Ce avem pe lista crizelor din Orientul Mijlociu? Războiul civil din Siria continuă. Convorbirile de pace dintre israelieni și palestinieni sunt în colaps, iar războiul rencepe. Egiptul este în proces de eliminare a grupării Frații Musulmani. Discuțiile SUA Iran sunt marcate de incertitudine. Irakul este în convulsii, iar pericolul ruperii în trei provincii devine tot mai pronunţat, pe zi ce trece. America face eforturi deosebite de a ține Irakul în construcția actuală.

Secretarul de stat american, John Kerry, în vizită în Irak, încearcă să determine autorităţile de la Bagdad să schimbe guvernul monocolor șiit într-unul de coaliție, în care să includă comunitatea sunnită. Kerry a negociat inclusiv în provincia semiautonomă Kurdistan cu unul din liderii importanți de acolo Massud Barzani.Provincia semiautonomă kurdă speră să profite de pe urma situaţiei şi să devină independentă. A făcut deja un prim pas extrem de important a început vânzările de petrol în nume propriu și a încheiat cu Turcia un acord de livrare de hidrocarburi pe 50 de ani. La fel ca şi suniţii, kurzii nu se consideră reprezentaţi de guvernul şiitului Nuri Al-Maliki. Aşa încât se folosesc de moment ca să-şi ceară dreptul la autodeterminare. Sub presiunea înaintării jihadiştilor din Statul Islamic din Irak şi Levant, kurzii fac pas după pas spre independenţă.

Cine luptă în Irak și cine antrenează trupele guvernamentale?

Conflictul din Irak este unul vechi, religios, între suniți și șiiți, dar confruntările actuale vor genera o criză a refugiaților similară cu aceea din Siria. Șiiții iranieni sunt deja în tranșeele din Irak să-și ajute frații în credință. 100 de operativi din Arabia Saudită, potrivit unor informații neconfirmate în totalitate, sunt la Mosul pentru a-i sprijini pe sunniți cu asistență militară și fonduri. Rușii au trimis instructori pentru cele 12 avioane SU-25, livrate în regim de urgență armatei irakiene. Maliki i-a acuzat pe americani că nu au livrat avioanele F-16 pe care Bagdadul le-a comandat, deși acestea trebuiau să fie oferite în septembrie anul acesta.  Sunt discuții între cehi și irakieni pentru un contract de vânzare elicoptere de atac Mi-24, la mâna a doua, și avioane de însoțire trupe L-159 (produse de Aero Vodochody). Cehii operază 17 elicoptere Mi-24 și sunt dispuși să livreze 7 dintre acestea irakienilor, ceea ce constituie subiectul unor discuții. Elicopterul Mi-24 are două motoare și dezvoltă o viteză de 310 km/oră, având o autonomie de 750 km. Valoarea contractului pentru elicoptere se ridică la 12 milioane de dolari. America are 300 de militari în Irak, care pregătesc trupele guvernamentale în vederea opririi ofensivei SIIL, în timp ce Iranul are în jur de 24 de ofițeri din trupele speciale Quad, care asigură consultanță militară regimului de la Bagdad. Siria, la rândul ei, folosește aviația pentru a bombarda pozițiile SIIL din Iark. Aliații SUA din Orientul Mijlociu sunt îngrijorați de implicarea Teheranului în Irak. Sunt pregătite, după unele surse, 10 divizii ale Forțelor Quad de-a lungul graniței cu Irakul, gata să intervină. De asemenea, Iranul are 24 de avioane de luptă pregătite să intervină în Irak. Punctul de comandă iranian este la baza Rasheed, aparținând aviației irakiene, unde se găsește și o unitate de interceptare comunicații între luptătorii SIIL. Liderul Hezbollah Hassan Nasrallah s-a oferit să trimită luptători în Irak. Deocamdată, în zonă sunt prezenți numai consilieri militari. Luptătorii Hezbollah sunt deja prezenți în conflictul din Siria de partea regimului Assad. Începând cu 2003, Forțele Quad au solicitat serviciile Hezbollah în Irak. Astfel, aceștia au creat unitatea U 3800 care a trimis personal militar în Irak să pregătească luptători de gherilă urbană. Hezbollah a asigurat fonduri și arme milițiilor șiite irakiene și a pregătit luptătorii irakieni în derularea operațiunilor speciale. Conform unui raport al Pentagonului din 2010, insurgenții șiiți au primit pregătire specială în tacticile operațiunilor de răpire de persone și de utilizare a dispozitivelor explozive improvizate sofisticate. Un exemplu a fost atacul din ianuarie 2007 asupra Centrului Comun de Coordonare a Forțelor americane din Karbala, unde au murit patru militari americani. Operațiunea a fost planificată de Hezbollah și Forțele Quad, conform declarațiilor celui care a organizat acțiunea, capturat mai târziu de americani, Ali Musa Daqduq, și a fost executată de insurgenții șiiți. Astăzi, Hezbollah și Forțele Quad cooperează în Yemen, Bahrein, Irak și Siria. Noul comandant al U 3800, Hajj Khalil Harb, un experimentat operativ și un bun cunoscător al operațiunilor teroriste a adus o nouă orientare a pregătirii acestei unități.

Ce face Bagdadul?

În îndeplinirea cerințelor constituționale, Parlamentul irakian a convenit formarea unui nou guvern care să certifice alegerile din 30 aprilie, câștigate de șiiții lui Nuri al-Maliki. Diplomații europeni, liderii politici și clericii șiiți l-au îndemnat pe actualul premier să includă suniții și kurzii în noul guvern pentru a crea o forță etnică în măsură să răspundă cu vigoare insurgenților. De asemenea, multe voci politice cer înlocuirea lui Nuri al-Maliki, care a fost deja de două ori prim-ministru. Partidul lui Maliki, Regula Legii, deține 92 de locuri din cele 328 ale Parlamentului, iar pentru a forma un guvern sunt necesare 165. Kurzii și suniții au cerut o serie de revendicări primului-ministru pentru a se alătura unui cabinet condus de acesta. În acest timp, situația  continuă să se deterioreze, iar tensiunile  sectare sunt la ordinea zilei. Răpirile și crimele împotriva suniților s-au înmulțit, astfel încât, numai în a treia săptămână din iunie, au fost aduse la morga din Bagdad peste 20 de corpuri neidentificate, cele mai multe împușcate în cap. Guvernul de la Bagdad a abandonat singurul punct de trecere dintre Irak și Siria, Turabil, în mâna triburilor sunite, ei fiind aceia care negociază trecerea grupurilor înarmate ale SIIL. Gruparea SIIL deține controlul punctelor de trecere dintre Irak și Siria. În aceste condiții, Iordania și-a pus militarii în alertă pe cele 112 mile ale graniței cu Irakul. De asemenea, înaintarea SIIL în vestul Irakului a dus la capturarea aeroportului de la Tal Afar. SIIL își consolidează pozițiile în Irak și trebuie să notăm că acest lucru se întâmplă numai în cooperare cu triburile sunite și populația civilă, dar și cu sprijinul foștilor generali ai lui Saddam Hussein. Conducătorul puternicului trib Dulaimi, Sheikh Ali Hatem al-Suleimani, cel care a fost în centrul revoltei împotriva premierului Nuri al-Maliki, începând de anul trecut, spunea unui reporter de la The Globe că teroriștii nu sunt mai mult de 10% dintre insurgenți și rolul lor în războiul declanșat între suniți și șiiți este exagerat de media, Facebook și Twitter: Noi vom amâna lupta cu SIIL după ce pleacă al-Maliki și nu va fi o problemă pentru noi. Acum este timpul să luptăm cu Maliki. Este însă neclar cum se vor desfășura evenimentele după plecarea lui Maliki.

Ce s-ar putea întâmpla în Irak?

Împărțirea Irakului în trei zone – șiiții în sud și est, kurzii în nord și suniții într-un califat în vestul țării – ar face ca Afganistanul din vremea premergătoare lui 9/11 să fie o poveste fără importanță. Califatul a fost declarat, urmează să fie împarțit Irakul. În acest scenariu, zona șiită ar deveni un vasal al Teheranului, iar centura șiită care se întinde din Liban, prin Siria și Irak, către Iran s-ar rupe. Sute de irakieni vor pieri într-un conflict fără de sfârșit. Reconcilierea pare ceva irealizabil în viitorul apropiat, dar dacă s-ar întâmpla așa ceva, atunci ar însemna pieirea SIIL și preluarea locului său de o altă grupare sunită, naționalistă, care să înceapă negocierile cu șiiți. De asemenea, triburile sunnite pot întoarce armele în cazul în care Bagdadul le rezolvă revendicările. Orice coaliție conciliatoare necesită un răspuns moderat de la autoritățile din Bagdad. Din păcate, guvernul lui Nouri al-Maliki se pare că nu are un interes în a angaja negocieri de pace, iar suporterii de la Teheran nu au pe agenda lor un guvern cu suniți în coaliție la Bagdad.

După o lungă și sângeroasă confruntare, suniții sunt învinși și eliminați din Bagdad și Diala, urmând ca, în final, după un colaps economic al provinciilor sunite, acestea să se reconcilieze cu administrația centrală șiită. Nu este un scenariu bun, dar este cel mai aproape de realitate.

Opțiunile variază în cazul kurzilor răspândiți într-o regiune mai largă care cuprinde Irakul, Siria și Turcia. Ne îndreptăm cu pași repezi spre un Kurdistan independent, dorit de populația kurdă de sute de ani și niciodată realizat. S-ar putea ca inclusiv turcii să le dea o mână de ajutor, pentru că vor avea un producător de petrol la graniță. În orice caz, turcii nu se simt confortabil în vecinătatea unui stat kurd independent, dar timpurile se schimbă și interesul economic este mai important decât ceea ce cred politicienii. Tel Avivul s-a pronuțat pentru un stat kurd, având în vedere relațiile pe care le pot dezvolta cu acesta în domeniul energetic.

Cât despre Irakul de sud, este clar că va deveni o provincie șiită sub controlul Teheranului. Marea problemă a sudului va fi producția de petrol, care se estimează la aceleași valori ca înaintea începerii conflictelor. Agenția Internațională a Energiei prognozează ca Irakul va produce, în 2020, în jur de 6 milioane de barili pe zi, față de 3,3 cât realizează acum.

Confruntările din Irak vor duce la diminuarea producției de petrol. În primul rând, SIIL va conduce operații militare pentru a controla infrastructura energetică pe care se întemeiază finanțele Bagdadului. În al doilea rând, ineficiența guvernului irakian, de care se plâng companiile de petrol ce operează în zonă, va fi accentuată de focalizarea Administrației de la Bagdad pe ostilitățile ce se derulează de-a lungul și de-a latul Irakului. Securitatea în sudul Irakului, unde sunt o serie de câmpuri petrolifere importante, se va deteriora odată cu plecarea pe front a personalului. Toate aceste probleme se vor adăuga la soluțiile financiare necesare pentru păstrarea securității instalațiilor petroliere și a personalului. Aruncarea Irakului într-un război sectar a făcut ca prețul petrolului să urce spre 115 dolari, pentru prima dată în ultimele nouă luni. Trei sferturi din producția de petrol a Irakului, peste trei milioane de barili pe zi, aparține terenurilor petrolifere din sud (Irakul este al doilea mare producător din OPEC), controlate de șiiți și care nu sunt, deocamdată, în pericol. Situația se poate schimba însă într-o bună zi. În același timp, Rusia a tăiat livrările de gaz către Ucraina, pentru a treia oară din 2006. SUA au devenit, astfel, principalul producător de petrol și gaze naturale din lume, preluând locul deținut istoric de Arabia Saudită. Creșterea aceasta se limitează la America de Nord și Canada, pentru că în restul globului, în Marea Nordului, Mexic, Venezuela și în alte regiuni, producția scade.

Mită pentru comandanți

Provincia Ambar, cu o majoritate sunită importantă, poate fi cheia SIIL spre Bagdad. Dacă forța brută nu va merge, SIIL va folosi mita pentru a corupe liderii suniți. Mita a funcționat cu succes în capturarea Kabulului de către talibani, în 1996, ei cupărând comandanții din cealaltă tabără. SIIL este, poate, cel mai bogat grup terorist din Orientul Mijlociu, având la dispoziție 1,3 miliarde de dolari cash (!), din care 875 de milioane sunt acumulate în Siria, prin vânzarea de petrol sirian.

Militanții suniți sunt aproape de un nod energetic important, barajul Haditha de pe râul Eufrat. Controlul barajului va duce la controlul rețelei de energie electrică a Irakului și va putea cauza inundații importante dacă vanele vor fi deschise. Bagdadul a trimis peste 2.000 de luptători să apere barajul. Controlul granițelor cu Arabia Saudită și cu Iordania în provincia Ambar (Trebil și Al Waleed) taie legăturile guvernului de la Bagdad cu Siria și Iordania.

Armistițiul turcilor cu kurzii i-a făcut pe primii să se întoarcă la utilizarea forței militare convenționale pe granița dintre Kurdistan și Turcia. Recentele dezvoltări militare ale insurgenților SIIL au făcut ca Statul Major al armatei turce să reconsidere pregătirea pentru războaiele asimetrice. Pentru ca militarii turci să poată utiliza mai bine forța în confruntările asimetrice este necesar ca informațiile pe care le adună, de-a lungul graniței, să fie de mare acuratețe pentru a executa operații militare chirurgicale. Achizițiile se vor îndrepta spre baloane de observare și stații de sol pentru culegerea și prelucrarea datelor.

Din ceea ce se întâmplă acum, o concluzie este clară: odată cu capturarea orașelor Mosul și Tikrit de către militanți SIIL, Irakul este în fața unui pericol imens: fragmentarea, de-a lungul grupurilor etnice și religioase, o soartă pe care o împărtășește Siria de astăzi.

Care sunt axele rezultate în urma confruntărilor din Irak și Siria?

Axa sunită

Radicalii suniți, sub comanda SIIL, vor defini un teritoriu între râurile Eufrat și Tigru, începând din Siria și oprindu-se la Fallujah, pe care-l vor denumi Califat. Frontiera acestuia va fi neguvernabilă de părțile implicate. SIIL a dovedit calități deosebite de a guverna teritoriile ocupate. Cu fiecare victorie, organizația câștigă resurse umane și financiare. Printre suporterii grupului sunt luptători din Europa, Belgia sau Olanda, Franța sau Germania, dar și suniți goniți de administrația Maliki sau luptători din Siria. SIIL a demonstrat capabilitatea de a manageria terenurile petroliere din Siria, ceea ce ne duce cu gândul că vor opera și capacitățile energetice capturate de la irakieni. Un lucru trebuie reținut: suniților nu le place o conducere violentă și brutală. Inima Mesopotamiei va fi foarte greu de cucerit de SIIL. Ce ar trebui să facă SIIL este imposibil: să-i țină pe suniți jos și pe șiiți afară. Peste doi ani, centrul teritoriului sunit poate va arăta ca Siria de astăzi!

Axa șiită

Dacă axa sunită are un centru de gravitație incert și amorf, axa șiită rămâne dominată de Teheran. Iranul nu numai că a adus forțele Gărzii Revoluționare Islamice – Quad, dar face presiuni asupra suniților prin forțele din Siria și Liban. Iranul desenează granițele Noii Mesopotamii. Forțele Quad sunt implicate în Liban, Siria și, acum, în Irak.

Axa kurdă

Luptătorii kurzi, denumiți peshmerga, au fost singurii care au contracarat luptătorii SIIL și au păstrat zonele petroliere de lângă Kirkuk. Retragerea armatei irakiene a creat o oportunitate pentru kurzi de a-și crea un viitor propriu și independent. Deși acest lucru nu se va întâmpla pe termen scurt, statul kurd se va organiza pe teritoriul actualului Kurdistan irakian. Solidificarea unei relații economice cu Turcia va duce, în final, la împlinirea dezideratului de secole al kurzilor. Bazată pe petrol, apropierea turcilor și kurzilor irakieni va fi evidentă în următori 2-3 ani, la fel ca apropierea lui Assad de kurzii sirieni, însoțită de deteriorarea relației dintre Recep Tayyip Erdoğan și kurzii turci.

Axa internațională

SUA are o multitudine de interese în zona Orientului Mijlociu. Între acestea se situează blocarea Iranului de a obține arma nucleară, blocarea răspândirii radicalismului sunit, ținerea sub control a rezervelor petroliere, astfel încât producția să crească iar economia globală să nu fie afectată și, nu în ultimul rând, să protejeze comunitățile șiite și kurde. Dar cel mai important obiectiv care-i aduce la aceeași masă cu americanii pe chinezi, ruși și saudiți este protejarea câmpurilor petroliere de o eventuală preluare a acestora de SIIL. China importă din Orientul Mijlociu peste 40% din totalul petrolului utilizat. În condițiile în care China nu-și poate proiecta forțele în regiune, ea este capabilă să facă unele compromisuri pentru ca situația să revină la normal. Dezvoltarea producției în Irak, în următorii 10 ani, este o problemă. Singura zonă care poate menține ritmul va fi zona kurdă din jurul Kirkukului. Dar și aici sunt necesare investiții în infrastructura de exploatare și transport. Toate rămân în suspans până la stabilizarea situației din zonă.

Concluzia este că Irakul pe care îl știam este o amintire! Noii jucători sunt cei care vor stabili regulile în zonă (șiiții, suniții și kurzii). La fel ca în Siria, țara s-a împărțit în trei. Cele trei zone nu sunt capabile să se extindă pe seama celorlalte, dar pot apăra ceea ce dețin. Reunirea Irakului este un efort aproape imposibil de realizat. Influența se reduce la a calma radicalii șiiți și suniți, a păstra capacitățile de producție ale Irakului și la prevenirea revărsării pentre granițe, în Iordania sau în țările din Golf, a militanților SIIL.

Califatul Islamic și Jihadul de primăvară

Primăvara Arabă, primită cu entuziasm de lumea internațională, s-a transformat treptat în Primăvara Jihadistă, după ce Libia s-a destructurat datorită luptei între milițiile tribale și cele rezultate din fostele forțe militare ale lui Gaddafi. Egiptul s-a întors la dictatura militară, iar războiul împotriva dictaturii lui Assad s-a transformat într-un război civil sectar, revărsat peste granița cu Irakul. Ne întoarcem în timp, la momentul 11 septembrie 2001, și constatăm că ceea ce se întâmplă acum este un punct de cotitură în privința terorismului global. Conducătorii SIIL au anunțat, de curând, crearea Statului Islamic/Califatul, al cărui șef/calif și lider al musulmanilor de pretutindeni va fi Abu Bakr al-Baghdadi. Purtătorul de cuvânt al SIIL, Abu Muhammad al-Adnani, a anuțat acest lucru într-un discurs audio la începutul lunii sfinte a Islamului, Ramadan. Statul se întinde de la Aleppo, în Siria, până la nord de Diala, în estul Irakului. Ultimul califat al ultimului sultan turc a fost abolit în 1922. SIIL vrea să șteargă granițele trasate după Primul Război Mondial de puterile coloniale. Califatul, subvenționat din terenurile petrolifere din Siria și Irak, a devenit o oportunitate pentru extremiștii de pretutindeni care doresc să lupte în jihadul global. Cruzimea cu care SIIL a reușit să sperie nu numai populația, dar și armata regulată irakiană este fără margini. Execuții sumare ale șiiților, crucificări ale rebelilor rivali sirieni, tăierea membrelor pentru cei care fură etc., toate acestea au făcut ca ceea ce înseamnă terorismul practicat de al-Qaida să pară un joc de copii. Dispare al-Qaida de pe firmamentul grupărilor teroriste? Nu. Mișcarea SIIL, vizând crearea califatului, este o provocare imensă pentru al-Qaida, dar mai ales pentru lumea civilizată. SIIL nu este numai o mișcare teroristă, ci mai mult decât atât: este o mișcare militară bine organizată, echipată și finanțată, ale cărei operații teroriste sunt concurate de operații militare convenționale.

Un nou Sarajevo, la fel ca în 1914?

Da. Toate scenariile se îndreaptă spre acest final. De unde am evaluat că Ucraina va fi începutul unui nou Război Rece și este, de fapt, începutul unui nou Război Economic, desfășurat de Federația Rusă împotriva Europei Centrale și de Est, mai bine zis împotriva Poloniei și României, iată că Iordania ar putea genera, în curând, începutul unui nou război global. Extremiștii SIIL sunt la granița Iordaniei.

Dacă linia roșie (granița care desparte Iordania de Irak) este încălcată, explozia Orientului Mijlociu este garantată. Acest tip de linie roșie înseamnă o schimbare a istoriei, ale cărei consecințe nu pot fi prevăzute decât parțial. Este o linie roșie similară cu cea care a marcat începutul Primului Război Mondial, la Sarajevo, acum exact 100 de ani. Ea va invita SUA și Israelul să intre în război cu zone unde guvernele au legături strânse cu Moscova și Teheranul. Dacă actualul premier irakian, Nouri al-Maliki, nu va demisiona, va fi nevoit să se sprijine pe Moscova și Teheran, ca aliați și, implicit, pe sprijinul lui Assad (deja acordat, prin folosirea aviației siriene împotriva SIIL). Cele două războaie, din Siria și Irak, se contopesc pe zi ce trece într-unul regional. Cine îl oprește?