”Războiul din Ucraina consumă o cantitate enormă de muniție”, a declarat Stoltenberg înaintea reuniunii miniștrilor apărării din NATO programată marți, pe 14 februarie, la Bruxelles. „Acest lucru pune sub presiune industria noastră de apărare.” Rata actuală de consum de muniție este mai mare decât rata de producție. Ca atare, a susținut el, aliații trebuie să intensifice producția și să investească în capacități noi  de producție. Să luăm un exemplu: timpul de așteptare pentru muniția de calibru mare  (155 mm) a crescut de la 12 la 28 de luni. Comenzile plasate astăzi vor fi livrate peste doi ani și jumătate.

În paralel pregătirea militarilor ucraineni pentru utilizarea echipamentelor militare livrate se derulează în diferite zone de antrenament din Europa. Armata germană a început instruirea soldaților ucraineni,  pe care îi învață să manevreze tancurile de luptă Leopard 2, tancuri considerate de Kievul critice pentru recuperarea teritoriilor cucerite de Rusia. Potrivit ministerului apărării din Germania, programul de pregătire este așteptat să dureze câteva săptămâni iar Ucraina va primi de la Berlin si un lot de 14 tancuri Leopard 2 dar și încă 90 de la alte țări occidentale, într-o primă fază.

În Germania, în poligonul de la Münster, în nordul landului Renania de Nord-Westfalia,  militarii ucraineni fac deja instrucție pe vehicule de infanterie Marder pe care Germania le va livra Ucrainei (în jur de 40 de Marder). Ucraina se așteaptă la un prim val de 140 de tancuri primite din Occident. Germania Olanda și Danemarca vor trimite, ulterior, pe lângă tancurile Leopard 2 și 178 de Leopard 1 din depozite care vor trece printr-o fază de verificare și reparare. Polonia, Slovacia, Republica Cehă, Macedonia de Nord și Țările de Jos au livrat cel puțin 450 de tancuri modernizate fabricate în URSS, în principal T-72, de la sfârșitul lunii februarie 2022 până acum. Potrivit site-ului de informații ”open source” Oryx, Ucraina a capturat 543 de tancuri de la Rusia, dintre care multe a reușit să le redistribuie la propriile unități. Angajamentele aliaților cu privire la vehicule blindate de luptă, cum ar fi Bradley, Marder și AMX-10, au stârnit o dezbatere aprigă asupra modului de clasificare a lor.

Deși acestea poartă și arme pentru a distruge tancurile inamice, sunt mai ușoare decât tancurile și sunt folosite pentru a transporta infanterie în zona de luptă alături de tancuri. Armata rusă a început războiul cu 3.000 de tancuri de luptă, în timp ce Ucraina avea 982, potrivit Institutului Internațional de Studii Strategice, un think tank londonez. Până pe 24 ianuarie 2023, Rusia pierduse cel puțin 1.642, iar Ucraina 449. Ceața asupra numărului de tancuri din Europa care vor merge în Ucraina se ridică încet. Până acum, doar Germania și Polonia au aprobat livrări substanțiale de tancuri pentru Kiev — în jur de 200, respectiv 74, un amestec de modele noi și mai vechi. Canada a angajat patru tancuri moderne de fabricație germană. Finlanda, care împarte o graniță de 1.300 de kilometri cu Rusia, are o politică de a nu dezvălui ce fel de ajutor trimite Ucrainei.

Majoritatea țărilor europene fie nu au suficiente tancuri – Danemarca are doar 44 de tancuri Leopard 2, iar Țările de Jos au 18 pe care le închiriază din Germania, fie au limitări așa cum este Finlanda. Marea Britanie și Franța, care au cele mai mari forțe armate dintre aliații europeni din NATO, au aproximativ 220 de tancuri fiecare, dar nu este clar câte sunt de fapt pregătite pentru luptă, potrivit GlobalFirepower, o bază de date online. Germania are un număr similar de tancuri, sondajele guvernamentale arătând că mai puțin de jumătate dintre ele pot fi dislocate, deoarece restul au nevoie de reparații. În schimb, Rusia a început războiul cu peste 12.000 de tancuri (pe front sau în depozite), în timp ce Ucraina avea aproape 2.000. 

Câteva concluzi referitoare la tancuri: (1) Nu cumva războiul a demonstrat că tancurile sunt învechite? Nu. Imaginile cu tancurile rusești distruse de soldații ucraineni, folosind rachete antitanc, cum ar fi Javelin sau NLAW au dat această impresie. Cu toate acestea, majoritatea tancurilor rusești au fost distruse de artilerie și au fost vulnerabile din cauza erorilor catastrofale în desfășurarea lor, precum și a lipsei cronice de trupe.

Lipsa sprijinului infanteriei însemna că tancurile respective nu aveau apărare împotriva operațiunilor de tip ambuscadă. (2) De ce discuțiile să se concentreze atât de mult pe tancul Leopard? Leopard 2 este considerat unul dintre cele mai bune tancuri din lume și, ca rezultat, este folosit de 19 națiuni. Funcționând cu motorină ușor disponibilă, poate parcurge aproximativ 450 de kilometri cu o viteză maximă de 70 de km pe oră și este mai ușor de stăpânit/întreținut decât alte variante, potrivit producătorului german Krauss-Maffei Wegmann (KMW). Are, de asemenea, capacități de vedere pe timp de noapte și un tun stabilizat de 120 mm cu alezaj neted, care poate trage cu precizie în ținte până la 3.000 de metri distanță. KMW spune că a vândut 3.500 de unități de Leopard, ceea ce face din stocurile și disponibilitatea sa o atracție cheie – deși nu toate sunt în stare operativă. (3) Ce obstacole are în distribuirea pe câmpul de lupta tancul Abrams? Este cel mai testat tanc în luptă, mai mult decât orice alt tanc NATO, are avantaje în blindaj și poate susține o rată de foc mult mai rapidă decât majoritatea tancurilor rusești.

Cu toate acestea, este cu aproximativ 20 de tone mai greu decât un T-72 și are un motor cu turbină care consumă un galon (4 litri) de combustibil pentru fiecare 1,6 km sau peste un litru pentru un sfert de kilometru. Oficiali de la Pentagon l-au descris-o ca fiind „un echipament foarte complicat”, scump, greu de antrenat și nici „ ușor de întreținut”. (4) Și un ultim comentariu-care este diferența dintre tancurile Leopard și Abrams față de tancurile rusești? T-72-urile de pe câmpurile de luptă din Ucraina sunt modele îmbunătățite și multe pot trage la o distanță similară cu Leopard și Abrams. Pe hârtie, unele versiuni ale T-90, cel mai recent tanc operațional al Rusiei, sunt chiar mai bune decât opusele lor din NATO, cu un sistem de tun și rachete antitanc superior. Cu toate acestea, războiul a dovedit că avantajul tehnologic contează mai puțin decât modul în care este folosit un tanc. Rusia a pierdut cel puțin 43 de T-90, inclusiv 10 dintre cele mai recente T-90M. Antrenamentul pe care îl primesc forțele ucrainene în operațiuni de arme combinate – folosind tancuri în tandem cu apărarea aeriană, transportoare blindate, informații și infanterie – este probabil mai important decât specificațiile tehnice.

Grupul de la Rammstein

A noua reuniunea de la Bruxelles a Grupului Rammstein a însemnat o nouă cerere a lui Zelenski pentru avioane. Oficialii americani din domeniul apărării au spus în trecut că Ucraina are suficiente avioane din epoca sovietică și că trimiterea mai multora ar fi consumatoare de timp și ar fi dificilă (se are în vedere inclusiv tipul de pista de aviație). Când a fost întrebat la începutul acestei luni dacă Statele Unite vor furniza F-16, președintele Biden a fost succint. — Nu! Dar administrația spune că nu va sta în calea altora. „Dacă o națiune NATO sau chiar o națiune non-NATO dorește să ofere Ucrainei capacități precum avioane de luptă, aceasta este cu siguranță decizia lor”, a declarat John Kirby, coordonatorul comunicării strategice al Consiliului Național de Securitate la Washington pe 10 ianuarie.

Acesta este un răspuns standard la întrebările despre echipamentele pe care Statele Unite nu intenționează să le furnizeze în mod iminent. Acum Zelensky cere „aripi pentru libertate”, avioane de luptă cu reacție care vor „închide cerul”, potrivit unuia dintre consilierii săi, ajutând la „distrugerea practic a oricărei ținte în aer sau pe sol”. Cu siguranță, puterea aeriană a jucat un rol major în războaiele contemporane, în care operațiunile terestre au fost precedate de campanii masive de bombardamente aeriene pentru a suprima orice apărare antiaeriană. Chiar și sortimentul pestriț al talibanilor de MiG-uri și radare învechite a fost supus unor săptămâni de lovituri metodice în 2001, un exercițiu repetat asupra Irakului în 2003 de către americani.

Planurile de război ale SUA pentru confruntarea cu Uniunea Sovietică în timpul Războiului Rece cereau o „degradare” similară a apărării antiaeriene sovietice, o abordare care a dat o expresie practică în războiul din Kosovo din 1999. Nu știu dacă rușii vor fi așa de abili ca sârbi la camuflaj, cât și la momeli, inclusiv la cuptoarele cu microunde folosite ca radare false. Toate acestea i-au ajutat pe sârbi să scape ca prin urechile acului în bombardamentele derulate la începutul războiului. În confruntarea din Ucraina ambele părți au folosit tehnică sovietică pentru apărarea antiaeriană.

Lecția remarcată ne spune că ele au avut eșecuri pe câmpul de luptă în suprimarea/distrugerea acestei forțe. În schimb dronele au jucat și joacă un rol semnificativ pentru infrastructura civilă dar și pentru artileria antiaeriană. Niciuna dintre părți nu are o aeronavă capabilă să opereze cu vreun grad de siguranță în sprijinul apropiat al trupelor de la sol. Avionul SU-25 Frogfoot (codificarea NATO) al rușilor pare să fi fost conceput pentru un astfel de rol, dar este vulnerabil la focul la sol. A-10 al Forțelor Aeriene SUA, pe de altă parte, a fost proiectat cu grijă și ingenios pentru a supraviețui pe un câmp de luptă puternic apărat și ar putea fi într-adevăr util ucrainenilor, în special împotriva blindatelor rusești. Dar Forțele Aeriene americane au mizat pe forța strategică și au încercat să scape de forța rămasă a avioanelor  A-10. Ministrul apărării al Ucrainei încă speră că aliații vor trimite avioane, chiar dacă omologul său britanic a fost tranșant la reuniunea NATO din 14-15 februarie:  

„Nu cred că în următoarele câteva luni sau chiar ani vom livra neapărat avioane de luptă”, a spus Wallace. „Trebuie să ne planificăm nu numai lupta în acest moment, în care ajutăm Ucraina să învingă invazia ilegală a Rusiei, ci trebuie să ajutăm Ucraina cu rezistența sa pe termen lung”, a spus el. Și acesta este unul dintre principalele motive pentru care Grupul de Contact Ucraina condus de SUA s-a întâlnit la Bruxelles.

În cea de-a doua zi a reuniunii NATO de la Bruxelles s-au reunit miniștri apărării din statele membre și cele invitate să adere la Alianță, Finlanda şi Suedia, secretarul general al Alianței Nord-Atlantice şi reprezentanți militari cu rol de comandă şi decizie din cadrul NATO, printre care șeful Comitetului Militar al Alianței, amiralul Rob Bauer (fostul șef al apărări al Olandei). În prealabil la 18-29 ianuarie 2023 s-a desfășurat reuniunea Comitetului Militar al NATO la care au participat șefii de stat major din statele membre ale Alianței. Printre subiectele discutate acum la Bruxelles au fost pe agendă: 

(1) consolidarea descurajării și apărarea Alianței. Este vorba de creșterea  numărului de militari de sub comanda NATO, pe flancul estic la 40.000 cât și creșterea capacității de luptă a celor 8 grupuri pentru o perioadă de cel puțin un an. În România numărul de militari va crește de la 5000 la 10.000 (la ora actuală sunt 4000 de militari americani la Baza de la Kogălniceanu și 1000 de militari sub comandă franceză (olandezi și belgieni alături de francezi) la Baza militară Getica; 

(2) S-au discutat noi îndrumări pentru planificarea apărării NATO care să asigure descurajarea și o apărarea credibilă în anii următori; 

(3)Miniștrii s-au concentrat asupra modalităților de a crește a capacității industrială de apărare și  de a reconfigura stocurile de muniție. NATO tocmai a finalizat un studiu extraordinar al stocurilor de muniții care se va folosi pentru creșterea obiectivelor pe acest palier. Astfel nivelul stocurile de muniții va fi devoalat prin Procesul NATO de planificare a apărării. Vestea bună este că mai mulți aliați, inclusiv Statele Unite și Franța, au semnat deja noi contracte multianuale cu industria de apărare; 

(4) O altă temă de discuție a fost protecția infrastructurii submarine critice la care NATO lucrează de mulți ani. S-a decis să se creeze o nouă celulă de coordonare la sediul NATO, pentru a se ”mapa vulnerabilitățile” și a se angaja într-o relație bilaterală cu industria IT fapt  care va sprijini eforturile aliaților de a preveni și de a contracara amenințările la adresa infrastructurii critice, inclusiv a cablurilor și conductelor submarine. De remarcat că a fost un atac cibernetic la sediul NATO fiind instituite măsuri de protecție suplimentare, iar majoritatea site-urilor web ale NATO funcționează acum normal; 

(5) Se va intensifica colaborarea cu Uniunea Europeană, prin grupul operativ NATO-UE pentru reziliență și infrastructură critică; 

(6) NATO continuă să se adapteze în toate domeniile inclusiv în spațiu, care devine din ce în ce mai aglomerat și competitiv. Aliații trebuie să stabilească o nouă rețea virtuală de sateliți naționali și comerciali iar acest lucru va îmbunătăți culegerea de informații și supravegherea dar și sprijinul în misiunile și operațiunile NATO. De asemenea acesta va permite Aliaților să sporească schimbul de date culese din spațiu cu structura de comandă a NATO, facilitarea unei navigații mai bune, comunicare și avertizare timpurie a lansărilor de rachete); 

(7) toate aceste lucrări necesită investiții continue în apărarea noastră așadar, miniștrii au discutat modalități de a menține și de a intensifica cheltuielile pentru apărare în cadrul Alianței. ”Toate aceste deciziile luate la această sesiune NATO  vor deschide calea pentru Summit-ul de la Vilnius din iulie și vor ajuta să menținem europenii în siguranță într-o lume mai periculoasă”-declara secretarul general NATO Jan Stoltenberg.

Ce ar trebui să avem în vedere în următoarea perioadă? 

O tendință notabilă  include o tranziție în curs de desfășurare a inventarelor est-europene de echipamente din epoca sovietică și completarea acestora cu tehnică militar occidentală dar și faptul că Coreea de Sud a apărut ca „furnizor major de echipamente și muniții de apărare în Europa” după acordurile recente cu Polonia. În Asia cea mai recentă creștere a cheltuielilor militare a Chinei care este ”cea mai mare vreodată în termeni absoluți” duce la modernizarea armatei Beijingului determinând o cursă regională a înarmărilor. 

Dacă până acuma nu ați considerat Polonia ca o mare putere militară în devenire ar trebui să o priviți cu mai mare atenție. Președintele Statelor Unite ale Americii zboară în Polonia în această lună nu în Germania sau Franța, nici chiar în Marea Britanie. Există un mare simbolism în acest gest, care merge mai departe decât doar arătarea de către Washington a solidarității față de statele din prima linie în războiul Rusiei împotriva Ucrainei. Este emblematică pentru o tendință din care vedem că punctul de sprijin geopolitic al Europei se deplasează spre est.

Cândva, centrul de greutate al Europei era la vest de Elba. Atunci eram în realitatea Războiului Rece. Occidentul se bucura de Planul Marshall. După 1990 odată cu alăturarea estului Comunității Europene valorile europene s-au răspândit. Pe măsură ce Rusia a deveni tot mai asertivă așa numita Alianță București 9 s-a consolidat deși inițial vorbeam doar de Grupul de la Visegrád pe flancul estic. Polonia a devenit purtătorul de cuvânt al statelor de la Marea Baltică la Marea Neagră. Are a cincea populație din UE, are a șasea economie ca mărime și are o politică externă și de apărare dinamică pro-NATO, pro-SUA. Pe măsură ce elita securității occidentale converge la München, președintele polonez Andrzej Duda are misiunea de a-i presa pe liderii europeni să sprijine viitorul Ucrainei înaintea vizitei președintelui american Joe Biden la Varșovia.

După întâlnirea cu prim-ministrul britanic Rishi Sunak ,la Londra, și cu secretarul general al NATO Jens Stoltenberg, președintele polonez Duda va avea o întâlnirea cu cancelarul german Scholz și cu președintele francez Macron, înainte ca cei trei lideri ai UE să țină o conferință de presă comună. Varșovia ar putea fi blocată într-un conflict cu Bruxelles-ul pe problemele de statului de drept, dar când vine vorba de securitatea europeană, Polonia este plastă  în centrul scenei. Este clar ca aceasta contrastează cu dorința Franței de a realiza o politică externă și de securitate europeană comună și de avea o armată europeană. Polonia contestă dominația occidentală aspra UE și sprijină Ucraina în fața ambivalenței lui Macron și a modului decizional ezitant a lui Scholz. De când au ieșit din ocupația sovietică, statele din Europa Centrală și de Est și-au păstrat suspiciunea față de intențiile geostrategice ale Rusiei fapt concretizat în finanțarea armatelor proprii și în modernizarea acestora. Polonia a devenit crucială pentru securitatea Europeană. Întrebarea este de ce România nu este și ea la această masă? Suntem la o realiniere în politica externă a UE.

Parteneriatul est-vest s-a reechilibrat nu mai auzi ca pe vremuri că suntem sfătuiți să ascultăm mai mult decât să vorbim cum poate unii mai în vârstă își aduc aminte de președintele francez Jacques Chirac. Începerea războiului din Irak din 2003 i-a oferit lui Chirac o oportunitate de a se dezlănțui împotriva Poloniei și a altor state foste comuniste, care susținuseră public războiul din Irak prin semnarea unei scrisori comune.

Într-o izbucnire neobișnuită după o reuniune de urgență a summit-ului UE privind Irakul, Chirac a luat în derâdere scrisoarea drept „copilărească” și „periculoasă”. Țările din Europa de Est, a adăugat Chirac, au „ratat o ocazie de a tace” înainte de aderarea lor oficială la Uniunea Europeană, în 2004. „Când ești în familie, ai mai multe drepturi decât atunci când ceri să te aderi și ciocăni pe la ușă”, a spus el. Atunci Chirac și Putin au avut aceiași opinie cu cea a cancelarului german Fritz Kurt Schröder și s-au opus războiului. S-au dus timpurile ale. Semnalul l-a dat echipa lui Trump la începutul mandatului cu prima vizită externă în Polonia care acum este continuată de echipa lui Biden. Establishment-ul de la Washington înțelesese poziția, pe eșichierul politico-militar european,  în creștere al Poloniei!

Post Scriptum: Wall Street Journal ne informează că oficialii americani au declarat că intenționează să trimită Ucrainei peste 5.000 de puști de asalt, 1,6 milioane de cartușe de muniție pentru arme de calibru mic și un număr mic de rachete antitanc confiscate în ultimele luni în largul coastei Yemenului de la contrabandiști suspectați că lucrează pentru Iran. Mișcarea neobișnuită ar deschide o nouă sursă de putere de foc pe care ar putea să o folosească America și aliații săi în timp ce se luptă pentru a satisface nevoia de sprijin militar a Ucrainei, în vreme ce războiul său cu Rusia intră în al doilea an.