Netanyahu are două decizii uriașe pe birou care ar putea întrerupe luptele din Gaza – și Liban – și ar putea pune bazele unei noi alianțe SUA-Arabia Saudită-Israel împotriva Iranului. Acum vorbim despre cea mai importantă oportunitate de a remodela Orientul Mijlociu de la acordurile de la Camp David din anii 1970.

Deciziile lui Netanyahu

Prima decizie îi cere lui Netanyahu să fie de acord – chiar acum – asupra unui acord, pe faze, de încetare a focului, încheiat provizoriu de negociatorii din SUA, Israel, Qatar, egipteni și Hamas, care ar declanșa Faza 1: o pauză de șase săptămâni în luptele din Gaza și întoarcerea a 33 de ostatici israelieni (unii morți, alții în viață), inclusiv 11 femei, în schimbul a câteva sute de prizonieri palestinieni din închisorile israeliene. A existat un moment în iunie când Netanyahu și-a dat acordul după care a revenit. A câștigat ceva timp pentru a nu-și înstrăina extremiștii de dreapta din cabinetul său cărora le-a promis o „victorie totală” asupra Hamas în Gaza.

Netanyahu nu a reuși să găsească un sistem de verificare pentru palestinieni care se întorceau la casele lor după migrația din sud, sistem care să permită depistarea luptătorilor palestinieni. Rămâne însă nevoia de a controla granița dintre Gaza și Egipt, unde Hamas a construit tuneluri și rute de contrabandă prin care a adus multe arme. Armata israeliană, potrivit unei surse, crede că a identificat sau distrus majoritatea tunelurilor și că Israelul și Egiptul se pot asigura că nimeni nu trece pe deasupra solului deocamdată – și pot construi o barieră permanentă în timp.

Ultima problemă este trecerea Rafah din Egipt către Gaza, despre care Israelul spune că Hamas nu trebuie să o mai controleze niciodată și unde insistă asupra unor inspecții – în parteneriat cu palestinieni non-Hamas și cu o parte internațională. Hamas, indiferent de rezervele sale, pare să dorească și acum un acord. Au devenit din ce în ce mai nepopulari în Gaza pentru că au început un război fără niciun plan pentru a doua zi și fără protecție pentru civilii palestinieni.

O întrebare circulă pe rețelele sociale? Cine va încerca să-l omoare mai întâi pe liderul Hamas Yahya Sinwar, dacă și când va ieși din ascunzătoarea sa – armata israeliană sau civilii din Gaza?. Un alt beneficiu uriaș al unei încetări a focului între Hamas și Israel este că ar putea deschide calea pentru o încetare a focului Hezbollah-Israel, astfel încât zeci de mii de civili de ambele părți ale graniței Liban-Israel s-ar putea întoarce acasă. Având în vedere utilizarea sporită a rachetelor de precizie atât de către Israel, cât și de către Hezbollah, oficialii americani ai apărării cred acum că cel mai mare pericol pentru Orientul Mijlociu este un război Israel-Hezbollah care s-ar putea extinde.

A doua decizie a lui Netanyahu: pe o cale paralelă, echipa Biden a elaborat practic toate detaliile pentru o alianță de apărare dintre SUA și Arabia Saudită, care ar include și normalizarea relațiilor dintre Israel și Arabia Saudită – cu condiția ca Netanyahu să fie de acord să înceapă negocieri pentru o soluție cu două state. Saudiții nu cer un termen limită strict pentru un stat palestinian.

Dar ei cer ca Israelul să fie de acord să înceapă negocieri credibile, de bună-credință, cu scopul explicit al unei soluții cu două state, cu garanții de securitate reciproce. O astfel de negociere, în tandem cu o încetare a focului pe fronturile din Gaza și Liban, ar fi o lovitură de stat diplomatică. Ar izola Iranul și Hamas. Ar normaliza relațiile dintre statul evreu și locul de naștere al islamului. Acesta ar oferi Israelului acoperirea pentru a obține sprijin palestinian și arab pentru trupele de menținere a păcii din Gaza și ar oferi Israelului o alianță regională de apărare oficială cu partenerii arabi împotriva Iranului. Va rata Netanyahu momentul?

Declarația de la Beijing

Administrația Biden a fost consecventă: Autoritatea Palestiniană trebuie să conducă Gaza după război. Casa Albă respinge protestele Israelului conform cărora Autoritatea Palestiniană (AP) sprijină terorismul și este prea slabă pentru a rezista Hamas-ului. Singura modalitate de a învinge Hamas în Gaza, spune SUA, este să îi înmânăm cheile lui Mahmoud Abbas și unei AP „revitalizate”. Planul este de a forma un guvern interimar de reconciliere pentru Gaza și Cisiordania, unde AP a pierdut teren în fața Hamas. Însă acordul nu are un calendar de implementare și se confruntă cu multe obstacole.

Hamas i-a ucis pe tovarășii de partid ai lui Abbas în Gaza în 2007, iar experimentele de unitate de atunci au fost eșuate. Teroriștilor Hamas le-ar plăcea să copieze modelul Hezbollah din Liban şi să devină puterea din spatele tronului din Gaza, dedicată numai războiului. Se poate avea încredere că grupurile de ajutor nu vor obiecta, deoarece Hamas se reconstruiește în spatele finanțărilor date de Occident AP ?. Chinei îi place să coordoneze forțele anti-americane și să perturbe diplomația SUA. Deoarece Hamas s-a dovedit eficientă în a declanșa războaie care subliniază sistemul de alianțe regionale al SUA, China va ajuta la menținerea Hamas în afaceri.

Marți, 23 iulie, numeroasele facțiuni ale AP au semnat un acord cu Hamas și Jihadul Islamic pentru a forma un guvern palestinian de unitate. Au făcut-o la Beijing, cu ministrul de externe al Chinei prezidând strângeri de mână calde cu autorii masacrului din 7 octombrie. Cele două partide inamice, Hamas și Fatah, care s-au întâlnit cu principalele facțiuni palestiniene – 14 grupuri în total – în capitala chineză duminica trecută, au semnat, în prezența ministrului chinez de externe Wang Yi, o „declarație comună privind încetarea diviziunii și întărirea unității palestiniene. Prin urmare, China și-a întărit statura diplomatică, propunându-se ca un mediator în Orientul Mijlociu.

Toate vin după ce Beijingul a intermediat deja un acord de normalizare a relațiilor dintre Iran și Arabia Saudită în martie 2023 iar în aprilie două delegații de la Hamas și Fatah au vizitat capitala chineză pentru câteva zile de discuții, dar absența unui comunicat comun la finalul întâlnirilor a însemnat că s-au înregistrat puține progrese concrete. Iar bomboana de pe tort este vizita efectuată de Dmitro Kuleba la Beijing, care a servit ca o reamintire a rolului vital al diplomației chineze în orice încercare de a rezolva celălalt conflict semnificativ în curs. În ciuda acestor medieri de la Beijing, președintele Autorității Palestiniene Mahmoud Abbas nu a văzut nicio urgență în a acorda vreun rol grupărilor palestiniene, acestor frați inamici, cu care a rupt relațiile în 2007.

El l-a trimis la Beijing pe Mahmoud Al-Aloul, numărul doi al partidului său – un om care nu are responsabilități guvernamentale și care rămâne fidel Cartei Fatah, recunoscând legitimitatea luptei armate. Prin urmare, Abbas se teme de legăturile pe care unii oficiali și dizidenți Fatah le-au stabilit cu mișcarea islamistă. Și totuși supravegherea americană a rămas principala sa garanție de supraviețuire. Abbas a desemnat deja, în martie, prin decret, un guvern „neutru” al tehnocraților.

Hamas s-a plâns că nu a fost consultat. Acest nou organism urmează să preia conducerea Gaza după război, în timp ce Israelul nu recunoaște niciun rol pentru partidele palestiniene din enclavă și promite că își va continua operațiunile militare acolo la o scară mai mică timp de un deceniu. Acest guvern ar fi responsabil de reconstrucție, reunificarea instituțiilor care au fost divizate de 10 ani și pregătirea pentru alegeri. Textul menționează acordul de reconciliere adoptat în 2011 la Cairo și un al doilea, de la Alger din 2022, care a cerut alegeri. Ambele au rămas litere moarte.

Viitorul război din Levant

Israelul este din nou în pragul unui război pe două fronturi: Hezbollah și Houthi. În iunie, Forțele de Apărare Israelului au anunțat că au fost aprobate planurile pentru un atac la scară largă în sudul Libanului. Iar la mijlocul lunii iulie, liderul Hezbollah Hassan Nasrallah a spus că gruparea șiită susținută de Iran este pregătită să-și extindă atacurile cu rachete la o gamă mai largă de orașe israeliene.

Un atac aerian și terestre major al Israelului împotriva Hezbollah, cel mai puternic grup armat din Orientul Mijlociu, ar provoca probabil tulburări în întreaga regiune și s-ar putea dovedi  destabilizator pe măsură ce Statele Unite intră într-o etapă crucială a sezonului alegerilor prezidențiale. Sistemele de apărarea antiaeriană ale Israelului, pe trei niveluri, au răspuns bine până acum împotriva atacurilor cu rachete din Gaza, Liban, Iran și Yemen, însă un război total cu Hezbollah ar fi un joc complet diferit. Potrivit estimărilor serviciilor secrete israeliene, stocul de arme al Hezbollah este de peste șapte ori mai mare decât cel al Hamas și include arme letale.

Alături de sute de drone de atac, stocul include aproximativ 130.000-150.000 de rachete nedirijate de 122 mm, inclusiv sute de rachete balistice care ar putea atinge ținte în Tel Aviv și chiar mai la sud – într-adevăr, în fiecare punct al țării. În plus, după cum atestă războaiele anterioare, Libanul este un câmp de luptă perfid. Ultimul război al Israelului cu Hezbollah, în vara lui 2006, a fost neconcludent și, în ciuda uciderii a câtorva sute de luptători ai grupului, a lăsat puterea militară a grupului în mare parte intactă. Se estimează lovituri cu rachete din partea Hezbollah, în cazul unui conflict, la o valoare de 3000 proiectile pe zi, ceea ce va copleși apărarea antiaeriană a Israelului.

Am avut deja modelul exercițiului live realizat de Teheran care nu a avut succes deoarece americanii au intervenit. Israelul se pregătește de mult pentru un război cu Hezbollah. Conducerea militară a Israelului a fost surprinsă complet de atacul Hamas din 7 octombrie, deși de câțiva ani anticipase că Hamas ar putea încerca să se unească cu Hezbollah și cu ceilalți împuterniciți regionali ai Iranului într-un atac coordonat pe mai multe fronturi împotriva Israelului. În anii dinaintea asasinării sale din 2020 de către forțele americane, Qasem Soleimani, care a condus Forța Quds a Corpului Gărzii Revoluționare Islamice din Iran și a supravegheat forțele proxi iraniene din Orientul Mijlociu, a promovat activ o nouă strategie numită „cerc de foc”.

Prin sprijinirea și înarmarea a o serie de miliții în mare parte șiite, Republica Islamică avea să câștige influență în țări precum Irak, Liban, Siria și Yemen. În același timp, el a strâns legăturile cu Fâșia Gaza controlată de Hamas. Aceste miliții, dintre care multe se aflau la granițele Israelului, au oferit Iranului o descurajare importantă împotriva armatei mai puternice a Israelului și au oferit Teheranului o rampă de lansare pregătită pentru atacuri. Hezbollah nu a acționat pe 7 octombrie 2023 a acționa abia a doua zi. Dacă Hezbollah ar fi acționat decisiv, probabil că situația ar fi fost cu mult mai diferită.

De fapt, Hezbollah și patronul său Iranul fuseseră luați prin surprindere pe 7 octombrie, la fel ca Israelul. După cum au confirmat ulterior informațiile israeliene și surse Hamas, Yahya Sinwar, liderul Hamas în Fâșia Gaza, nu și-a notificat în avans partenerii din Teheran și Beirut cu privire la intențiile sale. În retrospectivă, israelienii apreciază că, dacă ar fi avut încredere în sursele lor ar fi reușit să intercepteze unele dintre aceste mesaje și să se pregătească să oprească atacul. În acea zi, armata israeliană a luat o altă decizie pripită, aprobată de guvernul israelian: toți rezidenții israelieni care locuiau pe o rază de 6 km de granița de nord au primit ordin să evacueze.

Drept urmare, aproximativ 60.000 de israelieni au devenit refugiați în propria țară, majoritatea cazându-se la hoteluri din întreaga țară, inclusiv în Tel Aviv, finanțate de stat. La momentul emiterii ordinului, se presupunea că acesta va fi temporară; nimeni nu a bănuit că acești oameni vor fi în continuare strămuți mai mult de nouă luni mai târziu. Dar, de îndată ce aceste sate și orașe din nordul Israelului au fost golite, Hezbollah le-a transformat într-un poligon de tragere, făcându-le pe multe dintre ele practic nelocuibile.

Houthi versus Israel- Operațiunea Jaffa

Într-o nouă premieră, Israelul a bombardat o instalație petrolieră și o centrală electrică din orașul-port yemenit Hodeidah, ucigând șase persoane și rănind peste 80, au declarat pentru Reuters surse medicale din Yemen. Loviturile israeliene au fost un răspunsul direct la un atacul Houthi cu rachete în Tel Aviv vineri, pe 19 iulie, care a ucis o persoană și a rănit alte patru (se presupune că zborul dronelor a avut loc prin spațiul aerian sudanez). Israelul spune că a doborât o altă rachetă Houthi lansată din Yemen duminică 21 iulie.

Houthii susțin că au lansat „o serie  de rachete balistice și drone” de atac, care nu par să fi avut un efect prea mare, probabil din cauza sistemelor robuste de apărare aeriană ale Israelului. Liderul Houthi a anunțat duminică o nouă operațiune militară împotriva Israelului, descrisă drept „Operațiunea Jaffa”. Multe elemente nu avem despre această operațiune clamată de liderului houthi Abdulmalik al Houthi. Forțele americane din apropierea Yemenului au distrus patru bărci cu drone și o altă dronă aeriană peste Marea Roșie în acest weekend.

Între timp, șeful Comandamentului Central al Statelor Unite ale Americii, generalul Michael Erik Kurilla, a trecut duminică în Egipt pentru discuții cu oficiali militari. Kurilla a fost și în Israel săptămâna trecută, discutând „preocupări mai largi de securitate regională” cu ministrul Apărării din Israel  Yoav Gallant și alții. Pe 24 iulie, la Washington, oficiali irakieni au fost în vizită pentru discuții cu privire la viitorul misiunii contra-ISIS, care este în desfășurare din 2014. Discuțiile sunt cunoscute oficial sub numele de Dialogul de cooperare comună de securitate dintre SUA și Irak.

Post Scriptum: Dacă situația va exploda, totuși, în regiunea de graniță dintre Israel și Liban – ambele țări – vor experimenta ceva pe care nu au mai întâlnit până acum: un război în toată regula care va include pagube fără precedent aduse populațiilor civile și infrastructurii naționale. Și judecând după războaiele trecute dintre Israel și Liban, este puțin probabil ca acesta să ajungă la un sfârșit satisfăcător. Netanyahu a vorbit în Congresul SUA.

Vicepreședintele Kamala Harris și zeci de parlamentari democrați au ales să nu participe, la fel ca senatorul JD Vance, candidatul fostului președinte Trump la vicepreședinție. Netanyahu a folosit o mare parte din discursului său pentru a evidenția războiul din Gaza. Israelul spune că în prezent au rămas 116 ostatici răpiți în acea zi în Gaza, cei mai mulți dintre ei israelieni, inclusiv cu dublă cetățenie. Acest total include și ostatici despre care Israelul a concluzionat că nu mai sunt în viață. Netanyahu a făcut apel la SUA să trimită rapid arme suplimentare, o referire implicită la decizia administrației Biden de a reține un transport de bombe MK84.

El i-a mulțumit fostului președinte Trump pentru intermedierea „istorică” a Acordurilor Avraam care au stabilit relații diplomatice între Israel și Emiratele Arabe Unite, Bahrain și alte câteva țări arabe. De asemenea, el l-a aplaudat pe Trump pentru recunoașterea suveranității Israelului asupra Înălțimilor Golan, mutarea ambasadei americane la Ierusalim și „confruntarea agresiunii Iranului”. Netanyahu a spus că sprijină extinderea Acordurilor Avraam la alte țări arabe din regiune, dar nu a menționat stabilirea de relații diplomatice între Israel și Arabia Saudită. Casa Albă a lucrat pentru a negocia un astfel de acord de luni de zile, dar Riad a refuzat să accepte recunoașterea Israelului fără încetarea focului în Gaza și retragerea trupelor israeliene din enclavă.

Netanyahu a vorbit despre ceea ce a numit „viziunea” lui pentru Gaza după „victoria noastră/a israelienilor”. Cu ajutorul partenerilor regionali, a spus el, scopul său este o Gaza „demilitarizată și deradicalizată”, despre care el a spus că poate „conduce la un viitor de prosperitate și pace”. Planul SUA pentru Gaza postbelică prevede o infuzie de ajutor din partea statelor arabe din Golf și aducerea unei forțe de menținere a păcii pentru a menține securitatea după retragerea Israelului. Autoritatea Palestiniană, care guvernează în prezent părți din Cisiordania, va prelua în cele din urmă guvernarea Gaza, înlocuind Hamas, conform planului SUA. Dar Netanyahu a respins un rol postbelic pentru Autoritatea Palestiniană. Netanyahu a călătorit în SUA pentru discurs, la invitația președintelui Camerei Mike Johnson (R., La.) și a liderului majorității din Senat Chuck Schumer (D., N.Y.). El s-a întâlnit cu Biden joi la Casa Albă și cu Trump vineri în stațiunea Mar-a-Lago din Palm Beach, Florida. Ce va urma? Vom vedea.