Criza ucraineană revine în forţă

Odată cu apropierea alegerilor, preşedintele Petro Proşenko trebuie să îndepărteze atenţia alegătorilor de la gravele probleme economice ale ţării şi să le îndrepte către o criză militară cu Rusia. La cinci ani de la Revoluţia demnităţii, Ucraina este cea mai săracă ţară a Europei, cu o economie blocată sub nivelul prerevoluţionar şi fără niciun fel de soluţie de a ieşi din impas, în timp ce oligarhii şi oficialii corupţi continuă spolierea ei. În schimb, aceştia clamează patriotismul şi succesul în a scoate Ucraina de pe orbita Rusiei. La fel ca preşedintele Poroşenko, preşedintele rus Vladimir Putin îşi pierde sprijinul acasă din cauza unor mişcări nepopulare şi vrea să readucă în inimile conaţionalilor sentimentele patriotice renăscute după ocuparea Crimeei.

Zilele trecute, marina rusă a deschis focul asupra a trei nave ucrainene înainte ca acestea să pătrundă în strâmtoarea Kerci, pasajul maritim îngust între Marea Azov şi Marea Neagră. Moscova pretinde că navele ucrainene – două nave militare şi un remorcher – au intrat în apele teritoriale ale Rusiei lângă Crimeea. Imediat, ruşii au desfăşurat în zonă avioane şi elicoptere de luptă (Rusia are 15 baze militare în Crimeea, 30.000 de militari (printre care o brigadă de infanterie marină), 18 nave de război şi 6 submarine, zeci de avioane şi elicoptere de luptă, rachete Iskander şi sisteme de apărare antiaeriană S-400, S-300, Pantsir S-1, sisteme Buk şi Bastion, echipamente de război electronic Krasukha). În confruntare şase marinari ucraineni au fost răniţi. Rusia a acuzat Kievul de orchestrarea întregului incident, fapt care ar pregăti terenul pentru noi sancţiuni occidentale.

Rusia şi-a consolidat constant poziţia în Crimeea de la preluarea peninsulei în 2014, iar apogeul a fost construirea podului peste strâmtoarea Kerci, un pod de 20 de km care leagă peninsula de continentul rus. Proiectul de 3,4 miliarde consfinţeşte permanenţa anexării Crimeei. De asemenea, podul a deschis un traseu de aprovizionare care nu trece prin teritoriul ucrainean. Acesta a fost construit fără a ţine seama de transportul maritim ucrainean spre cele două porturi din Marea Azov, Mariupol şi Berdiansk. Înălţimea sa centrală de numai 33 de metri a făcut ca mai mult de o sută de nave care se deplasau regulat în aceste porturi pentru a prelua cerealele ucrainene (exportul acestora prin cele două porturi, reprezentând aproximativ 9% din exporturile totale de cereale din Ucraina) să devină inoperabile. Porturile Mariupol şi Berdiansk de pe coasta Marii Azov sunt, de asemenea, porţi principale pentru exporturile de produse metalurgice ucrainene. De la anexarea Crimeei, prin ele trece 80% din totalul exporturilor maritime ale Ucrainei. Din această cauză, podul de peste strâmtoarea Kerci nu este iubit la Kiev, iar Moscova este paranoică în ceea ce priveşte un posibil sabotaj ucrainean.

Incidentele din 25 noiembrie reprezintă, pentru prima oară de la începutul războiului „hibrid“ al Rusiei împotriva Ucrainei în 2014, o acţiune concretă şi vizibilă a armatei ruse împotriva forţelor militare ucrainene.

Garda de Coastă rusă a controlat în permanenţă navele comerciale ce au tranzitat strâmtoarea, fapt ce a fost considerat de Ucraina şi de către UE drept hărţuire şi, chiar mai mult, drept o blocadă parţială. Controalele sunt, într-adevăr, ilegale. Între 1 iulie şi 15 octombrie 2018, pierderile cauzate proprietarilor navelor oprite de Gardă de Coasta a Federaţie Ruse au fost estimate la 8 miliarde de dolari, iar întârzierile totale datorate trecerii prin strâmtoarea Kerci acumulează 1262 de zile. Rusia susţine că inspecţiile sunt justificate din motive de securitate şi rareori depăşesc trei ore, deşi unele au durat zile. Astfel de activităţi ruseşti au vizat nu numai Ucraina, ci şi alte ţări. Nu numai navele ucrainene au fost afectate de măsurile ruseşti. Astfel, în jur de 120 de nave ale statelor membre ale UE au fost supuse procedurilor de inspecţie ruseşti în Marea Azov în perioada aprilie-octombrie 2018. Ca răspuns, Parlamentul European a adoptat o rezoluţie condamnând acţiunile ruseşti şi numindu-le „o altă dimensiune a războiului hibrid al Rusiei“. Rezoluţia concluzionează că „acţiunile Rusiei au condus la deteriorarea în continuare a situaţiei de securitate în Marea Neagră şi în Marea Azov şi au implicaţii semnificative asupra războiului din Ucraina de Est“. În 2003, Rusia şi Ucraina au convenit asupra liberei circulaţii a navelor prin Strâmtoarea Kerci şi în Marea Azov.

Conflictul declanşat zilele acestea se datorează faptului că Rusia nu doreşte pătrunderea navelor militare ucrainene în Marea Azov. Deşi Ucraina a avertizat Rusia că navele sale militare vor tranzita zona, Garda de Coastă a Federaţiei Ruse a acţionat unilateral deschizând focul, avariind o navă, rănind 6 marinari şi apoi confiscând cele 3 nave. Rusia a blocat, de asemenea, trecerea pe sub podul Kerci, cu o navă de containere şi a trimis avioane de război în zonă. În ziua următoare confruntării, la o întâlnire de urgenţă al Consiliul Naţional de Securitate şi Apărare al Ucrainei, la Kiev, s-a adoptat propunerea, către Parlamentul ucrainean, de aprobare a introducerii Legii marţiale.

Incidentele din 25 noiembrie reprezintă, pentru prima oară de la începutul războiului „hibrid“ al Rusiei împotriva Ucrainei în 2014, o acţiune concretă şi vizibilă a armatei ruse împotriva forţelor militare ucrainene (Kremlinul a negat în continuu participarea forţelor sale militare în estul Ucrainei deşi acest lucru s-a produs). În 2018, Rusia a mutat mai multe nave militare din Marea Caspică în Marea Azov transformând-o şi pe aceasta într-un lac rusesc. Potrivit agenţiei de informaţii a Ministerului Apărării din Ucraina, până la sfârşitul lunii iunie 2018, Rusia a deplasat aproximativ 40 de nave de război în Marea Azov. De ce se pregăteşte Rusia? Probabil de o operaţiune militară în estul Ucrainei(!?). Cert este că Rusia îşi construieşte o putere navală în vederea preluării controlului asupra tuturor rutelor de navigaţie din Marea Neagră şi Marea Azov şi doreşte să împiedice transportul maritim spre Ucraina până la punctul în care companiile private care operează în Marea Neagră şi în Marea Mediterană vor refuza să mai acosteze în porturile ucrainene.

Ca răspuns la aceste activităţi agresive ale Rusiei din Marea Azov, Kievul a iniţiat un proces împotriva Moscovei la Curtea Internaţională de Justiţie, în temeiul încălcării Convenţiei Naţiunilor Unite privind dreptul mării. În acest context de criză, Ucraina doreşte deschiderea unei baze militare navale în portul Berdiansk. Flota navală a Ucrainei a organizat în zona de litoral a Mării Azov exerciţii militare implicând unităţi navale, avioane, artilerie de coastă şi tancuri pentru a testa capacităţile de a răspunde unui scenariu de atac al propriului litoral venit dinspre Federaţia Rusă. Forţele militare ucrainene şi-au consolidat capacităţile de apărare costieră prin crearea unei infrastructuri adecvate şi depun eforturi în vederea creări şi a unei grupări navale în acea zonă. Desfăşurarea de către Ucraina a navelor militare în Marea Azov (deşi acesta flotă este subţire faţă de cea a ruşilor) şi presiunile UE par să fi avut deja unele efecte descurajatoare, concrete, asupra Rusiei. În septembrie, Rusia a oprit toate interceptările de nave comerciale în cadrul zonei teritoriale de 12 mile marine a Ucrainei, urmate apoi de oprirea, în octombrie, a interceptării navelor în apele internaţionale. Cu toate acestea, atacul din această săptămână asupra grupului naval ucrainean ar putea prefaţa începutul unei noi escaladări de către Kremlin a situaţiei de criză deja existente între Moscova şi Kiev. Reacţia Ucrainei a fost puternică, deşi deocamdată numai diplomatică. Acesta a convocat o reuniune a Consiliului de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite, cerând mai multe sancţiuni împotriva Rusiei. Ministrul de Externe Pavlo Klimkin a avertizat că Rusia ar putea planifica şi „alte acte de agresiune“. De asemenea, Consiliul de Securitate şi Apărare al Ucrainei a recomandat preşedintelui instaurarea Legii marţiale, prin decret prezidenţial, aprobat apoi de Parlament. Rada, parlamentul ucrainean, a aprobat Legea marţială[1] pe o perioadă de 30 de zile.

Preşedintele Vladimir Putin şi preşedintele Petro Poroşenko nu pot să-şi ascundă ura reciprocă atunci când se află în aceeaşi cameră – dar sunt aliaţi naturali care se luptă cu armele fără scop militar sau strategic.

Deocamdată, factorii de decizie ucraineni se concentrează în cea mai mare parte pe soluţii politice şi diplomatice. Legea marţială, potrivit preşedintelui Petro Poroşenko, nu înseamnă o declaraţie de război împotriva Rusiei, este pur defensivă. Atunci pe cine ajută? Rămâne o situaţie în mod sigur neclară sau puţin transparentă. Odată aprobată Legea marţială, efectul ei se răsfrânge şi asupra proceselor politice din ţară, inclusiv asupra alegerilor prezidenţiale programate pentru această primăvară, în luna martie. În mod oficial, există un motiv pentru care Kievul ar introduce legea marţială acum. Rusia a negat implicarea în zonele de conflict din estul Ucrainei, acum, însă, forţele ruseşti au atacat deschis navele militare ucrainene, încălcând tratatul bilateral. Poate fi această acţiune interpretată ca un act de război? Depinde din ce parte priveşti paharul umplut pe jumătate cu apă.

Poroşenko, la fel ca Vladimir Putin, nu a reuşit să consolideze economia şi să reducă corupţia (un oficial ucrainean a părăsit ţara în această lună când au ieşit la suprafaţă dovezi ale luării de mită), singura soluţie fiind aceea a folosirii sentimentului patriotic al alegătorilor ucraineni. Sloganul său de campanie este „Armata, Limba, Credinţa“, iar agenda este una naţionalistă, surprinzător de dificilă pentru un magnat de cofetărie care, până de curând, s-a implicat foarte mult în afaceri cu Rusia. Din păcate pentru el, conform ultimelor sondaje, această strategie naţionalistă nu funcţionează, Petro Poroşenko situându-se în opţiunile ucrainenilor după Iulia Timoşenko şi după producătorul şi artistul Volodimir Zelenski.

Luarea unei poziţii împotriva Rusiei chiar înainte de alegeri ar putea susţine şansele lui Proroşenko. Momentul raidului naval şi al instaurării Legii marţiale este foarte interesant. Pe de altă parte, preşedintele rus Vladimir Putin, care îşi pierde susţinerea acasă din cauza unor mişcări nepopulare, cum ar fi creşterea vârstei de pensionare, nu se opune unei escaladări, fie şi numai pentru a readuce înapoi sentimentul patriotic aprins de ocuparea Crimeea. Preşedintele Vladimir Putin şi preşedintele Petro Poroşenko nu pot să-şi ascundă ura reciprocă atunci când se află în aceeaşi cameră – dar sunt aliaţi naturali care se luptă cu armele fără scop militar sau strategic.

Niciunul nu este interesat de un război total. Un conflict care ar implica cele două armate ar însemna o creştere a numărului de morţi, ceea ce va fi contraproductiv scopului urmărit. Ambii lideri, în opinia mea, vor zăngăni armele, dar vor avea grijă să nu ajungă la o situaţie precum cea din Georgia din 2008. Accidentele sunt totuşi posibile.