Artica este o nouă zonă de confruntare geopolitică. De curând, Canada a confirmat că se pregăteşte să includă Polul Nord sub propria sa juristicţie, ca răspuns la cursa revendicărilor teritoriale făcute de statele cu interese în această zonă. Acest lucru va poziţiona cu siguranţă Ottawa împotriva Moscovei şi a pretenţiilor sale teritoriale. Concurenţa pentru resursele arctice, pentru teritorii şi pentru dominanța rutelor comerciale duce la creştere militarizării regiunii, iar scenariul cel mai sumbru ar putea căpăta dimensiunea unui conflict în această zonă. Rusia este interesată în protecția rutei navale nordice unde tarficul vaselor martime a crescut dar și a noilor noduri ale infrastructurii de petrol și gaze naturale. Rusia este interesată în protecția rutei navale nordice unde tarficul vaselor martime a crescut dar și a noilor noduri ale infrastructurii de petrol și gaze naturale. Reprezentantul  lui Vladimir Putin pentru regiunea Artică, ambasadorul Anton Vasiliev, declara deunăzi presei canadiene că Moscova se concentrează pe apărarea vastelor regiuni nordice, a graniței de peste 20000 de km, care a devenit vulnerabilă datorită încălzirii climei. Acum-spunea el într-un interviu- odată cu schimbarea climei gheața se retrage și noi trebuie să protejăm granița de traficul ilegal, de terorism, de traficul de narcotice și de trecerile ilegale ale frontierei, toate acestea fiind o consecința a noii situații climaterice. Nu vedem acolo o militarizarea a zonei. În zona nordică sunt instituții care definesc relațiile dintre statele angajate: Consiliul Artic, Dimensiunea Nord Europenă a UE, Consiliul Nordic și Consiliu Euro-Artic al Mării Barenț constituit în 1993 cu ajutorul Finlandei, Suediei, Norvegiei și Rusiei și care are o președinție rotativă (Danemarca, Islanda și Comisia Europeană sunt de asemenea membre). Canada a inițiat întălnirile între șefii apărării din statele membre ale Consiliului Artic începând cu aprilie 2012 la Happy Valley-Goose Bay. Ottawa dorește crearea unui Consiliu Economic Artic pentru a discuta probelemele legate de resursele și de afacerile comerciale în zonă. În dispută între Canada și Rusia este la ora actuală zonă submarină, denumită lanțul muntos  Lomonosov, cuprinsă între insula canadiană Ellesmere și coasta de est a Siberiei. Rusia insistă că ea este adevăratul propietar pentru că oamenii de știință ruși au efectuat o misiune în regiune montând chiar și un steag al Federație Ruse în acea zonă submarină. În consecință Canada s-a adresat ONU cu cerere de trecere în  propietate a 1,2 milioane de kmp în zona artică. Rusia, Danemarca, Norvegia și SUA au alocate în proprietate 200 de mile nautice de la coastele lor. Canada este în aceiași situație. Rusia a făcut o cerere similară în 2001. Conform unor studii americane acolo se găsesc 30% din rezervele de gaze naturale și 15% din rezervele globale de petrol. Și totuși zona este una înghețată cu o adâncime de 3650 m și condiții dificile de exploatare. Dar problema este politică, de mândrie națională, și merită toată atenția cancelariilor implicate. În declaraţia sa din 10 decembrie 2013, preşedintele Vladimir Putin a cerut armatei ruse ca în 2014 să îşi intensifice prezenţa în regiunea arctică şi să îşi finalizeze dezvoltarea infrastructurii militare. Regiunea Artică a redevenit un loc de interes strategic pentru Moscova după ce în era sovietică era marcată de prezența militară prin baze și instașații militare de tot felul, retrase din lipsa fondurilor la începutul anilor 90. Ruta Artică este o alternativă pe care rușii o iau în calcul la cea a utilizării Canalului Suez în drumul lor spre și din Asia. Ea este luată în calcul și de chinezi dar și de japonezi fiind cu peste 4000 de mile marine mai scurtă către portul olandez Roterdam decât cea tradițională prin sud. În plan comercial, folosind Ruta Mării Nordului, între Marea Barents şi strâmtoarea Bering au tranzitat Oceanul Arctic 71 de nave – cu 50 % mai mult decât în anul 2012. Rusia operează deja marea majoritate a spărgătoare de gheață din lume și are pe teritoriu ei din zona artică resurse energetice de aproximativ 8000 miliarde dolari – 45 miliarde de barili de petrol și 23 de trilioane de metri cubi de gaze naturale. Acestea sunt operate de decenii. Pur și simplu Rusia a fost, alături de Canada, și va rămâne probabil unul dintre cei mai importanți utilizatori a zonei artice și nu va ezita utilizarea forței în păstrarea dreptului. Ministrul rus al Apărarii, Serghei Şoigu, a indicat intenţia tot mai evidentă a Federaţiei Ruse de militarizare a regiunii. Ca parte a acestui program ambiţios, armatei ruse îi revine sarcina de a-şi repune în funcţiune baza militară din Arhipelagul Novosibirsk – abandonată în 1993, după dizolvarea Uniunii Sovietice – şi, de asemenea, de a redeschide aerodromuri şi porturi în Insulele Noii Siberii. În luna septembrie 2013, Rusia a anunţat că şi-a reluat prezenţa militară în Arctica. Printr-un gest simbolic, 10 nave de război şi alte câteva spărgătoare de gheaţă cu propulsie nucleară au navigat de-a lungul Rutei Mării Nordului. Atât Canada cât și Rusia fac exerciții militare periodice în zonă. O forță de 4100 la 5000 de rangeri a fost echipată pentru operațiunile artice încercând să refacă abilitatea operațională în această zonă, pierdută datorirtă operațiunilor din Afghanistan, după cum spunea generalul maior Alan Howard, asistentul Șefulului Statului Major al Trupelor de Uscat canadiene. Canada o organizat operațiunea navală Nanook unde au participat fregatele HMCS Summerside și HMCS Fredericton în august 2007. Rușii au efectuat anul trecut un exerciții de asalt cu forțele aeropurtate în zona peninsulei Kola, exercițiu venit imediat după ce forțele speciale ruseși au terminat propriile exerciții în zona artică. Exercițiile fac parte din obiectivul rusesc al Foței 2020, care-și propune ca forțele combinate aero-navale și terestre, inclusiv unitățile de grăniceri și Garda de Costă, să participe la forța militară consolidată, creată pentru a proteja zonele economice rusești din Artica. Desigur, de departe, cel mai important proiect în acest context îl constituie crearea unei structuri speciale militare – Grupul armat al Arcticii, care să apere interesele Rusiei în regiune. Rusia are deja infrastructura de bază creată prin Flota de Nord cu cartierul general la Severomorsk. Rușii au prevăzut crearea a două noi brigăzi de infanterie pentru zonele artice și întărirea prezenței aeriane prin plasarea de avione MIG-31 cu rază lungă de interceptare la baza Rogachevo pe insula Novaya Zemlya. Ministrul rus Şoigu a declarat că vor fi reabilitate cel puţin şapte aerodromuri militare în partea continentală a Cercului Arctic. Deși are proiecte importante pe masă, Rusia are probleme financiare în a le îndeplini. Competiția militară este în plină desfășurare. Norvegia, un alt stat cu litoral la Marea Nordului și implicit la zona Artică, a intrat și ea în această competiție militară. Ministerul Apărării din Norvegia a creat un batalion artic. Pentru SUA, conform Institutului de Cercetări pentru Pace de la Stockholm, Artica joacă un rol minor în strategia de securitate militară. Washingtonul continuă să mențină o forță militară considerabilă în zonă dar ea este în general folosită pentru protecția atibalistică a teritoriului american. Coasta de Gardă are căteva avioane de cercetare la baza de pe insula Kodiak, acestea fiind pregătite pentru operațiuni artice. În zona Artică, Marea Barenț, este locul cu cele mai mari zăcămite de gaze naturale, loc în care companii precum Gazprom sau Eni și-au dat măna să exploateze aceste resusrse dar și cu cea mai mare densitate de submarine nucleare și nave militare. Marea Barenț este o mare ce aparține Oceanului Arctic, situată la nord de Norvegia și Rusia. Înainte de 1940, acces la Marea Barenț avea și Finlanda, însă URSS a ocupat abuziv fâșia Finlandei, inclusiv orașul-port finlandez, Petsamo. Tot acolo zona mării înghețate de nord se învecinează cu Marea Albă, legată cu un canal navigabil de Marea Baltiică, unde rușii construiesc noile submarine atomice. Submarinul Vladimir Monomakh a fost realizat la Sevmash, cel mai mare santier de construcții navale din Rusia de la Severodvinsk, aflat pe malul Marii Albe. Ucigașul tacut, cum mai este denumit, este cel mai recent submarin nuclear al flotei Rusiei și a fost dotat cu un nou sistem de rachete Bulava (numarul lor variaza între 16 și 20). Primul submarin din cadrul proiectului Borei a costat 770 milioane de dolari. Cele trei submarine produse până acum reprezintă forța flotei rusești, iar proiectul Borei este cel mai scump realizat vreodata în Rusia. Marea Barenț este și locul de unde Rusia își testează rachetele balistice cu baza pe submarinele atomice. Guvernul Statelor Unite investigheaza încalcarea de catre Rusia a Tratatului privind eliminarea rachetelor cu raza scurta și medie din anul 1987. Americanii și-au avertizat partenerii din NATO, iar Rusia a raspuns ridicând problema retragerii unilaterale din tratat, pe care-l considera depașit (RS-26 sunt destinate să umple golul lasat în potențialul militar al Rusiei, ca urmare a limitarii impuse de tratat). Disputa dintre Oslo și Moscova pentru zonele economice artice a crescut importanța geopolitică a regiunii. Cei doi miniștri de externe Sergei Lavrov din Rusia și Borge Brende din Norvegia s-au întâlnit la începutul anului și au discutat colaborarea în zona Mării Barenț. Agenda s-a pliat pe potențialul energetic și comercial al zonei. Regiunea Marii Barenț mărginește țărmul Norvegiei, Suediei și Rusiei și are o suprafață egală cu a Poloniei, Germaniei, Olandei, Belgiei, Franței și Spaniei la un loc cu o populație de 5,2 milionae de locuitori. Rusia deține cel mai mare teritoriu și cele mai mari orașe din zonă. Istoria zonei este una de confruntare între Occident și Rusia în special pentru traficul naval către Asia controlat de avanposturile rusești de-a lungul timpului (Arkhangelsk a fost fondat de Ivan cel Groaznic și dezvoltat de Petru cel Mare). În cel de-al Doilea Război Mondial teritoriul a fost unul de confruntarea între Germania hitleristă și Rusia sovietică iar în timpul Războiul Rece zona de confruntarea între sovietici și occidentali. Aici acum Rusia și Norvegia sunt principalii actori. Norvegia este un membru NATO și un partener al țărilor nordice dar și un colaborator al rușilor în domeniul energiei, cu care au încheiat în 2011 o dispută de peste 40 de ani asupra unei zone din Marea Barenț. Rusia are acum acces la tehnologia norvegiană de extracție a zăcămintelor de petrol. Cooperarea între Compania Norway Stanoil și companiile rusești Gazprom și Rosneft este în plină derulare. În zonă nu numai petrolul sau gazele sunt importante ci și fierul, diamantele, nikelul, bauxita, aurul și cărbunele. Zăcămitele din zonă au dezvoltat și o infrastructură de transport corespunzătoare ceea ce va face ca porturile din zonă să devină foarte importante. Conform statisticilor porturile norvegiene au manipula 41 de milioane de tone spre deosebire de cele rusești (Murmansk și Arkhangelsk) cu 37 milioane tone. Rosneft încercă să construiască un terminal la Murmansk pentru operațiunile artice. Datorită independenței energetice a Norvegiei și a Fondului Suveran construit pe baza resurselor finaciare acumulate din gazela naturale și petrol, Oslo nu poate fi șantajat de Moscova și este singura soluție de negociere directă în zona Artică pentru UE cu Rusia. Pe măsură ce încălzirea globală va afecta tot mai mult regiunea Arcticii, apariţia unei multitudini de actori din nord şi din alte regiuni va deveni o caracteristică. Vom avea  scenarii de la impunerea intereselor dominante la competiţia militară sau la cooperarea pentru folosirea resurselor. Cât și cum, din fiecare, rămâne de văzut.